Hawai de Kronstadt

Unii studenţi au ales să-i integreze şi pe Juni în masterplanul pe care l-au conceput, alţii au uitat de călăreţii din Şchei şi Braşovechi cu desăvârşire. Unii au mers chiar până la căpătul universului propunând nişte idei la care nu prea ştii dacă să zâmbeşti sau să închini în numele Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh. Ba chiar am crezut că Mihaela, Alina şi Carmen au băgat ceva “vesel” în seara conceperii proiectului “Aloha în Braşov”. Ele au propus nici mai mult nici mai puţin decât transformarea Braşovului într-un mega paradis exotic, în care poţi pătrunde după ce treci pe sub o poartă decorată cu flori şi alte chestii spefice hawaiene. Cireaşa de pe tort (sau ananasul din copac) e transformarea Pieţei Sfatului într-o plajă unde localnicii şi turiştii se pot răcori în fântâna arteziană. Tot acolo s-ar putea amenaja şi un bar, manageriat de Valentin Luca bineînţeles, unde se vor servi chestii care mai de care mai… aloha. Ele n-au zis nimic de palmieri, aşa că la presiunea mea au zis că bine, fie, vor pune şi nişte palmieri. Câţiva de-a lungul Republicii şi câţiva în Piaţa Sfatului, “ca să nu mai zici că lumea stă întinsă pe şezlonguri doar sub umbreluţe”. Ele zic că bagă şi un flash-mob cu cascadori profesionişti (sunt tare curios ce vor face ăştia) şi nişte dansatoare ale căror sâni vor fi acoperiţi cu flori.

Aud din sală strigându-se “nebunie” şi “blasfemie”? No, aflaţi că ideea lor de proiect a primit  un premiu special din partea profesorului Nechita. De ce? Pentru că e cea mai excentrică dintre ideile prezentate care n-are nimic de-a face cu prezenţa Junilor la Zilele Braşovului.

Braşov For Ever

Şi proiectul ăsta a primit un premiu special, din partea unui ONG, Asociaţia pentru înfrumuseţarea oraşului Braşov. Nici nu ştiam că există. În fine. Ideea lor nu mi s-a părut extravagantă deloc, singura chestie memorabilă a proiectului fiind cea în care se vorbeşte despre organizarea de concerte cu diverse stiluri de muzică în funcţie de zona oraşului. Par example: în Piaţa Sfatului s-ar cânta rock, în Piaţa Unirii o dăm cu clasicii, în Centrul Civic băgăm hip-hop şi pe terenul Liceului Sportiv ascultăm pop-dance. M-au dezamăgit cei care au prezentat pentru că n-au avut curajul să meargă până la capăt şi să spună în ce zonă a oraşului ar cânta manele. Altfel, fetele (erau doar fete în echipă), au mers tot pe chestiile clasice, cu populară în ultima zi din cele trei de sărbătoare şi diverse târguri şi expoziţii de flori şi meşteşugării, focuri de artificii etc.

O croazieră numită Braşov

Una dintre echipele ce a premit menţiune lasă iar impresia de “prea mult fum”, dar ele s-au jurat că nu bagă nimic. Cică aşa: “amenajăm Piaţa Sfatului sub forma unei croaziere de lux pe care se întâmplă tot felul de lucruri faine”. Cum ar fi?, întreabă reporterul. “Păi, să se amenajeze un panou de escaladare, lumea să se bată cu apă, să fie organizate concursuri de gătit şi să facem un tort de Cartea Recordurilor şi proiecţii de film în aer liber”. Atât? “Nu, organizăm şi un concurs de ciclism pe un traseu care să curpindă turnurile şi bastioanele oraşului”. Cam aşa sună mărturia domnişoarelor Iuliana şi Ligia.

Flash-mob medieval

Dacă aţi crezut că autorităţilor locale au stors tot medievalul din Braşov, o echipă a zis că se axează pe ideea asta, recreând în incinta turnurilor şi bastioanele oraşului atelierele breslelelor meşteşugăreşti.  Au mai zis că îmbracă actori în costume medievale şi-i plimbă prin oraş sub forma unei parade, totul culminând cu un flash-mob medieval de senzaţie.

