Hawai de Kronstadt

Unii studenţi au ales să-i integreze şi pe Juni în masterplanul pe care l-au conceput, alţii au uitat de călăreţii din Şchei şi Braşovechi cu desăvârşire. Unii au mers chiar până la căpătul universului propunând nişte idei la care nu prea ştii dacă să zâmbeşti sau să închini în numele Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh. Ba chiar am crezut că Mihaela, Alina şi Carmen au băgat ceva “vesel” în seara conceperii proiectului “Aloha în Braşov”. Ele au propus nici mai mult nici mai puţin decât transformarea Braşovului într-un mega paradis exotic, în care poţi pătrunde după ce treci pe sub o poartă decorată cu flori şi alte chestii spefice hawaiene. Cireaşa de pe tort (sau ananasul din copac) e transformarea Pieţei Sfatului într-o plajă unde localnicii şi turiştii se pot răcori în fântâna arteziană. Tot acolo s-ar putea amenaja şi un bar, manageriat de Valentin Luca bineînţeles, unde se vor servi chestii care mai de care mai… aloha. Ele n-au zis nimic de palmieri, aşa că la presiunea mea au zis că bine, fie, vor pune şi nişte palmieri. Câţiva de-a lungul Republicii şi câţiva în Piaţa Sfatului, “ca să nu mai zici că lumea stă întinsă pe şezlonguri doar sub umbreluţe”. Ele zic că bagă şi un flash-mob cu cascadori profesionişti (sunt tare curios ce vor face ăştia) şi nişte dansatoare ale căror sâni vor fi acoperiţi cu flori.

Aud din sală strigându-se “nebunie” şi “blasfemie”? No, aflaţi că ideea lor de proiect a primit  un premiu special din partea profesorului Nechita. De ce? Pentru că e cea mai excentrică dintre ideile prezentate care n-are nimic de-a face cu prezenţa Junilor la Zilele Braşovului.

Braşov For Ever

Şi proiectul ăsta a primit un premiu special, din partea unui ONG, Asociaţia pentru înfrumuseţarea oraşului Braşov. Nici nu ştiam că există. În fine. Ideea lor nu mi s-a părut extravagantă deloc, singura chestie memorabilă a proiectului fiind cea în care se vorbeşte despre organizarea de concerte cu diverse stiluri de muzică în funcţie de zona oraşului. Par example: în Piaţa Sfatului s-ar cânta rock, în Piaţa Unirii o dăm cu clasicii, în Centrul Civic băgăm hip-hop şi pe terenul Liceului Sportiv ascultăm pop-dance. M-au dezamăgit cei care au prezentat pentru că n-au avut curajul să meargă până la capăt şi să spună în ce zonă a oraşului ar cânta manele. Altfel, fetele (erau doar fete în echipă), au mers tot pe chestiile clasice, cu populară în ultima zi din cele trei de sărbătoare şi diverse târguri şi expoziţii de flori şi meşteşugării, focuri de artificii etc.

O croazieră numită Braşov

Una dintre echipele ce a premit menţiune lasă iar impresia de “prea mult fum”, dar ele s-au jurat că nu bagă nimic. Cică aşa: “amenajăm Piaţa Sfatului sub forma unei croaziere de lux pe care se întâmplă tot felul de lucruri faine”. Cum ar fi?, întreabă reporterul. “Păi, să se amenajeze un panou de escaladare, lumea să se bată cu apă, să fie organizate concursuri de gătit şi să facem un tort de Cartea Recordurilor şi proiecţii de film în aer liber”. Atât? “Nu, organizăm şi un concurs de ciclism pe un traseu care să curpindă turnurile şi bastioanele oraşului”. Cam aşa sună mărturia domnişoarelor Iuliana şi Ligia.

Flash-mob medieval

Dacă aţi crezut că autorităţilor locale au stors tot medievalul din Braşov, o echipă a zis că se axează pe ideea asta, recreând în incinta turnurilor şi bastioanele oraşului atelierele breslelelor meşteşugăreşti.  Au mai zis că îmbracă actori în costume medievale şi-i plimbă prin oraş sub forma unei parade, totul culminând cu un flash-mob medieval de senzaţie.

