Fostul spital de Dermato-Venerice va fi dărâmat pentru a face un mall

Spital-DermatoDupă o serie de expertize dibace, s-a stabilit că fostul spital de Dermato din Brașov este praf și pulbere.

Una dintre aceste expertize arată că structura de rezistenţă a clădirii este grav afectată şi există risc iminent de prăbuşire, iar cea de a doua demonstrează că este infectată bacteriologic şi imposibil de igienizat 100%.

Deși e într-o zonă istorică, și e considerat de arhitecți drept primul spital public din oraș, imobilul va fi dărâmat pentru a face loc unei construcții noi, de beton și sticlă. În varianta inițială se propusese un bloc de 8 etaje, pe motivul că mai există ceva de dimensiunile ăstea în zonă, respectiv clădirea maternității. Apoi s-a revenit cu un proiect mai mic, dar care sună la fel de odios.

După negocieri, s-a ajuns la o variantă în care se vor construi un hotel, spaţii comerciale, restaurant, spaţii de birouri şi alte funcţiuni, printre care şi o parcare subterană.

Deci mall. Detalii despre scamatoria asta, aici.

SHAREShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

15 thoughts on “Fostul spital de Dermato-Venerice va fi dărâmat pentru a face un mall

  1. Asta e moda…ce putem face,decat sa ne batem gura pe aici,de pomana!?Nu ne putem usura contra vantului!Banul dicteaza!Pe mult prea putini brasoveni ii mai intereseaza ceva,fiecare isi cam vede de farfuria lui.Nasol momentul!

  2. Rica Venturiano says:

    miza e dubla,

    se va face un hotel cat maternitatea, daca nu si mai mare, gurile rele spun ca suprafata desfasurata a lui e pe undeva la 20.000 mp, numai bine sa creasca ambuteiajele pe Muresenilor si apoi, visul de aur al edilului cu trei facultati va avea sanse sa se realizeze, anume tunel pe sub dealul de dupa ziduri,caci ne trebuie nu asa ceva pentru scheieni si hoteleni, o afacere de circa 40 de miliarde, nu spun de care sa nu va speriati, cu sanse de a culca la pamant cele doua turnuri ale orasului…traiasca afacerile, betoanele si sustinatorii lor!

    • “Desteptule”, spune-ne tu care e viziunea ta asupra zonei? Sa o bagi si pe aia cu zona pietonala si cu hipsterii biciclisti, te rog.

      Eu din toata chestia asta vad o investitie din care vor ajunge bani la buget, atat pentru constructie, cat si din taxele si impozitele de dupa. Da stiu, o sa se fure cu galeata, dar tot am probleme in a intelege cu ce ajuta ruina aia de cladire in momentul de fata.

  3. Rica Venturiano says:

    GGG

    superbula, dumneata nu vezi decat bani si ruine, nu e rau ca lucrezi cu doua variabile, dar sa stii ca aia destepti, ca mine, lucreaza cu 4 variabile simultan!

    deci nu poti sa-ti destainui proiectul meu din cauza decalajului evident, caci unde spun eu ca e padure, dumneata vezi rumegus, unde eu spun ca e deal, dumneata vezi campie ( Dealul Morii, unde se fac acum blocuri), unde eu spun ca este o cladire aflata intr-un sit protejat, dumneata vezi un bloc din Bartolomeu nord, si unde eu spun ca este o donatie privata facuta orasului, dumneata nu vezi nimic, caci esti de principiu mortii cu mortii si viii cu viile si vilele..

    asa ca nu te mai omori sa m-ajungi, motorul nu te ajuta si dupa stiinta mea, piese de schimb pe domeniul acesta nu s-au inventat…

    • Sunt sigur ca site-ul asta este citit si de oameni care vad lucrurile la fel ca tine, pentru ei ai putea sa-ti destainuiesti planul, jignirile astea, invelite intr-un limbaj semidoct de functionar de nivel mediu, nu ma ating si nu cred ca ceilalti le gusta.

