Turism, Brașov, bla bla bla

Este 2016, vine campania și veți auzi, vitejilor, cum candidații la funcția de șpăgar șef al orașului vor promite să facă din Brașov adevăratul ORAȘ TURISTIC.

Pentru că dacă e ceva de promis ușor și la fel de ușor de mimat este pasiunea pentru turism. Dacă ar fi votanți inteligenți în orașul ăsta și nu beneficiari de salarii compensatorii ar ști că să te bați pentru turism e ca și cum ai spune că Brașovul va fi un mare oraș SOFTWARE. Și că facem noul Windows într-un Hub pe strada Lungă.

Orice brașovean care a ieșit în lume, nu la furat, știe că există orașe care fac bani buni din turism. Orașele alea fac bani buni din orice. Parisul e mișto, dar nu trăiește din turism, turismul e o șarlotă pentru ei, un bonus. New York-ul face bani din turism, că trebuie bani și pentru șervețelele alea cu care-ți șterge primarul caviarul de pe bot. NU EXISTĂ orașe salvate prin turism, nu orașe de mărimea asta.

De fapt, Brașovul e doar pe locul 3 la turiști care dorm noaptea aici, după București, unde se merge la curve și băutură ieftină și Constanța, care nu este un județ, ci o formă de escrocherie care avea nevoie de o prelată administrativă. La nivel de oraș, Brașovul e sub Mangalia la nivel de turiști, și cine dintre noi nu a zis vreodată în viață: „Bă, vreau să merg în Mangalia, ba chiar la Jupiter”.

Funcționarii obosiți care au propus Brașovul la Capitală Culturală Europeană au apăsat pe turism cu pasiunea cu care un copil autist apasă pe bricheta la mașină crezând că va merge mai repede. Dar adevărul e că și dacă s-ar dubla numărul de turiști în Brașov, tot sărăcie ar fi. Salariul mediu a crescut că a crescut salariul minim la stat, unde-s toate locurile de muncă bune. Salariul mediu în Brașov este salariul unui șofer de autobuz, asta e dezvoltarea orașului. Turismul abia aduce bani în orașe care stau bine pe picioarele lor, nu în ălea unde te înjunghie taximetristul în gară.

Și, pentru fiecare bou care mănâncă căcat că vrea să facă turism pentru orașul ăsta, există întrebarea: bă, ce naiba nu e centru de informare turistică deschis în weekend în Gară? Păstrezi oamenii ăia pentru aeroportul ăla care va falimenta în prima săptămână. Și doi, bă, ai văzut infochioșcul ăla? E plin de integrame și alte căcaturi.

Și a doua chestie: bă boilor, ce oraș turistic ați văzut voi fără stație meteo, boilor. Voi știți, boilor, că vremea probabilă la Brașov se dă de la București sau vârfu Omu, boilor, că nu e stație meteo care să raporteze ANMH sau la weather.com, boilor boi care sunteți. Boi cu toți ăia care zic că e, nu e. Boilor.

Următoare investiție în turismul brașovean va fi formată din încă câteva zeci de mii de pliante de promovare a Bisericii Negre pe care, trei sferturi din brașoveni, n-au vizitat-o.

SHAREShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+
etichete 

9 thoughts on “Turism, Brașov, bla bla bla

  1. Evident ca nu se face turism. NU AVEM AEROPORT! ASTEPTAM AEROPORTUL! (glumesc, n-are logica sa avem avion in oras)

  2. Cum sa n-avem statii meteo? Panourile din statiile de autobuz au rolul lor. Macar ele..

  3. City Planning says:

    O sugestie: dacă tot avem tone de cultură şi turism, atunci cultură + turism = culturism. Hai c-ar fi fost un profil potrivit pentru Braşov2021 – culturismul! Avem deja o tradiţie de gherţoi cu bani, cocoţaţi pe piedestaluri înalte de unde îşi arată muşchii cu orice ocazie.

    La subiect: Braşovul a avut turism atât timp cât industria duduiá din plin. Adică tocmai ce spuneaşi şi matale. A dispărut industria, a dispărut şi frica de lege, au sărit şi hienele pe Poiana Braşov şi pe orice deal şi pe orice petic de spaţiu verde, până când au porcăit totul cu vilele lor de mahala cu pretenţii.

    Nu poţi face prosperitate socială din cârciumi şi camere de închiriat (cu ora) într-un oraş de mărimea asta. Poţi însă să creezi cu astfel de activităţi inteligente o clasă de 5% şmecheri culanţi, care să asigure multinaţionalelor vânzare de potol, benzină şi medicamente, aşa încât edilii să se poată lăuda că suntem atractivi pentru investitori. Dar nici asta pentru mult timp.

  4. Daca ar fi sa transform textul tau intr-o pictura ar aparea Carul cu boi! Si atunci nu il transform, nu de alta dar as fi acuzat ca am copiat! Apropo, care este cel mai bun candidat la fotoliul cu pricina?

    • Am încercat, pe cât posibil, să nu fac politică pe site-ul ăsta. Nu văd vreun candidat care să înțeleagă măcar sensul chestiei alea cu „stația meteo”.

    • City Planning says:

      În lipsă de alte criterii de performanţă, în România cel mai bun candidat este totdeauna cel care fură cel mai puţin. Mereu există hoţi care fură mai mult decât alţi hoţi, depinde mult şi de caracter şi educaţie, dar şi de bisericuţa din care fac parte.

    • Cum care?! Scripcaru, adică cel mai iubit de Codruța, mai ales că omul o declarat cu subiect și predicat că va catinda din nou dupe ce își va dovedi nevinovăția. și-atunci va tăia toate-toate pădurile dupe dealurile centrale, unde va construi blocuri peste blocuri. Goale.