Jocurile Olimpice Braşovene

Cum vă sună să fugiţi prin centru pentru a nu fi muşcat de vampiri sau să participaţi la proba ursul tombenier? Ce presupune proba asta? Habar n-am, dar sună tare. Tunsul oilor şi aruncatul cartofului în ceaun ar fi alte două probe ale acestor jocuri olimpice cu specific braşovean imaginate de Mariana şi Iulian, doi dintre membrii echipei care, să-mi fie iertată neatenţia, nu mai ştiu dacă au luat locul doi sau trei. În fine, ideea e că au fost pe podium.

Am observat că este una dintre puţinele echipe care au luat în considerare şi partea sportivă, astfel că pe lângă cele menţionate mai sus, lumea va putea participa şi la chestii mai… pământeşti. În timp ce zeii Olimpului se vor chinui cu tunsul mioarelor sau aruncarea cartofilor, muritorii de rând pot participa pe Aleea de sub Tâmpa şi în Parcul din Livadă la competiţii de baschet şi fotbal, unde echipele vor fi mixte, nu compuse doar din băieţi sau doar din fete.

Au mai avut ideea de a realiza proiecţii cu diverse clădiri din trecutul oraşului peste cele actuale. Exemplul dat de ei a fost cu proiectarea peste Hotelul Aro a Bisericii Evanghelice demolate de comunişti.

CÂŞTIGĂTORII

Echipa câştigătoare, pe numele ei “Creative Army”, a gândit toată această sărbătoare numită Zilele Braşovului ca un fel de călătorie în timp.

Au băgat la grămadă vrăjitoare, Juni şi personalităţi locale pentru un mare cocktail istoric. E şi un pic de Şt. O. Iosif în peisaj, nişte Aurel Vlaicu cum decolează de pe terenul colegiului Şaguna, nişte austrieci cu care Johann Stener şi ia de guler şi vrăjitoare înecate şi arse pe rug.  Plus concursuri culinare în care etniile care compun populaţia oraşului să-şi prezinte specialităţile şi realizarea de construcţii din material reciclabil pentru a evidenţia caracterul verde al oraşului. Nu atât de sărită de fix ideea în comparaţie cu altele, dar probabil faptul că poate fi pusă în practică mai uşor a contribuit decisiv în votul juriului compus din profesorii Nechita, Onuţ şi un student din anul 3 Comunicare şi Relaţii Publice.

Au fost chestii interesante fără doar şi poate. O echipă mi-a reţinut atenţia pentru simplul faptă că vorbea despre stabilirea recordului la cel mai lung mic din lume. Un kilometru au considerat ei că de ajuns să le intre micu’ în Guinness Book. Un proiect foarte tare din punctul meu de vedere, dar care n-a primit nici o distincţie, e cel care presupune transformarea oraşului într-o Ladă de Braşov. Pornind de la ce-a zis Kogălniceanu că ” adevăratul provincial nu pleacă la drum fără o ladă de Braşov”, nişte studenţi au zis că Braşovul, văzut de sus, seamănă cu o astfel de ladă în care se ascund tot felul de bunătăţi. În concepţia lor, trei zile ar fi suficiente pentru ca lumea să descopere că-n această “ladă” se află un muzeu de 72 de ore care reconstituie cele patru şiruri ce existau pe vremi de demult în Piaţa Sfatului. Medievalul s-ar transfera pe Cetate, unde lumea va putea degusta mâncare specifică acelor timpuri şi asculta hiturile secolului XII. De la Parcul Central ar pleca trăsuri cu turişti prin Centrul Vechi, cu cap de linia la Bastionul Ţesătorilor.

Altă echipă avea în plan extinderea sentimentului de sărbătoare la nivelul întregului oraş, prin organizarea de evenimente în fiecare cartier. Fiindcă mi-s din Noua, am reţinut numărul de dresură organizat la Zoo şi concursurile cu tiroliana peste lac.

Părerea mea e că s-au prezentat o mulţime de idei, unele chiar mişto, din care oamenii care se prefac că se ocupă cu organizarea zilelor oraşului ar putea împrumuta câteva pentru a face aceste zile cu adevărat memorabile.