Jocurile Olimpice Braşovene

Cum vă sună să fugiţi prin centru pentru a nu fi muşcat de vampiri sau să participaţi la proba ursul tombenier? Ce presupune proba asta? Habar n-am, dar sună tare. Tunsul oilor şi aruncatul cartofului în ceaun ar fi alte două probe ale acestor jocuri olimpice cu specific braşovean imaginate de Mariana şi Iulian, doi dintre membrii echipei care, să-mi fie iertată neatenţia, nu mai ştiu dacă au luat locul doi sau trei. În fine, ideea e că au fost pe podium.

Am observat că este una dintre puţinele echipe care au luat în considerare şi partea sportivă, astfel că pe lângă cele menţionate mai sus, lumea va putea participa şi la chestii mai… pământeşti. În timp ce zeii Olimpului se vor chinui cu tunsul mioarelor sau aruncarea cartofilor, muritorii de rând pot participa pe Aleea de sub Tâmpa şi în Parcul din Livadă la competiţii de baschet şi fotbal, unde echipele vor fi mixte, nu compuse doar din băieţi sau doar din fete.

Au mai avut ideea de a realiza proiecţii cu diverse clădiri din trecutul oraşului peste cele actuale. Exemplul dat de ei a fost cu proiectarea peste Hotelul Aro a Bisericii Evanghelice demolate de comunişti.

CÂŞTIGĂTORII

Echipa câştigătoare, pe numele ei “Creative Army”, a gândit toată această sărbătoare numită Zilele Braşovului ca un fel de călătorie în timp.

Au băgat la grămadă vrăjitoare, Juni şi personalităţi locale pentru un mare cocktail istoric. E şi un pic de Şt. O. Iosif în peisaj, nişte Aurel Vlaicu cum decolează de pe terenul colegiului Şaguna, nişte austrieci cu care Johann Stener şi ia de guler şi vrăjitoare înecate şi arse pe rug.  Plus concursuri culinare în care etniile care compun populaţia oraşului să-şi prezinte specialităţile şi realizarea de construcţii din material reciclabil pentru a evidenţia caracterul verde al oraşului. Nu atât de sărită de fix ideea în comparaţie cu altele, dar probabil faptul că poate fi pusă în practică mai uşor a contribuit decisiv în votul juriului compus din profesorii Nechita, Onuţ şi un student din anul 3 Comunicare şi Relaţii Publice.

Au fost chestii interesante fără doar şi poate. O echipă mi-a reţinut atenţia pentru simplul faptă că vorbea despre stabilirea recordului la cel mai lung mic din lume. Un kilometru au considerat ei că de ajuns să le intre micu’ în Guinness Book. Un proiect foarte tare din punctul meu de vedere, dar care n-a primit nici o distincţie, e cel care presupune transformarea oraşului într-o Ladă de Braşov. Pornind de la ce-a zis Kogălniceanu că ” adevăratul provincial nu pleacă la drum fără o ladă de Braşov”, nişte studenţi au zis că Braşovul, văzut de sus, seamănă cu o astfel de ladă în care se ascund tot felul de bunătăţi. În concepţia lor, trei zile ar fi suficiente pentru ca lumea să descopere că-n această “ladă” se află un muzeu de 72 de ore care reconstituie cele patru şiruri ce existau pe vremi de demult în Piaţa Sfatului. Medievalul s-ar transfera pe Cetate, unde lumea va putea degusta mâncare specifică acelor timpuri şi asculta hiturile secolului XII. De la Parcul Central ar pleca trăsuri cu turişti prin Centrul Vechi, cu cap de linia la Bastionul Ţesătorilor.

Altă echipă avea în plan extinderea sentimentului de sărbătoare la nivelul întregului oraş, prin organizarea de evenimente în fiecare cartier. Fiindcă mi-s din Noua, am reţinut numărul de dresură organizat la Zoo şi concursurile cu tiroliana peste lac.

Părerea mea e că s-au prezentat o mulţime de idei, unele chiar mişto, din care oamenii care se prefac că se ocupă cu organizarea zilelor oraşului ar putea împrumuta câteva pentru a face aceste zile cu adevărat memorabile.

Pentru că e un influencer şi un A-lister relevant (aşa am auzit că le zice grangurilor de prin blogosferă), colegul Ovidiu Eftimie – co-patron al acestui site va fi speaker la Social Media Summit Braşov împreună cu un alt coleg – tânără speranţă în ale bloggingului – Vali pe numele lui! S-ar putea să spună chestii aproape interesante cei doi magnifici!

