Junii s-au mânjit cu demnitate pe la gură

De 1 aprilie pe un site din Brașov a apărut o glumă la adresa junilor, că anul ăsta își vor pune și măciucile pe masă și vor trage o linie cu cretă să stabilească cine o are mai mare. Glumă de autobază, ce-i drept, dar ce contează? Contează că câteva capete de buzdugan de la ei din gașcă s-au enervat teribil și au început să caute făptașul, căci nimic nu este mai frumos decât un cerșetor pe care-l apucă demnitatea de genul „dom’le, eu nu primesc fise”.

Pentru cine nu știe, când nu fac ture prin oraș și amenință oamenii care-i iau în bâză, junii se ocupă cu cerșeala la Consiliul Local. Asta e activitatea lor principală, cerșetoria: an de an cer bani pentru paradă și se plâng că, dacă nu primesc bani și anul ăsta, nu va mai fi paradă iar o tradiție veche de nuștiucâți ani nu va mai avea loc.

Pe lânga lipsa umorului și a unei atitudini relaxate, faza cu cerșetoria arată de fapt cam ce impostură este toată treaba asta: dacă este un obicei al comunității și important pentru ea nu ar fi în pericol să dispară an de an dacă este înțărcat de la țâța cu bani a Consiliului Local. Oamenii / comunitatea s-ar înghesui cu sprijinul.

Al doilea aspect este legat de stilul ăsta de slugărnicie practicat de vitejii din Schei. Ei au impresia că lumea a uitat că l-au făcut june pe primarul Scripcaru, cu toate că el e venetic, ca să-l pupe în dos pentru bani. Bani care, repet, vin de la Consiliul Local, din taxele și impozitele tuturor brașovenilor, a celor 90% ce stau prin blocuri. Așa că întreb și eu, ca ce chestie fac ei gât pe banii altora? De unde frate atâta demnitate?

juni-ofticati

Presupun că nu toți junii sunt bătuți în cap și presupun că 80% dintre ei sunt oameni cumsecade. De-aia poate ar fi bine să se relaxeze un pic când mai văd că cineva îi ia în bâză. N-a murit nimeni din mișto-uri și junii nu sunt atât de importanți pentru comunitate pe cât le place lor să creadă.

SHAREShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+
etichete 

31 thoughts on “Junii s-au mânjit cu demnitate pe la gură

  1. Tin sa te contrazic în mai multe aspecte.
    Da, fiecare are dreptul să-şi exprime părerea, iar miştocăreala este şi ea o părere a celor care nu pot mai mult.
    Banii pe care spui că-i primesc junii de la Consiliul Local se numesc Finanţare, care are cu totul alt sens decat ‘cerşetorie’. Dar repet, pentru unii, săraci cu duhul e uşor să facă confuzia. Am să explic sumar aici, pentru tine: finanţarea are un dublu scop, pe lângă ajutorarea celui care o primeşte, întoarce un beneficiu celui care finanţează. De aia eşti mândru ca ‘eşti din Braşov’, si că Brasovul e unul dintre cele mai frumoase (daca nu chiar cel mai frumos) oraşe din ţara! O parte (mică sau mare) din renumele oraşului şi din imaginea lui i se datoreazş şi junilor ! Iar partea asta COSTĂ!
    Da, din banii comunităţii, adică de la Consiliul Local…Pentru că oraşul ar fi poate un pic mai sărac fără evenimentele junilor ….

    Nu vreau să ma ‘lungesc’ aici, dar pot să-ţi spun că unii au murit de miştocăreala !!
    Je ne suis pas Charlie!

    • Poi no, daca moare cineva din asta, apai asa se poate sa scapam de circul cu junii 😀 ?

    • Dragul meu, simplu, junii sunt zero barat pentru imagina BV-ului în afara Brașovului. Nimeni nu știe de ei, absolut nimeni. Fă o tură pe la Muzeul Țăranului Român și o să vezi că oameni n-au habar de troițele din Schei, ei spun că doar în Oltenia se găsesc.

      Repet, cum treci de granițele municipiului, zero plusvaloare.

    • Sunt din Banat si am auzit de juni.

    • Tipic romanesx:))) si explicatiile puerile….daca nu stiati ce inseamna finantare va explica Marius. Rusine sa va fie!!!!!!!