A doua chestie a fost o ordonanţă prin care primăriile care nu au cheltuit banii primiţi de la Guvern pe luna aprilie trebuie să-i dea înapoi. La Braşov e vorba de vreo 2 milioane de lei. S-a revoltat şi primarul dar cel mai revoltat a fost însuşi Emil Boc cel care, la o întâlnire de la Poiana Braşov, a spus că îi va sprijini pe primarii care vor da în judecată guvernul pe tema asta.

Să ne fie clar, e o măgărie să faci de-astea. Primăria avea un plan cu banii ăia, erau puşi deoparte pentru ceva investiţii, pliante, asfaltări, poduri, nu contează.

Dar, pe de altă parte, să vii tu, Emil Boc, omul care a făcut exact aceeaşi măgărie în 2008 când ai ajuns la ciolan, şi să comentezi că aşa ceva nu este cuşer e o dovadă de ipocrizie rar întâlnită. Eu zic că mai merită un mandat.

No old lady

Îmi povestește o prietenă zilele trecute o întâmplare tare interesantă: cum se ducea ea spre oraș cu autobuzul, s-a așezat pe unul din locurile din față deoarece autobuzul era cam gol, vreo 3-4 persoane călătoreau la ora aceea cu mijlocul de transport în comun. La una din stații urcă o babă, pentru ca doamnă în vârstă nu ii putem spune, și merge foarte revoltată la prietena mea și îi spune că acela este locul ei și să se mute pe alt loc. Foarte uimită de reacția femeii care se credea proprietara acelui scaun din mijlocul de transport în comun, domnișoara i-a spus în primă faza foarte respectuos că se poate așeza pe oricare alt scaun liber din autobuz de vreme ce erau atâtea locuri disponibile. Dar baba insista că vrea să stea acolo, pe acel loc ca și cum și-ar fi cumpărat bilet cu număr de scaun și i-ar fi fost furat.

După această întâmplare stau și mă întreb: după ce că pensionarii plătesc doar jumătate din valoarea unei călătorii cu mijloacele de transport în comun, mai au și pretenții că au locuri rezervate în autobuz? Când autobuzele sunt pline și vezi babele așezate pe scaune și lângă ele sacosele cu cumpărături pline care trebuie să stea musai pe scaun, să nu le iei la bătaie?

N-am votat niciodată cu Băsescu Traian sau cu PD-L, nu cred că în viaţa asta o voi face. Cu excepţia lui Teodor Paleologu, nu rezonez cu nimeni din acel partid, au contraire, sunt opuşii mei, indiferent din ce punct de vedere privesc problema. În 2004, în ciuda aroganţei, clientelismului şi camarillei promovate, am considerat că pentru al doilea tur, Năstase Adrian e un rău ceva mai mic şi, imposibil de crezut la acel moment, o alegere puţin mai decentă decât Băsescu Traian, despre care am avut tot timpul senzaţia că nu poate face saltul de la glumele misogine şi mârlăneşti de pe puntea vasului la funcţia supremă în statul român. În 2009 am votat cu Crin Antonescu, iar la al doilea tur nu am votat cu Băsescu Traian. A fost cumplit să pun ştampila pe Geoană, dar scopul principal era să nu mai trăiesc încă 5 ani marinăreşti, putea fi şi Simona Senzual contracandidata împricinatului, pentru mine era indiferent. La referendum, am fost printre cei 20% care au votat pentru demiterea preşedintelui.

La alegerile locale n-am votat niciodată cu Scripcaru George pentru că, deşi nu neg că are unele merite, i-am văzut foarte bine şi defectele. Am preferat ca în 2004 să nu mă prezint la alegerile locale, iar în 2008 să fac în aşa fel încât votul pentru primar să-mi fie anulat. (am pus ştampila pe vreo 3 sau 4 candidaţi, parcă) . Tot în 2008, am votat la CJ cu Căncescu Aristotel, şi nu pentru că lucram la Mix Media Grup în acel moment. Pur şi simplu, l-am cauţionat pentru multele abordări cu care nu eram de acord şi am fost dispus să-i dau o şansă politică pentru că promitea câteva lucruri cu care rezonam. Atenţie, am spus cauţionat, nu creditat!

