Am plecat din Răcădău, din zona Bamboo, unde haitele de câini latră libere şi atacă, la întâmplare, oamenii ce trec pe-acolo.   Drumul este înzăpezit şi semi-îngheţat, aşa că ar fi util să aveţi nişte ghete de iarnă. Am întâlnit oameni simpatici pe drum, unul dintre ei avea un  topor/piolet legat şmechereşte de rucscac, astfel încât, când a căzut pe jos, i-a sărit ăla la doar trei centimetri de ochi. Am încercat să-l ajut, mi-a zis că nu-i cazul, chiar aşa dorea să cadă.

În Poiana aia unde au descoperit recent ăştia o cetate de care eu ştiam de mic (Braşovia, mon cher) am fost surprins să dau peste o troiţă, nu ştiam de ea. E-adevărat, n-am mai trecut de mult pe versantul ăsta şi nu ştiam ce crime, accidente, sau erupţii de creştinism au avut loc.

Sus, la Panoramic, am aflat că au vin fiert cu 4 lei. Ieeeeei. Doar că, în buna tradiţie, era închis, aşa că puteau să pună şi vin la un leu. Era destul de multă lume pe munte pe la ora aia, să tot fi fost 14.00. Am coborât pe acelaţi traseu. În total, cam 2 ore durează excursia, mi-ar fi plăcut să fie ceva deschis acolo să beau măcar un ceai cald, ceva. Dacă vă tentează o excursie de gen, luaţi un termos şi un sanviş la voi.

Aspectul original al apeductului

Initial în centru exista un intrând boltit, pe laterale 2 roze cu basoreliefuri (probabil figuri mitologice), iar la extremităţi şi deasupra boltei statui (2 lei şi nişte copii parca).

Apeductul începe să se degradeze

În această vedere trimisă prin 1917 deja se văd primele semne ale paraginei: tencuiala de pe aripa stângă a început să cadă, statuile au dispărut, iar pe acoperiş cresc copacii.

O perspectivă diferită din aceeaşi perioadă

O perspectivă diferită şi deja ne dăm seama că apeductul era mai înalt ca azi. Toată partea de sus a disparut!

Urmează o mare perioadă fără poze. Astăzi ne mândrim cu asta:

Sursa: ddbv@Panoramio

(sursa)

Aveţi răbdare şi nu deschideţi şampania încă! Aud că Primăria ar vrea să îl “renoveze”! În traducere motiv de tocat mulţi bani şi refacere “gospodărească”, gen tencuială termen-de-garanţie-6-luni şi spoială proaspătă. Că de refăcut aspectul original nu cred că sunt în stare.

Om trăi şi om vedea, oricum sunt curios ce bucată de istorie vor mai distruge şi de data asta!

brasov.adevarul.ro

Ca să nu mai comenteze Eftimie că sunt unii prin Braşov care aruncă gunoaie pe jos, timp de câteva ore, membrii Asociaţiei  „Floare de colţ”, împreună cu grupul Ecoterra şi alţi voluntari, au curăţat Tâmpa de gunoaie. Acţiunea de ecologizare s-a desfăşurat între orele 09.00-14.00.

Ecologizarea a avut loc cu ocazia „Zilei Pământului” şi la ea au participat atât profesori cât şi elevi de la trei licee braşovene, care fac parte din grupul Ecoterra.  „La acţiune au participat aproximativ 70 de persoane, mai multe decât ne-am fi aşteptat. Ne-am axat, în principal pe ecologizarea zonei situată la baza Muntelui Tâmpa, fiindcă în zona mai înaltă era zăpadă. Am adunat foarte multă mizerie, mai ales în partea dinspre Centrul Vechi, unde am găsit două zone în care erau foarte multe gunoaie şi, din păcate, nu ne-au mai ajuns sacii să le adunăm pe toate”, a spus pentru ADS profesorul Mihai Gâlmeanu, unul dintre organizatorii acţiunii.

E puţin deocamdată dar poate fi un început…

În mărime mai mare aici

Mai multe aici, aici dar şi aici.

Aşa-i că avem un oraş superb?