  2. Faza cu banii chiar nu o stiam!Credeam ca ies de placere si pentru pastrarea traditiei si obiceiului.Mare scofala, sa te dai pe un cal prin oras si asta pe bani!

    Ca sunt mandri, nevoie mare, stiam..!

    • City Planning says:

      Calu’ ăla e închiriat, că “junii” de azi cresc loganuri şi ifoane, nu mai cresc cai şi copii în familie. Apo calu’ trebuie musai să mai şi mănânce, nu merge să-l prosteşti ca pe oameni, cu chestii de genu’ “e criză”. Tot restul circului, începând cu tipăriturile, cu chioşcăraia şi terminând cu ciolhanurile costă. Dar Consiliul Local dă cu plăcere de pomană la juni, că cu ocazia asta mai ia ochii prostimii de la adevăratele probleme şi îşi mai drege renumele de agenţie imobiliară insensibilă la cultură.

  3. Măi Mariuse,

    Reductio ad absurdum: Negură Bunget cântă în limba română black cu influențe folk românești și sunt nişte legende prin străinătăți, la modul cât se poate de real. Google them! Tu ce zici, oare n-ar trebui să-i finanțeze consiliul local Timișoara, pen’ că, mno’, suntem mândri că “e timișoreni”? Plus că ăia chiar au plus valoare, spre deosebire de juni.

    • Cred că aş putea să-ţi dau dreptate … dacă ei ar face asta pe gratis, pentru cetăţenii Timişoarei, şi dacă aşa au făcut-o şi bunicii lor, precum şi străbunicii lor şi asa mai departe de peste 5 generaţii ! Dacă ar fi fost aşa, mai că aş scrie şi eu de ei şi sunt sigur că şi Consiliul Local Timişoara ar finanţa un simbol cultural local…(apropo, e ‘tare’ muzica lor, as fi fost si eu ‘cu ei’ daca eram mai tanar:) )

      Dar să-ţi dau un alt exemplu, de acelasi calibru cu al tau :).
      Le spui tot cerşetori elevilor români care se întorc cu medalii de la concursurile internaţionale si la care statul le da o sumă de bani ??

      Şi apoi, sa-ţi mai zic că junii ‘s-au pus’ zeci de ani făra nici o “finanţare” de la stat (deşi in perioada comunista primeau caii de la CAP, că de!, nu mai aveau voie sa detină cai), şi se vor pune mult timp de-acum inainte (sper eu), şi nu e nici o condiţionare legată de finanţare de la consiliul local.

      Doar să ţii cont că junii sunt prezenţi şi la alte evenimente naţionale (1 Dec, 24 Ian) sau de interes local (ca de exemplu delegaţiile străine pe care Consiliul vrea să le convingă să investeasca sau să finanţeze Braşovul) unde sunt invitati de către autoritati pentru a reprezenta Braşovul şi tradiţiile lui.

      Dar de!, e greu cu unii … şi cu plusvaloarea lor …

      • – Elevii români sunt premiați, fă diferența între premiu și cerșeală;
        – Din cererile făcute la Consiliul Local (și pot să le scormon dacă vrei) nu reiese că s-ar descurca. An de an doar asta zic, că dacă nu primesc bani nu se mai ține obiceiul;
        – Nu există nici un investitor care a fost convins de juni să investească aici pentru că genul de oameni care fac amenințări cu moartea nu sunt chemați la evenimente oficiale și sunt priviți cu suficientă scârbă;
        – Dar dacă vrei trimit eu niște scrisori frumos scrise agenților economici care vă sponsorizează și le spun că sponsorizează organizații neofasciste. Și vedem dacă mai vedeți vreun ban 😉 Inclusiv la firmele mamă, ălea din afara țării. Să vedeți atunci dacă mai faceți ciocu mare.

    • Hai ca deja te umfli prea tare … în pene.
      Mi-aş dori sa-ţi susţii afirmaţiile cu o copie dupa vreo cerere a junilor in care se mentionează ca nu vor mai ieşi la cavalcadă dacă nu primesc bani de la consiliu…
      Şi-apoi, “îţi admir” modestia, … ca trimiţi tu scrisori la firme!…chiar esti “tare”! Dar mai bine ia un dicţionar în mană si caută la litera “F” cuvântul fascist, citeşte de trei ori definiţia ca s-o ţii minte şi pâna la anu’ sa nu mai repetam discuţia şi atunci.