Cam ăsta e trecutul meu electoral. Nu sunt mândru de el, dar nici nu îmi este ruşine cu el. Aştept şi alţi curajoşi să-mi urmeze exemplul, cred că putem învăţa multe unii de la ceilalţi, mai ales dacă ne şi argumentăm opţiunile făcute în acel moment.

Later edit: Vă rog respectuos să nu comentaţi opţiunile celor care vor avea bunăvoinţa să posteze aici. Citim poveşti, nu facem tribunal! Vă mulţumesc!

Edit şi mai ulterior: Deja au apărut pitecantropii vitriolaţi! Se anunţă o lună cumplită,  însă butonul de Trash trăieşte!  :)

Şi pentru că o contralovitură “de imagine” nu se putea lăsa aşteptată, PDL-iştii nu văd de ce ar fi o problemă să instaleze şi ei pe faţada Teatrului Dramatic un banner electoral. “Votază omul”, cică. Băga-v-aş carne în frigider să vă ţină zece revelioane de acum în colo! Una din citadelele culturii locale, Teatrul, e luat în arendă fără nici o jenă. Mă întreb câţi bani au primit instituţiile care-şi au sediul în aceste clădiri pentru a permite această poluare vizuală a oraşului? Sau, mai bine zis, au privit vreun leu?

Aşadar, eu cu cine votez? Cu cei de mai sus în nici un caz. “Domnilor” politicieni, să nu vă miraţi dacă electoratul o să înceapă să vă “bâzâie” şi în offline.

Și acum stau și mă întreb: decât să văd o față acră ce nu binevoiește să își îndeplinească sarcinile din timpul serviciului, nu mai bine ma lipsesc de acel produs/serviciu de care aș avea nevoie pentru a fi un bun cetățean?

Conform Monitorului Expres, “proiectul pentru reamenajarea zonei După Ziduri presupune transformarea stăzii Mureşenilor într-un pietonal şi crearea unei noi artere de circulaţie pentru maşini, paralelă cu aceasta, între Biblioteca Judeţeană şi Maternitate, care să preia traficul din Livada Poştei spre Schei. Artera va avea două benzi de circulaţie, construite, în parte şi peste pîrîul Graft, care va fi acoperit. Cele două benzi vor fi delimitate de pietonalul care există pe lîngă pîrîul Graft şi care va fi menţinut, traficul urmînd să se desfăşoare prin două tunele. Primul dintre cele două tunele ar urma să fie construit în zona Bastionului Graft, iar al doilea în vecinătatea Turnului Negru. Ele vor permite astfel, realizarea străzii pe sub munte. În acest fel, nu vor fi afectate nici zona pietonală de După Ziduri, nici obiectivele istorice şi nici clădirile din zonă, susţin reprezentanţii primăriei, care acum aşteaptă firme interesate să realizeze proiectul noului drum”.

Personal nu reuşesc să-mi imaginez cum va arăta mai exact povestea de mai sus, dar probabil că de îndată ce se găseşte firma care să facă lucrarea o să avem şi nişte schiţe. În orice caz, intervenţia celor din ziua de azi asupra unor lucruri făcute cu foarte multă pricepere acum destule secole în ideea că ei fac ceva mai bun mă dezgustă pur şi simplu. Toate aceste investiţii nu ţin cont de adevărata moştenire pe care Braşovul ar trebui s-o lasă generaţiilor viitoare, ele căutând doar să peticească anumite probleme de moment. Poate sunt eu prea pesimist din punctul ăsta de vedere, dar am motive să fiu altfel?

Un nou succes al Asociației Brașovul Pedalează. Așa se poate intitula dezbaterea ce a avut loc în această seară la Centrul Cultural Reduta.

13 brașoveni pasionați de mersul pe bicicletă s-au întâlnit pentru a discuta despre problemele ce apar în viața de zi cu zi a unui biciclist în Brașov. O surpriză deosebit de plăcută a fost participarea domnului Christian Macedonschi, președintele Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Județul Brașov dar și candidat la postul de primar al Brașovului din partea Forumului German.