Nu cred că este suficient să folosim masivul Tâmpa doar pentru a ne ieşi cum trebuie numărul de metri pătraţi de zonă verde pe cap de locuitor. Iar despre agrement pe Tâmpa nu cred că putem vorbi. Urşii cu care poţi da nas în nas la orice oră, modul de funcţionare al telecabinei precum şi faptul că odată ajuns acolo nu prea ai multe opţiuni decât un restaurant vechi şi urât, pot însemna orice în afară de agrement.

Poate că Primăria ar trebui să organizeze un concurs de proiecte! Poate ar fi utilă o consultare publică la care să participe specilaişti în domeniu! Sunt convins că există soluţii de a pune mai mult în valoare masivul, de a-l exploata în scop turistic şi de agrement, dar păstrând în acelaşi timp echilibrul ecosistemului.

Nici n-au trecut câteva luni de când un grup de tineri relativ spurcaţi la gură (din ce au comentat pe aici) au obţinut nişte fonduri pentru amenajarea unei piste de alergări pe aleea de sub Tâmpa. Proiectul a reuşit pe jumătate, ba chiar au fost nişte oameni de la un partid care erau cât pe-aci să se laude cu el prin presă, dacă nu cumva au făcut chestia asta.

Acum primăria vrea să se implice şi mai mult în problema aleii şi să planteze vegetaţie rezistentă pe-acolo şi stâlpi de iluminat electric cu panouri fotovoltaice. Plus igienizarea zonei. Mai e cam un an până la alegeri şi, dacă tradiţia urmează a fi respectată, mai toate organizaţiile de tineret ale partidelor vor da o tură pe-acolo să reigienizeze zona, să nu mai vorbim de Consiliul Judeţean pe care îl văd în stare de o nouă ofensivă de amenajare/reamenajare a aleii sau a zonelor înconjurătoare.

Nu că ar fi ceva rău dar îmi vine să zic “Mai răsfiraţi băieţi, mai răsfiraţi”. Sunt multe alte zone în oraş care ar avea nevoie de nişte proiecte de regenerare urbană, nu trebuie să ne îmbulzim toţi pe Aleea de sub Tâmpa. Că intrăm la bănuieli: Ori toată lumea amenajează sub Tâmpa că e în centru şi e vizibil aşa că dă bine la popor ori ăia de la Bucureşti, care dau drumul la bani nu ştiu că Braşovul e mult mai mare decât zona din jurul muntelui şi că ne-ar prinde bine banii şi pentru alte zone. În ambele cazuri e penibil.

Binecunoscutul politician a afirmat în plenul Parlamentului European că în 2011 va face demersuri pentru construirea pe Tâmpa a unei imense statui de 40 de metri reprezentându-l pe Iisus Hristos.

Probabil ambiționat de faptul că polonezii au mai nou cea mai înaltă statuie a Mântuitorului, C.V. Tudor a declarat:

”În primele luni ale anului 2011 voi face demersurile necesare pentru a găsi suport comunitar în vederea unui proiect grandios: intenţionez să ridic o impunătoare statuie a Mântuitorului Isus Christos în Transilvania românească, mai exact în zona Braşov. Ea va fi mai înaltă decît cele similare din Brazilia, Portugalia şi Polonia, având 40 de metri, iar la bază va exista o biserică unde vor fi oficiate căsătorii, botezuri, slujbe religioase închinate marilor sărbători ale Creştinătăţii. În negura viitorului, noi vom răzbate şi vom învinge numai sub semnul luminos al Crucii Creştine”.

Dupa lungi asteptari si framantari, a venit si vremea ca sa punem in practica ceea ce ne-am propus cu ceva timp in urma. Asa ca de maine, Vineri 12 Nov, incep lucrarile la pista de alergare “Cetatea Brasovului”. Estimam ca de Duminica sa ne putem bucura de ea si transpira pe ea. Va multumim pentru sprijinul si rabdarea acordate pana acum si va asteptam!

Eu abia aștept să alerg pe acolo, deja m-am săturat de arena Liceului Sportiv. Voi? Ieșim la un jogging prinBrașov?