O braşoveancă, Cristina Măluţan, în schimb, iese din plutonul acestor pescari de duminică. Pentru ea, pescuitul este un sport de performanţă, dar şi o afacer, pentru că vinde scule şi accesorii în domeniu.

Cristina a obţinut şase titluri de campioană a României (1997, 2002, 2005, 2007, 2010, 2011), cinci de vicecampioană (1996, 1998, 2000, 2003, 2008), o medalie de bronz (2009).

Mai multe despre performanţele şi secretele braşovencei găsiţi AICI

- se schimbă bordurile pe strada Mihai Viteazul – nu nu aveau nimic alea vechi dar tot se shimbă. Din cauza asta circulaţia e cam gâtuită în partea de stradă dinspre Bartolomeu.

- giratoriul de la Transformator (primul giratoriu din oraş, dacă nu mă înşel – tatăl tuturor giratoriilor) a fost frumos asezonat cu 4 bannere de campanie. Aşteptăm cu deosebit interes mesajele care să înceapă cu Jos Labele de pe primul giratoriu al oraşului! Redaţi transformatorul braşovenilor!

- conducătorii auto de sex masculin sunt tot mai neatenţi în trafic. A venit vara şi cu tot cu ea fustiţele, rochiţele etc. de pe trotuare.

- în Piaţa Unirii se schimbă asfaltul ăla turnat anul trecut şi lăudat ca fiind super meseriaş. Se înlocuieşte cu piatră cubică. Mă aştept ca la anul să apară acolo un mare spaţiu verde sau poate chiar un mall.

- unii încă mor de ciudă că suntem un site cu cititorii mulţi şi mai ales de calitate! Yeahh! Vă mulţumim, vouă!

Weekend plăcut!

Şi pentru că o contralovitură “de imagine” nu se putea lăsa aşteptată, PDL-iştii nu văd de ce ar fi o problemă să instaleze şi ei pe faţada Teatrului Dramatic un banner electoral. “Votază omul”, cică. Băga-v-aş carne în frigider să vă ţină zece revelioane de acum în colo! Una din citadelele culturii locale, Teatrul, e luat în arendă fără nici o jenă. Mă întreb câţi bani au primit instituţiile care-şi au sediul în aceste clădiri pentru a permite această poluare vizuală a oraşului? Sau, mai bine zis, au privit vreun leu?

Aşadar, eu cu cine votez? Cu cei de mai sus în nici un caz. “Domnilor” politicieni, să nu vă miraţi dacă electoratul o să înceapă să vă “bâzâie” şi în offline.

Vineri, pe 11 mai vor cânta la Făgăraş în club Cover (da domle are şi oraşul meu natal club, chiar cluburi dacă nu mă înşel…parcă sunt două ) de la ora 21.00!

Fiţi alături de ei

Conform Monitorului Expres, “proiectul pentru reamenajarea zonei După Ziduri presupune transformarea stăzii Mureşenilor într-un pietonal şi crearea unei noi artere de circulaţie pentru maşini, paralelă cu aceasta, între Biblioteca Judeţeană şi Maternitate, care să preia traficul din Livada Poştei spre Schei. Artera va avea două benzi de circulaţie, construite, în parte şi peste pîrîul Graft, care va fi acoperit. Cele două benzi vor fi delimitate de pietonalul care există pe lîngă pîrîul Graft şi care va fi menţinut, traficul urmînd să se desfăşoare prin două tunele. Primul dintre cele două tunele ar urma să fie construit în zona Bastionului Graft, iar al doilea în vecinătatea Turnului Negru. Ele vor permite astfel, realizarea străzii pe sub munte. În acest fel, nu vor fi afectate nici zona pietonală de După Ziduri, nici obiectivele istorice şi nici clădirile din zonă, susţin reprezentanţii primăriei, care acum aşteaptă firme interesate să realizeze proiectul noului drum”.