S-au dezbătut pe larg următoarele puncte de pe ordinea de zi:

- O prezentare generală a căilor de comunicație pentru biciclete.

- Dezvoltarea infrastructurii pentru bicicliști în Minicipiul Brașov.

- Proiectul ”Let’s Bike It” în parteneriat cu ”Let’s Do It Romania”.

- Numărul Brașovul Pedalează, un sistem de înregistrare a bicicletelor din Brașov.

- Ieșirile de weekend și în timpul săptămânii.

- Adeziunile pentru membrii Brașovul Pedalează.

- Pista de biciclete de pe str. Lungă.

S-a decis deschiderea listelor de înscrieri pentru noi membri în Asociația Brașovul Pedalează iar cei care doresc să devină membri vor trebui să completeze o adeziune. Pentru a o putea obține este suficient să contacteze asociația la email pentruca@brasovulpedaleaza.ro sau la numerele de telefon 0724 / 348 215 sau 0723 / 393 062.

Pe lângă punctele de pe ordinea de zi s-au mai discutat diverse probleme iar oamenii au venit cu propuneri și idei foarte  interesante pe care Asociația Brașovul Pedalează le vor folosi în proiectele sale. O idee foarte bună o reprezintă creșterea frecvenței plimbărilor în masă ale bicicliștilor și întâlniri din ce în ce mai dese în trafic, urmate de deplasări în coloană, pentru a demonstra autorităților că bicicliștii din Brașov nu sunt în număr așa de mic precum se afirmă.

 
Următoarea întâlnire are loc joi, 26 aprilie 2012, de la ora 18:30 în același loc, adică în Sala de Consiliu a Centrului Cultural Reduta, la etajul 2 iar vineri, 27 aprilie 2012, de la ora 18:00, în fața Primăriei are loc prima Masă Critică din acest an, după ce vremea a stricat planurile ediției din martie.

- Bună ziua, înţeleg că a demarat acum 2 zile programul Rabla, e totul în regulă? Putem veni cu rablele?

- Bună ziua, de demarat a demarat dar să mai aşteptaţi puţin pentru că încă nu ne-au trimis voucherele.

Time management şi coordonare domle în instituţiile statului din România, nu glumă!

Neamurile noastre de târlă

Poate unul din cele mai bune lucruri care s-au petrecut în Braşov a fost raderea marilor uzine. Faptul că Tractorul a fost făcută una cu pământul este o victorie imensă pentru sănătatea morală a acestui popor. S-a îngropat o istorie industrială mediocră şi foate multă nesimţire. Nu l-am auzit vreodată pe Gheorghe Apostu, liderul sindicaliştilor din Tractorul, comentând despre cum se fura cu patru mâini de-acolo. Nu am văzut vreodată un lider sindical de-acolo cârâind în faţa parlamentarilor sau politicienilor ce furaseră hălci întregi din uzină. Au stat în genunchi în faţa lor, au supt tot ce li s-a oferit şi au primit salarii. Sau, mai exact, au primit bani. Îi durea în cur pe muncitorii de-acolo de soarta uzinei. Ieşeau la scandal în intersecţie când veneau “investitorii”. Blocau intersecţii şi atacau oameni nevinovaţi care aveau trebă prin zonă, poate chiar mergeau la muncă. Jegurile n-aveau jenă. Da, i-am văzut făcând de-astea, şi gunoaiele din Tractorul şi ălea din Roman şi ăia din Rulmentul care ţipau din gură de şarpe să nu cumva să le cumpere cineva uzina. Şi nu i-am auzit pe liderii sindicali să-şi ceară măcar odată scuze.