După cum se poate vedea în fotografia alăturată, exact lângă “Panoramic” vor fi construite câteva locuinţe sociale, pentru oamenii sărmani, în apropiere vestita centrală pe biomasă, având în vedere că e destulă biomasă în jur. Evident, va fi amplasată şi necesara statuie, a domnului Darth Vader, bunul nostru stăpân, care reuşeşte să asuprească galaxia deşi are doi copii de crescut de unul singur, fără soţie.

Bannerul publicitar de mai jos este doar aşa, de imagine, el putând fi înlocuit cu Coca Cola sau Carlsberg.

Pare ciudat, dar lipsa umbrei copacilor, solul arid calcaros, însorirea puternică şi adăpostul faţă de curenţii reci – toate întrunite pe partea sa sud-estică – au făcut ca Tâmpa să fie un adevărat „laborator” pentru oamenii de ştiinţă. Versantul acesta uscat şi luminos a fost milenii de-a rândul favorabil dezvoltării unei enclave de silvo-stepă unice. Aici este singurul loc muntos unde cresc plante din specii caracteristice altor climate, cum sunt colilia (Stipa pulcherima) sau iacintul sălbatic (Hyacinthella leucophacee), acesta din urmă originar din stepele răsăritene. Alte rarităţi floristice ce mai găsim aici sunt: crucea voinicului (Hepatica transylvanica), de origine terţiară, obsiga bârsană (Bromus barcensis), Coronilla coronata etc. În paralel, o faună specifică, din care nu lipsesc multe specii rare sau foarte localizate, şi-a găsit aici ultimul hotar favorabil supravieţuirii. Cine a privit cu ochi atenţi poienele din sudul Tâmpei, nu poate să nu fi observat că ele nu seamănă cu nimic din jur, iar priveliştile favorizate de lipsa vegetaţiei înalte le completează minunat farmecul discret.

Până în secolul al XIX-lea, speciile rare şi peisajul inedit au prosperat departe de orice ameninţare. Din 1880, după un incendiu, au început preocupările pentru amenajarea turistică a Tâmpei, apărând Drumul Stâncii (Gábony), Drumul Serpentinelor şi un rond de belvedere, la întretăierea acestora. Dar a început şi împădurirea sistematică a dealului. Versantul sud-estic a scăpat însă fără mari modificări, până la mijlocul secolului XX. Poienile sale asigurau perpetuarea unui habitat valoros pentru cercetători, dar şi deosebit de agreabil pentru drumeţi. Începând cu perioada interbelică şi mai ales după ultimul incendiu, din 1946, (re)împădurirea a cuprins uşor şi versantul însorit, fiind mai întâi plantaţi pini, care păreau că înnobilează şi mai mult peisajul. Aceştia însă au găsit teren favorabil şi s-au înmulţit peste măsură, astfel încât poienile s-au îngustat sub o anumită limită ce le asigura ariditatea. Lăstărişul de foioase a început să completeze spaţiile libere, începând din anii 60-70, iar în cele din urmă au rămas doar câteva ochiuri izolate de poeniţe şi luminişuri în curs de dispariţie.

Puteţi observa toată această evoluţie tragică a împăduririi Tâmpei, între 1874 şi 2009, în cele cinci schiţe, ce sunt realizate pe bază de documente oficiale şi fotografii. Dealul este reprezentat cu nordul în sus, culoarea verde-închis fiind pădurea. Această evoluţie nu este liniară, ci exponenţială, fiind în prezent în ultima sa fază…

Mă aşteptam ca, în cei douăzeci de ani de când pretindem că am avea tendinţe europene, să apară cineva care să impună autorităţilor să ia cunoştinţă că însăşi motivaţia declarării rezervaţiei naturale de pe Tâmpa va dispare, dacă nu se intervine rapid în sensul unor defrişări controlate, dar consistente, care să recreeze condiţiile de supravieţuire a biotopului valoros. Nu s-a întâmplat asta. Ba din contră, în anul de graţie 2010, onor Agenţia de Protecţie a Mediului (sau cum i-o mai fi spunând) a binevoit să avizeze planul general al oraşului, plan ce urmează să stabilească dezvoltarea acestuia în următorii zece ani, acceptând o eroare fundamentală, ce ar putea însemna sfârşitul rezervaţiei. Exact poienile de pe versantul însorit (mai bine zis, ce-a mai rămas din ele), sunt declarate ca trebuind să devină zonă de agrement împădurită, în timp ce pădurea de pe versantul nordic – frumoasă, utilă, dar banală şi lipsită de orice interes ştiinţific – este declarată greşit ca fiind rezervaţia de protejat… Stupefiant, din partea unei instituţii care ar trebui să ştie ce şi cum trebuie protejat în mediul natural braşovean, oricum supus unor numeroase agresiuni şi ameninţări din toate părţile. Fie că este vorba de confuzie, fie de rea intenţie, eroarea este totală şi denotă lipsa oricărui interes real de protejare.