      Vorba lui Creangă: oi fi eu prost, dar când mă uit în jur, prind curaj!

  4. “unii au murit de miştocăreala” – Chiar aşa, Mihai? Faci ceva propuneri?

    • City Planning says:

      Nu e deloc de râs SorinJ, pentru că în ce priveşte junii din Braşov chiar a decedat în condiţii ciudate o persoană căreia întâmplător i se datora reluarea obiceiului în 1968, în pofida reticenţelor comuniştilor de atunci, şi care nu dorea să renunţe la o funcţie onorifică pe care o deţinea tocmai în virtutea acestui merit. Şi a avut o moarte destul de urâtă, arzând de viu, împreună cu toată arhiva care demonstra îndreptăţirea asupra reconstuituirii drepturilor de proprietate asupra troiţelor şi alte chestii.

  5. City Planning – chiar nu râdeam, nu am înțeles subtilitatea lui Marius “Je ne suis pas Charlie!” (am scris greșit Mihai, scuze).

  6. Rica Venturiano says:

    autorul are dreptate!

    daca vorbim de o comunitate, iar comunitatea are constiinta ca este asa ceva, iar in constiinta ei respectarea traditiilor constituia premisa fundamentala de supravietuire simbolica, nu poti sa transformi asa ceva in negot!

    ar putea exista o solutie, dar intai de toate sa ne definim: cine suntem si ce vrem sa fim! la asta ar trebui sa raspunda junii!

  7. Juni nu au pus niciodata problema ca vezi Doamne daca nu ne acorda finantare din partea autoritatilor locale gata nu mai respectam obiceiul asa cum noi in facem in fiecare an….incepand cu 25 martie pana in ziua de Craciun….si la fel nu cred ca un presedinte al unui grup de juni sa dus cu vreo hartie oficiala la Primaria Brasov sau alte autoritati locale sau judetene cu “cersitu”….finantarea se acorda inca de pe vremea lu’ Ghise…dar in ziua de azi mai bine dam cu noroi unui in altii decat sa facem ceva pentru salvarea unui obicei sau unei traditi ( indiferent ca e vorba de Juni Brasovului ) sau alta traditie a judetului!

    • Rica Venturiano says:

      June

      exista vreun proiect legat de sarbatoarea junelui, care proiect sa aiba toate datele unuia care sa fie depus pentru finantare la o institutie europeana, adica sa respecte cerintele impuse intr-o asemenea formularistica?

      daca exista asa ceva si acest proiect s-a depus la Consiliul local inainte de a se intocmi bugetul pentru anul in curs, trecand deci prin comisia de cultura, atunci da, putem vorbi de salvarea unui obicei sau a unei traditii…

      daca insa se cer bani la santaj, atunci autorul articolului are deplina dreptate..

      or aici e vorba de onestitate, doar de onestitate..pot exista scopuri inaltatoare sustinute prin mijloace neoneste? o intrebare retorica la care te indeamna articolul de fata..

  8. Rica….inca o data spun si sustin…nici un oficial al Junilor din Schei nu sa dus cu vreo cerere sau hartie sau cum vrei tu sa zici prin care noi cerem nici macar un banut din partea Primariei sau a Consiliului Local sau oricarui institutie publica…si la intrebarea cu proiectele raspunsul este Da….in anului 2013 sau 2012 Uniunea Junilor din Schei Brasovului si Brasovulu Vechi a obtinut o finantare din partea Ministerului Culturi pentru o serie de evenimente…cum ar fi Jocul Stramosesc de la Sargu si alte activitati de peste an de care opinia publica nu stie ca se desfasoara….toata lumea stie de Juni numa in Duminica Tomi cand noi facem parada…dar lumea nu stie alte activitatii si iti spun de ce? pt ca in Brasov si Romania interesu pentru activitati culturale este ffff scazut si noua generatie care comenteaza pe fel de fel de siteuri sau Facebook cred ca tot ce se scrie in online este si adevarat…dar cine a venit sa vada cum se pastreaza traditile??

    • Juni…juni, dar cu limba romana si gramatica ei cum stam?