Şi ei au căpuşat

A, şi în toată perioada asta nu prea produceau ceva extraordinar de bun. Să lăsăm legendele, produsele erau mediocre. Uzinele nici nu încercau măcar să le vândă. În urmă cu vreo 10 ani m-a rugat un amic să mă interesez de unde poate să cumpere nişte piese de schimb la nişte camioane Roman. Nici prefectul nu m-a putut ajuta. Nişte jeguri de la sindicat veniseră cu propuneri de-astea, că să negociem. Ce să negociem meştere, îţi dau bani, dă-mi piesele. Nu vroiau de-astea. Da toţi vroiau salarii, mari şi la timp. Iar salariile ălea erau plătite de noi, ceilalţi fraieri, care n-am avut luxul să primim repartiţie de la partid oricât de cretini am fi fost.

Nu vor să muncească e mult prea real

Prin 2005-2006 o firmă de head-hunting din Braşov luase nişte bani europeni pentru reconversie profesională. Făcuseră un proiect pentru disponibilizaţii din uzine. Aveau şi ceva locuri de muncă, pe la INA. Au căutat în disperare printre disponibilizaţi, aveau o bază de date cu 1000 de inşi. Au reuşit să-l convingă doar pe unul să vină la interviu. Condiţiile erau simple, salariu normal, nici prea mare, nici prea mic, uzina asigura transportul din Cristian până în Braşov şi retur. “Păi la cât e asta – Autobuzul ajunge la 5.30 în oraş- A, asta nu-i bine, păi aşa îmi pierd toată ziua”, a clamat omul înainte să refuze jobul.

Revenind la CFR

Dând dovadă de un obraz mai gros decât stratul de asfalt de pe Bălcescu (şi asta nu-i puţin lucru) sindicaliştii din CFR Braşov protestau acu’ doi ani că le întârzie salariile. Bă, vă e clar? Oamenii al căror stil de viaţă presupune întârzierea în orice, reclamau întârzieri. Şi ştiţi de ce sunt întârzieri pe calea ferată, nu? Că sunt lucrări. O cale ferată se realizează în doi ani de zile şi modernizează până la finalul timpului şi mult dup-aia. Apocalipsa de va veni, totul va fi ras de pe planetă în afară de muncitorii de la pus cale ferată în România, care vor mai avea ceva de modernizat la tronsonul Braşov- Bucureşti, cel mai modernizat lucru din universul cunoscut.

Diferenţa de 4 minute

Reorganizarea trenurilor în Regio, Inter-Regio şi Muie bă Române este un exerciţiu de excelenţă în nesimţire a CFR-ului. Ştiţi cât face un Inter-Regio de la Bucureşti la Braşov? 2,36h. Ştiţi cât face un InterCity (diferenţă de minim 10 lei la preţul biletului)? 2,32.

Prea puţine bilete

O experienţă şi mai interesantă este cea cu biletele. Într-un compartiment de tren eu, alb, peste 30 de ani, angajat “la privat”, cu părinţi la fel, am şanse să fiu singurul prost care are bilet cumpărat. Restul au tot felul de hârtii şi hârţoage, scutiri, abonamente, că mă-sa a furat de la CFR ani buni, aşa că are şi el voie să meargă gratis. Că-i pensionar excentric care nu crede în duşuri şi trebuie să meargă cu reducere la tren. Că-i handicapat. Sau însoţitor de handicapat. Şi pot să înţeleg că există aceşti oameni şi au nevoie de ajutor. Dar, când vezi că 90% din oamenii din tren sunt aşa stai pe gânduri. Sau, dacă eşti ceferist sau statul român te doare-n cur.

Gâţii mă-tii cu oferta ta cu tot

Şi CFR are oferte. Ia un bilet dus-întors Braşov-Bucureşti. E cu reducere 10%. Şi, când vrei să-ţi vizezi biletul înapoi din Bucureşti îţi mai cere 5 lei. Pentru că ai loc doar la dus, la întors muie mă. “Păi aveaţi ofertă, reducere – Ce ofertă dom’le, scrie pe bilet că trebuie să mai dai bani – Unde scrie cucoană, că nu scrie nimic de genul ăsta – Scrie dom’le, mă contrazici tu pe mine?”. N-am întrebat-o dacă ştie să citească, probabil că nu.