Deci, fie că lăsăm lucrurile să curgă de la sine, cu dezinteres, ca în ultimele decenii, fie că ne prefacem că protejăm Tâmpa, dar de fapt o distrugem, respectând noul plan oficial de urbanism, va trebui să ne luăm rămas bun de la poienile însorite, a căror existenţă seculară a fost motivul declarării Tâmpei ca rezervaţie naturală floristică. Una din valorile, curiozităţile şi atracţiile Braşovului va sfârşi stupid, sub aparenta protecţie a legislaţiei ultra-hiper-europene, ce prevede teoretic obligativitatea acordului de mediu, chiar şi la amplasarea unui coteţ de câine… Nu prevede însă şi obligativitatea competenţei şi corectitudinii, din partea celor plătiţi să redacteze hârtii.

Pierdem un membru al familiei, pierzând valoarea acestei rezervaţii. Chiar nu există în acest oraş industrializat şi dezindustrializat nici o voce care să-şi asume un rol în adevărata protejare a Tâmpei? Alo, ONG-urile… Nu vă mai iluzionaţi că salvaţi Tâmpa, strângând saci cu PET-uri… problema este mult, mult, mult mai gravă… Întreprindeţi urgent defrişările necesare! Ştiu că nu dă bine să defrişezi, ci doar să plantezi… Dar uneori, la fel ca şi în medicină, extirparea unei anomalii poate fi singura metodă de a ţine organismul în viaţă. Teoriile de convenienţă, gesturile la modă şi pozele haioase postate pe bloguri nu ajută…

UPDATE Eftimie: Pentru că tot se comenta pe aici “pe ce te bazezi dom’le când spui că Tâmpa n-avea copaci, ai dovada” sau ceva de genul ăsta, cititorul nostru Nominepater ne-a găsit poza aceasta cu o machetă a muntelui Tâmpa de prin 1970. Din fotografie se poate observa destul de bine cam cât era acoperit cu pădure şi cât nu.

Sursa: „Fototeca online a comunismului românesc”, cota 5/1971

Până la urmă, Braşovul se identifică din ce în ce mai puţin cu silueta Tâmpei, rămasă undeva în fundalul neinteresant, cumva doar 2D, al problemei. Aha, din când în când, vreo veste despre un urs… Asta ne furnizează Tâmpa, dealul ce ar fi putut deveni nucleul verde şi viu al oraşului. Un fel de Central Park, adică. Mai vedem crescând şi câte o antenă ţanţoşă, că dă bine la o rezervaţie naturală să aibă o paletă de microunde cât mai variată.

Tâmpa, ca resursă, a fost exploatată în scopuri militare, iar mai de curând şi imobiliare. Ca simbol, a fost o irezistibilă tentaţie pentru căutătorii de nonsensuri ideologice ai tuturor timpurilor: a avut monument ruso-austriac, a avut monument al maghiarismului milenar, a avut pe rând diverse inscripţii, care mai de care mai ridicole. În acest secol XXI, dacă n-aş vedea literele tâmpe, cocoţate precum coama-calului-în-vârfu-dealului, aş crede uneori, când mă trezesc dimineaţa mai confuz, că m-aş afla într-un oraş de provincie neînsemnat şi frustrat, de exemplu în Hollywood.

Fiind multe de spus despre Tâmpa de azi, voi încerca să le fac pe rând. Pentru cei interesaţi, un articol bine documentat, în ciuda unor mici completări mai recente, de factură fantezistă, se află la îndemână pe http://ro.wikipedia.org/wiki/T%C3%A2mpa . Presupunând că l-aţi citit, daţi-mi voie astăzi să mă leg pentru început de subiectul tunelului rutier. Deci, rămânem în registrul Tâmpa – obstacol.