Personal nu reuşesc să-mi imaginez cum va arăta mai exact povestea de mai sus, dar probabil că de îndată ce se găseşte firma care să facă lucrarea o să avem şi nişte schiţe. În orice caz, intervenţia celor din ziua de azi asupra unor lucruri făcute cu foarte multă pricepere acum destule secole în ideea că ei fac ceva mai bun mă dezgustă pur şi simplu. Toate aceste investiţii nu ţin cont de adevărata moştenire pe care Braşovul ar trebui s-o lasă generaţiilor viitoare, ele căutând doar să peticească anumite probleme de moment. Poate sunt eu prea pesimist din punctul ăsta de vedere, dar am motive să fiu altfel?

E linişte şi pace în oraşul de sub Tâmpa în această duminică. Probabil aţi servit masa alături de cei dragi. Să vă fie de bine! Acum 68 de ani fără exact o zi, în ziua de Paşte a anului 1944, iadul a venit din înaltul cerului peste Braşov şi locuitorii săi. Mielul s-a speriat şi el în tavă iar cozonacul s-a aplatizat când peste 150 de cvadrimotoare B-24 zguduiau liniştea dimineţii. Îmi şi imaginez cum sunetul a două ouă roşii ciocnite într-o familie braşoveană s-a suprapus cu sunetul primelor bombe căzute la orele 11.

Vin americanii !

“A doua zi, chiar în Duminca Paştelui, bombardierele americane s-au întors pentru a lovi din nou Turnu Severin (unde cele 167 de aparate B-24 aveau drept misiune să bombardeze aceleaşi obiective ca şi aviaţia britanică, vizând în special căile feroviere şi aerodromul) şi, pentru prima dată, Braşovul, marele centru industrial care fabrica avioanele IAR. Pentru a lovi oraşul transilvănean (legăturile feroviare şi Uzinele IAR) a decolat o formaţie de 158 de bombardiere B-24 Liberator. Venind dinspre Bulgaria, avioanele inamice au intrat în ţară prin zona Rusciuk-Giurgiu. Între orele 9.50 şi 13.00 au fost alarme aeriene în oraşele Giurgiu, Bucureşti, Craiova, Ploieşti, Braşov şi Sibiu. Oraşul Braşov a fost bombardat de la ora 11.00, fiind lovite Uzinele IAR, Gara Mare, Atelierele principale CFR, Întreprinderile “Schmoll Pasta”, Uzinele “Astra”, Palatul de Justiţie, Hotelul “Coroana” şi Cartierul Gării. În urma acestei misiuni a încetat activitatea uzinei şi fabricarea avionului IAR 80/81″. (Misiuni de sacrificiu – Grupul 1 Vânătoare în apărarea teritoriului naţional, aprilie – iunie 1944, Alexandru Armă şi Sorin Turturică, editura Militară, 2011)

Ţinte lovite

Cu alte cuvinte, un singur raid a fost suficient pentru a neutraliza Uzinele IAR (zona Tractorul de azi) şi a trece pe linie moartă producţia celebrului “vânător” românesc precum a şi aparatelor construite sub licenţă. De asemenea, americanii au “scăpat” bombe şi peste clădirea care găzduieşte Consiliul Judeţean cât şi peste Hotelul “Coroana”. Printre obiectivele importante bombardate dar care au supravieţuit probei timpului se numără şi actuala fabrică Roman. De ce şi Romanul? Pentru că deodată cu apropierea intrării României în război, Uzinele Astra nu mai produc doar locomotive şi motoare, ci şi… tunuri anti-aeriene. Sub licenţă, evident.Vila Kertsch a fost şi ea crunt lovită de bombe în acea zi, fiind demolată la începutul anilor ’70, pe locul ei construindu-se actuala clădire MODAROM. “În urma bombardamentului, 60% din clădire s-a prăbuşit. În adăpostul din subsolul vilei au murit sufocate 16 persoane, căci echipele de salvare nu au avut mijloace pentru a îndepărta la timp molozul de deasupra lor. Partea rămasă în picioare a fost mai tarziu reparată, cu unele modificări, şi a funcţionat ca sediu de instituţii, pâna în vara lui 1970, deşi încă din 1961 se prevăzuse înlocuirea ei cu un bloc nou.” (comentariu lăsat de Gruia pe orasulmemorabil.ro la o fotografie din 1930 cu respectiva clădire).