      Chiar as dori sa stiu, cum sunt pastrate traditiile junilor din Schei, zi de zi, ceas de ceas, tot timpul anului.Lumea stie de parada si atat…!

  9. Vino si intereseaza-te la fiecare activitate….de exemplu maine de Flori la cele doua biserici din Schei are loc Parastasu fiecarui grup de juni ( Batrani,Curcani,Dorobanti,Rosiori si Albiori ) iar cel al Junilor Brasovecheni are loc in alta biserica…cred ca cea din Bartolomeu…vino si cere informatii de la juni si sigur iti vor da!

    • City Planning says:

      S-a reuşit în 25 de ani înregistrarea vreunei asociaţii – fundaţii (persoană juridică) a tuturor grupurilor de juni la Braşov, sau tot aşa fiecare pe barba lui şi la modul improvizat? Exista un “sediu” al tuturor junilor, unde pe baza unui program ferm, poţi găsi sigur un reprezentant cu care sa ai plăcerea de a conversa în cunoştinţă de cauză? S-a redeschis pentru public, cu program de vizitare ferm, Muzeul Primei Şcoli Româneşti, inclusiv acea încăpere veşnic ferecată, singura dedicată junilor? Un site, un link oficial, ceva (în afară de cele ale unor persoane private interesate)? O broşură cu prezentarea istoriei junilor de la A la Z? Vreun ghid cultural al Cartierului Şcheilor, măcar on-line, dacă nu tipărit? Un loc de unde poţi cumpăra revistele şi cărţile pline de suflet ale domnului Moga? Plăcuţe indicatoare pe străzi cu direcţiile obiectivelor? Plăcuţe de identificare şi cu explicaţii în limbile de circulaţie locală şi internaţională, pe troiţe? Acte de proprietate pentru troiţe, ca să se poată accesa finanţări? Loc de parcare undeva pe lângă Piaţa Unirii? Autobuze directe şi suficiente din cartierele celelalte înspre Şchei, măcar de sărbători? Respectarea regulamentului de intervenţie în zone protejate la construcţiile ce se autorizează în Ansamblul Urban “Şcheii Braşovului”?

      Nu, decât bâlci maxim de aşa-zisele “zile ale Braşovului”, cu chioşcuri şi ţigănie cât cuprinde pe Eroilor şi în Piaţa Sfatului, cu mici şi bere, muzică dată prea tare şi trafic auto prost gestionat de autorităţi. Nu pot să cred că asta este tradiţia şi că doar atât poate să fie promovat acest minunat cartier, din care s-au ridicat oameni celebri în toate domeniile.

  10. Rica Venturiano says:

    June

    nu as dori sa citesti raspunsul meu ca o forma de a contra din vanitate..

    am oarece indoieli ca exista la nivelul junilor un proiect de dezvoltare strategica pe urmatorii 5-10 ani..iar in fiecare an sa se deruleze o particica din acel proiect..

    in mod firesc acest proiect strategic, daca ar exista, ar trebui sa fie inclus in strategia de dezvoltare a municipiului

    tot in mod firesc, bugetul municipiului ar trebui construit in functie de strategia de dezvoltare ..nu stiu daca acest lucru se intampla astfel…

    cam asa ar trebui sa stea lucrurile,

    stau ele astfel?

  11. Ce dezvoltare???traditia romeneasca e o afacere ca sa o dezvoltam?

  12. Rica Venturiano says:

    domnule June,

    daca aveti aceasta reprezentare a lucrurilor, nu inteleg de ce mai cereti bani de la primarie, ca doar traditia poate exista doar pe baza de apa si aer, amandoua fiind din belsug si gratis in Schei?

    ca vorba aia, nu o sa dispara astea in 10 ani..si pe ele veti putea sa va sprijiniti in viitor…

    ma rog, de chestia asta va fi mai greu de convins caii, dar gasiti dumneavoastra o solutie, eventual sa le cantati *murgulet cu coama rara*!