În perioada interbelică, primele planuri de străpungere a Tâmpei cu un tunel au apărut timid. La acea vreme, în Europa chiar se construiau astfel de tunele, iar noi chiar eram încă în Europa. Dezvoltarea oraşului devenise accelerată şi o astfel de idee prindea credibilitate pe termen lung. Parcelările de la intrarea în Valea Cetăţii au ţinut cont de un posibil viitor traseu al tunelului, creându-se Str. Tâmpei, o stradă dreaptă şi largă, în prelungirea virtuală a Bulevardului Ferdinand din centru (azi Eroilor). În faţa noilor preocupări postbelice, ideea a dispărut pentru un timp, în locul tunelului fiind propusă în 1960 o arteră de circulaţie cu serpentine, care ar fi plecat din Str. Pictor Pop, necesitând demolări substanţiale, ar fi ocolit vârful Dealului Melcilor, pentru a coborî apoi pe panta opusă a aceluiaşi deal. Extinderea carierei Temelia a zădărnicit însă rapid fezabilitatea unui asemenea traseu. În anul 1970, s-a revenit la ideea tunelului şi acesta a fost prins în sistematizarea oraşului. Era mai credibil atunci decât acum, dacă ne gândim că tocmai se împlineau realizări tehnice deosebite în acele timpuri, precum telecabina (construită cu sprijinul italienilor între 1968-1969). Nu exista încă nici o intenţie de construire densă, cu blocuri, a Văii Cetăţii, aceasta fiind rezervată iniţial unor mari ansambluri de agrement şi sport. În 1980, odată cu demararea proiectului noului cartier, tunelul a fost regândit pentru două benzi pe sens, iar Str. Tâmpei sistematizată în consecinţă, cu perspectiva realizării unei străpungeri până în Str. Zorilor, închizându-se astfel un inel rutier de ocolire a zonei Hidromecanica.

Proiectul a avut incredibil de mulţi adversari, inclusiv printre cei de la care nu te aşteptai. Un celebru proiectant a pledat pentru renunţarea la tunel şi lărgirea în schimb a străzilor istorice din Blumăna, ceea ce presupunea multe demolări de case valoroase, deci şi multe proiecte bănoase pentru clădiri noi… Alţii, mai patrioţi, te repezeau cu „argumentul” că nu e cazul să se cheltuie atâţia bani, doar pentru ca „să ajungă moldovenii mai repede pi şentru”. Erau şi voci care avertizau, după 1984, că, din moment ce s-a închis fabrica de ciment, adio tunel, căci calcarul scos din Tâmpa nu ar mai fi fost atât de interesant economic ca şi înainte, iar Partidul nu avea bani de aruncat pe altceva decât blocuri. Mai venea din când în când şi câte un atoateştiutor, să atragă atenţia că, dacă se găureşte Tâmpa, vom fi inundaţi de lacul misterios ce sălăsluieşte în ea, conform unei credinţe populare. Interes nu a fost, bani au fost, dar au avut mereu alte destinaţii, iar proiectul tunelului a ajuns astăzi să nu prea aibă luminiţă la capăt. Ce contează că ar echibilbra reţeaua stradală, că ar lega Astra de centru fără parcurgerea minunatului Centru Civic, ce contează că în ţările vecine (Ungaria, Cehia, Slovacia) s-a dovedit din plin utilitatea unor astfel de lucrări în dezvoltarea centrelor oraşelor… Sume de ordinul zecilor de milioane de euro (ordin de mărime al investiţiei în tunel) s-au scurs victorios pentru lucrări care oricum peste câţiva ani trebuiesc iarăşi şi iarăşi reluate. Strada Dobrogeanu-Gherea a fost refăcută fără trotuare (!) şi a devenit o arteră mai aglomerată decât unele bulevarde – nu contează că locuiesc oameni pe această stradă, că ar fi trebuit protejat un cartier liniştit şi pitoresc.

Şi uite aşa a rămas Tâmpa virgină, cu oraşul încleştat tâmp în jurul ei.