Lupte aeriene

În ceea ce priveşte intervenţia avioanelor de vânătoare, cele 23 de avioane ale Grupului 1, care avea baza la Roşiorii de Vede, nu au luat contact cu bombardierele, revenind la sol după 35 de minute în aer. “Încheindu-şi raportul operativ, căpitan-comandorul Ioan Sandu consemna, poate dezamăgit: “avioane (inamice – n.n.) văzute -nimic, avioane doborâte – nimic, pierderi proprii – nimic, accidente – nimic” (Misiuni de sacrificiu – Grupul 1 Vânătoare în apărarea teritoriului naţional, aprilie – iunie 1944, Alexandru Armă şi Sorin Turturică, editura Militară, 2011). Nici celelalte grupuri româneşti, care au survolat zona Ploieşti-Bucureşti, nu au avut parte de confruntări Ziua de Paşte, slaba coordonare de la sol a aviaţiei româneşti fiind motivul principal al eşecului.

“Nu acelaşi lucru putem spune însă şi de vânătoarea germană, care a luptat cu americanii, fiind creditată cu mai multe victorii. Astfel, cele 158 de B-24 care au bombardat Braşovul au fost interceptate de către piloţii germani de vânătoate din unităţile III./JG 77, 10./JG 301 şi II./JG 51 care au reuşit să doboare sigur cinci bombardiere americane”.

Cine au fost apărătorii Braşovului?

Aviatorii grupului III din Escadrila 77 erau supranumţi “Lupii Negri” (vezi foto stânga cu emblema grupului, sursa: asisbiz.com), aveau baza la Mizil, iar comandantul de grup se numea Emil Omert (foto dreapta, sursa: luftwaffe.cz). Între cele cinci B-24 doborâte în Ziua de Paşte a lui 1944, unul a fost “opera” lui Omert, care îşi trecea în cont cea de-a 69-a victorie aeriană din carieră. În final, acesta a reuşit să atingă 70 de victorii, doborând pe 21 aprilie 1944 încă un B-24. Trei zile mai târziu este mitraliat în paraşută de către mitraliorii de pe bombardierele americane după ce părăsise Messerschmitt-ul lovit decisiv. Pentru cine nu ştie, mitralierea unui aviator care s-a paraşutat este cea mai dezonorantă chestie pe care un alt aviator o poate face.

N-am reuşit să găsesc (încă) informaţii precise cu privire la celelalte unităţi germane implicate în luptă în acea zi. Până la noi descoperiri, vă las cu fotografia de mai jos, care-i înfăţişează pe locotenenţii aviatori Florescu şi Iliescu, piloţi de teste la IAR Braşov, sărbătorind o zi de Paşte în care nu au căzut bombe. (sursa foto: cartula.ro)

Bicicleta este un TREK 3900 de culoare portocaliu-ocru. Vă tare mulţumim!

AJUTOR! Conform legilor in vigoare nu avem voie sa cumparam aspirator (singurul pe care il aveam s-a defectat azi). Apelam la ajutorul dv. DACA AVETI UN ASPIRATOR FUNCTIONAL PE CARE NU-L FOLOSITI, ni-l puteti dona. La matura nu ne putem intoarce pentru ca tot legile (de conservare) ne interzic.

Motivul e simplu. OUG 34/2009 nu le permite! Fain, sau ce?

povestea asta se intampla fix inainte de marele incendiu. se spune ca unul dintre preotii care predicau la biserica avea un baiat foarte neastamparat, care facea numai prostii toata ziua…ca sa il pedepseasca, tatal sau obisnuia sa il inchida in podul bisericii. asa s-a intamplat si in ziua marelui incendiu…

Pentru că, pe vremea aia bisericile gotice se construiau cu pod iar popii nu-şi cafteau copii când făceau o prostie, îi închideau acolo cu tonerele vechi de imprimantă, covoarele şi grânele.

Sunt mai multe legende legate de statuie, cea pe care am auzit-o eu e ca baiatul, sarman fiind, lucra la constructia bisericii. Mesterul care supraveghea lucrarile l-a certat la un moment dat pentru o greseala facuta si l-a pus sa se aplece peste zid si sa se uite daca l-a construit drept.Atunci baiatul a cazut (unele povesti spun ca mesterul l-ar fi impins) si cuprins apoi de remuscari, a construit statuia respectiva

Mda, au trebuit să aducă meşteri din Gdansk pentru închiderea bolţilor, că cei locali nu se pricepeau, dar când era vorba de ziduri puneau orice copil sărman să le facă.

povestea e ca pustiul ala ajuta la masurarea inaltimii bisericii – daca vedeti voi are o mana intinsa spre sol si parca tine ceva – el tinea sfoara care ajuta la masurarea inaltimii bisericii. dar bineinteles ca a alunecat si … dus a fost. preotii au hotarat sa i faca o statuie … si …. iata ce a iesit.