E o boală

Doamna n-avea nici o vină, a crescut în sistemul ăsta. Când eşti obişnuit să te pişi pe clienţi non-stop, să întârzii, să nu-ţi faci treaba calumea, o ţapă e la fel de naturală ca transpiraţia naşului. În mintea ei şi a altora nu există clienţi CFR ci nişte muişti care ne deranjează din treabă. E o boală, un virus, un cancer. Care nu va putea fi eradicat până nu se desfiinţează, de tot, CFR-ul. Pe bune, ras una cu pământul, ca Tractorul. Cu trenurile vândute la fier vechi şi clădirile ciordite pentru spaţii de birouri. Cu femei de 50 de ani rămase fără job care plâng că n-au ce pune pe masa copiilor. Ştiţi cum e, de fiecare dată când un ceferist lăcrimează un îngeraş îşi primeşte aripile. Suntem ţara în care transportul cu trenul e mult mai scump şi mai prost decât cel auto.

Bonus CFR Braşov

Era unul şef la CFR Braşov, Ioan Stegaru, pus acolo politic. Bănuiţi ce partid. Omul a fost suspectat acu’ câţiva ani că a făcut o mânăreală cu o garsonieră de servici, ceva banal. Dar nu asta e important. Acu vreo patru ierni un tip îşi cumpărase şi el bilet din timp. Cu loc şi tot tacâmul. Din Braşov. Când s-a suit în tren a aflat că n-are loc. Nici măcar vagonul în care i se dăduse locul nu era, că s-a stricat pe undeva şi no, ţeapă. Omul nostru s-a suit în tren, naşul a vrut să-l amendeze, că n-avea biletul cum trebuie. A făcut gât, s-a dus până la ministerul Transporturilor, alea alea. Îl sun pe Stegaru să-l întreb ce măsuri va lua în privinţa asta. “Hai dom’le, mă iei cu vrăjeli de-astea?”

Din câte știu eu, muzeele și obiectivele de acest gen se închid luni, nu duminică, atunci când fluxul de turiști este mai mare. Ceva îmi spunea totuși că situația nu e singulară.

Așadar, ieri, 18 martie, am mai făcut o drumeție cu aproape 50 de bicicliști și am trecut prin Sânpetru. Vroiam doar să facem o pauză acolo și ne-a oprit în părculețul de lângă biserica fortificată. În timp ce bicicliștii vorbeau puțin între ei, am profitat de faptul că poarta spre curtea bisericii era deschisă și am încercat să intru să observ cum e pe acolo. M-a întâmpinat un domn cu deja clasicul ”Ce cauți dom’le aici?”. ”E duminică și e slujbă. Nu aveți ce căuta aici! Deranjați enoriașii!”, deși singurii enoriași din zonă erau 3-4 bătrâni care stăteau în afara curții, lângă stradă. Am rezistat tentației de a intra într-o polemică cu individul și am părăsit cu un gust amar încă un obiectiv turistic important.

În Vâlcele, aceeași poveste. Infrastructura e la pământ, drumul fiind plin de gropi. Erau zeci de țigani în așa zisa stațiune, care cerșeau de la orice mașină care se oprea să guste din minunata apă de Vâlcele. Ba chiar mai mult, unul din țigani se apucase să-l înjure pe unul din șoferi, fără a avea un motiv anume. Probabil că șoferul parcase pe locul unde jucau țiganii Petanque Barbut.

Ne așteptam de la Sfântu Gheorghe să salveze ziua. N-a fost să fie. În afară de parcul central, orașul este zero din punct de vedere turistic. Aproape toate magazinele sunt închise iar la restaurantul unde am fost să mâncăm – Bastion – ni s-a adus comanda după aproape o oră de așteptare, deși ni se sugerase să comandăm un anumit preparat pentru că îl aveau gata pregătit. Gulașul de acolo era de fapt o zeamă chioară cu niște fasole și bucăți de cârnat. Pe scurt, 9,5 lei pentru cea mai proastă mâncare din câte am gustat în viața mea.

Stau acum și mă întreb care era situația dacă în loc de 40 de bicicliști neînsemnați erau 40 de cicloturiști nemți sau englezi. Sau 40 de turiști japonezi. Sau 40 de turiști români… ia stai, și noi eram turiști!