  13. Domnule Rica….noi nu am cerut niciodata banii de la primarie…asta lumea nu intelege….Primaria si Consiliul Local vor sa sprijine traditia junilor pentru ca este o sarbatoare in care o zi pe an scoate 40000 oameni in strada printre care sigur vreo 15000-20000 turisti sa vina sa vada parada calare…cifrele prezentate de Primarie anul trecut….va asteptam sa veniti si sa cunoasteti mai in detaliu obiceiul junilor incepand cu duminica de Pasti de la ora 15 in Piata Uniri!Sarbatori Fericite 🙂

  14. Rica Venturiano says:

    eu cred ca cel mai bun lucru pentru ca obiceiul ca reziste in timp este ca el sa fie mental si economic institutionalizat…de aceea vorbeam de proiect de dezvoltare strategica inclus in proiectul de dezvoltare strategica a Brasovului, ..

    se obtine astfel o certitudine, dincolo de orice schimbare politica si/sau economica, in plus, transparenta si logica atribuirii lor salveaza fenomenul..ca sa nu mai vorbim de chestiunea demnitatii..

    veti fi apoi feriti de implicarea in campaniile electorale si in mecanismul de cumparare de voturi contra promisiuni postcampanie! dna-ul sta la usa…

    daca cumva se va dovedi ca banii primiti nu au fost folositi corect si asupra Junilor va plana suspiciunea de incorectitudine, puteti inchide subiectul ..

    relatia cu moralitatea este vitala in asemenea cazuri..

    multumesc de invitatie!

    *Paste Luminos* si multa sanatate tuturor celor dragi dumneavoastra!

  15. “eu cred ca cel mai bun lucru pentru ca obiceiul ca reziste in timp este ca el sa fie mental si economic institutionalizat”

    “mananci castane” Rica!

    si nu e o injuratura, i-a spus-o Jennifer lui Oliver Barret in Love Story. asta ca sa preintimpin de la inceput agresivitatea ta si a colegilor tip cityplanning & co.

    din pacate nu intelegeti nimic. Junii nu au fost niciodata institutionalizati. au existat cu mult inaintea acestui CL si vor exista si dupa multele CL viitoare.

  16. City Planning says:

    Citat Vlad: “Din pacate nu intelegeti nimic. Junii nu au fost niciodata institutionalizati. au existat cu mult inaintea acestui CL si vor exista si dupa multele CL viitoare.”

    Ba chiar înţeleg şi îţi dau perfectă dreptate. La fel, comunitatea rromă nu doreşte să fie instituţionalizată şi va fi mai mult ca sigur supravieţuitoarea totală a acestei ţări. Dar de ce ocolim esenţa anomaliei sesizate de acest articol? Tocmai aceia care îşi arogă dreptul neinstituţionalizării sunt de fapt primii cărora li se pare normal să beneficieze din plin de sprijinul autorităţilor, respectiv al instituţionalizării “celorlalţi”? Mie îmi pare foarte asemănător cu mentalitatea de tip “eu nu plătesc impozite fiindcă statul e mai hoţ ca mine, dar statul să-mi facă mie asfalt, spitale şi dreptate, că altfel fac urât în faţă la Modarom!”

  17. Rica Venturiano says:

    vlad

    esti adorabil,

    pai daca se descurca si sunt *autonomi* ( vezi toate scrisorile de sustinere la functia de primar in alegerile locale pe care le-au publicat ziarele vremii in campaniile electorale!) de ce accepta ( asta este un eufemism!) bani din bugetul local? caci vorba dumitale, pot exista si fara banii CL, daca au putut exista de-atatea ori in istorie fara banii autoritatilor!

    de ce nu vad niciodata un refuz, o forma de protest in acest sens, atragerea atentiei ca banii dati pe juni reprezinta o risipa si care ar fi bine sa mearga la caminele de batrani si la cei fara locuinta? ca sa nu mai pomenesc de ceva donatii in acest sens….

    strategiile au rostul, dincolo de acela de a *coloniza* viitorul si de a micsora incertitudinile ( hai ca ti-am servit si o feliuta din teoria economica) si de a produce transparenta!

    expresiei *mananci castane* ii raspund prin celebra vorba a lui wittgenstein cum ca *limitele limbajului meu sunt limitele lumii mele*!

    mai pe scurt, nu ai produs nici un contraargument, dar ai fost foarte vocal si radical! oare cum se numeste radicalismul fara idee?

    de aceea este buna gandirea, ne ajuta sa facem diferenta dintre bine si rau…

    esti adorabil, atata pot spune si asta iti este suficient!