Bicoz pe vremea aia nu se inventase geometria sau măcar teorema lui Thales (o chestie ce se învaţă în şcoala generală în zilele noastre), iar lumea măsura cu sfoara.

 Bine, bine, dar care-i adevărul?

Varianta cea mai apropiată de logică este că statuia este dedicată unei calfe extrem de talentate care a lucrat la construcţia bisericii. Un meşte invidios, de frică să nu-l lase fără job, l-a pus să se uite după ceva şi i-a făcut vânt. După un timp l-au apucat remuşcările şi s-a autodenunţat fiind condamnat la moarte. Statuia a fost ridicată ori de el ori de colegii tânărului zidar în memoria acestuia.

O altă legendă şi mai legendară

Pe partea cealaltă a bisericii e o minge de tenis înfiptă în caciula unei statui. Absolut toţi ce care i-am întrebat cum a ajuns mingea aia acolo mi-au răspuns că ei au băgat-o, când jucau tenis cu un prieten în curtea Honterusului.

În loc de concluzie

Interesant e că nici pe site-ul comunităţii evanghelice nu se explică ce-i cu copilul/tânărul ăla acolo. Sau cu mingea.

De exemplu, din Sibiu, oraş de care leagă o rivalitate veche de jumat’ de mileniu, a venit Teodor Tulpan - “Fane”, primul român pe Everest. Tip care a avut în 2010 coloana vertebrală ruptă în urma unui accident.

4 oraşe au fost alese să vorbească despre Spiritul Transilvaniei, Cluj, Târgu-Mureş, Sibiu şi Braşov. Ghici din care oraş a chiulit personalitatea aleasă (nu contează cine) pe motiv că e răcit. Trebuia să vorbeşti cinci minute. Răcit eram şi eu, de-aia aveam fular la gât, nu că-s în ton cu moda.

Aşa că, ăştia suntem, până una alta trebuie să vă mulţumiţi cu mine.

Dar nu toţi maghiarii sărbătoresc 15 martie pe 15 martie iar judeţul nostru este dovadă clară că aşa-i. De exemplu, ungurii din Racoş sărbătoresc asta în 4 iunie. Explicaţia este una drăguţă.

Fiind un sat izolat, ungurii de pe-acolo nu prea erau la curent cu ce se mai întâmplă pe mapamond. Şi nici n-ar fi aflat dacă n-ar fi fost un fiu al satului, Husar Ianoş, care a făcut o vizită pe meleagurile natale. Şi-a găsit consătenii la muncă [erau iobagi] şi le-a zis “oameni buni, nu mai munciţi că s-a abolit iobăgia”. Sătenii s-au bucurat, au fugit la biserică şi i-au mulţumit lui Dumnezeu. Evident că, după un timp, s-au reîntors la muncă dar de data asta nu mai erau iobagi.

În Racoş este o plăcuţă comemorativă pentru scriitorul Nyiro Jozsef, un fel de Slavici al literaturii maghiare. Acesta a scris un roman- “Poporul Meu” – inspirat chiar de oamenii din Racoş.

S-au pus niste pietre ca sa se poata trece dar ganditi-va ca mai sunt batrani, copii sau chiar oameni care nu sunt asa de atletici si nu pot trece. O faza interesanta a fost cand ma intorceam de la cursuri si am trecut top-top iar in spatele meu era un brazilian care sarea pe urmatoarea piatra si pe cea din spatele lui o lua si o arunca. Erau un grup de 10 tiganusi care apoi au intrat in gara si au inceput sa tipe, sa urle si sa intimideze lumea. Erau 2 politisti si au plecat imediat, ca sa nu “incurce”. Dar nu asta e problema.

Brasovul, un oras turistic. Gara arata cum arata, dar cand vrei sa iesi si dai de asa ceva parca mai frumos e in Munchen…

via cititorul rivionze