  4. Rica Venturiano says:

    GGG

    asta e buna, ma faci *destept*, eu accept asta, o si demonstrez de ce ai avut dreptate sa ma faci destept si consideri demonstratia ca fiind o jignire, cand ea nu fu decat o operationalizare la sintagma cu care m-ai pictat!

    sigur ca ai dreptatea cand sustii ca folosesc un limbaj semidoct de functionar de nivel mediu, asta e, nu suntem toti docti si cu studii superioare!

    dar daca acest limbaj este o jignire si care nu te atinge, de ce te mai omori pe tema asta?

    iar cand am sustinut ca nu dispui motorul de care ai avea nevoie intr-o disputa te asigur ca acest lucru nu este o judecata de valoare, ci una constatativa!

    daca la un capat al liniei ar fi sahistul Bobby Fischer si la celalalt capat dumneata, eu m-as plasa ca inteligenta la mijloc! vorba latinului aurea mediocritas!

  5. City Planning says:

    A fost un aşezământ de tratat boli venerice, va fi un aşezământ de contractat boli venerice.

    Aşa-zisele “hoteluri” şi “pensiuni”… şi aşa-zişii “turişti”… care turişti dau năvală la Braşov… şi nu mai putem să-i cazăm decât alterând însuşi spiritul centrului istoric al oraşului.

    Că s-a umplut deja centrul civic, terenurile Hidromecanicii, IUS-ului, Rafinăriei şi Tractorului de hoteluri de 30 de etaje, şi tot nu sunt de ajuns, la ce ditamai turismul ni se scoală uneori.

    • “Hotelurie” si “pensiunile” astea, care intamplator sunt mereu pline, aduc bani in Brasov si genereaza locuri de munca.

  6. Rica Venturiano says:

    City Planning

    doua lucruri as adauga…

    unu, ca se da drumul la un procedeu, anume ca desi e arie protejata, orice cladire din respectiva arie protejata poate fi demolata, ca si cum ariile protejate au in vedere trotuoarele si bordurile, nu cladirile!

    doi, ca se gasi o justificare pentru tunelul de sub cele doua turnuri…

    or aici este una din marile amenintari si minciuni, deci mi se va spune ca din cauza aglomerarii de pe Muresenilor trebuie facut tunelul, iar Muresenilor trebuie sa devina pietonal,

    ca si cum daca fac exact aceleasi doua benzi in cadrul tunelului, nu vor mai exista ambuteiaje..

    de fapt mut problema, nu o rezolv, iar aparitia hotelului o amplifica..dar produc o amenintare la existenta celor doua turnuri ale orasului..

    eu nu pot pricepe cum unii pe-acilea sustin ideea, cum sustin orice atac la cadrul natural al orasului, alta explicatie decat ca sunt firi distructive nu gasesc..si se mai dau si oameni cu scoala inalta..pesemne Spiru Haret

    • Scopul meu nu e să jignesc pe cineva aici. Dar trebuie să fii maxim de dement şi trepanat ca să spui că un tunel pe după ziduri nu se justifică. Mai ieşiţi şi voi prin lumea asta…

  7. Ce urmeaza? Daramam Biserica Neagra si mutat mult visata catedrala in locul ei? E veche, rece si unde mai pui ca nu are nici cupola poleita cu aur… ca la saraci.

    • City Planning says:

      Că nu e poleită cu aur nu este atât de grav precum faptul că nu e poleită cu polistiren! Polistirenul neconform, prost şi/sau incomplet pus în operă şi vopsit precum sorcova reprezintă mai noua noastră identitate culturală, promovată printr-o perfectă şi semnificativă neimplicare a administraşiei publice răspunzătoare.
      P.S.
      Da, GGG, ştiu, nu te mai obosi să dai reply: producătorii de polistiren aduc venituri la buget şi crează locuri de muncă etc etc etc.

    • Polistiren cenusiu says:

      @ Planificatorul de orase: erau mai frumoase blocurile de un cenusiu comunist?
      Poate ca unele au niste culori prea stridente, dar si asa arata mult mai bine decat ce era inainte.

  8. Unii pe aici nu prea dorm noaptea,la propriu!Sa postezi la ora 3-4 noaptea,inseamna ceva!

  9. Rica Venturiano says:

    makaveli

    eu accept ca sunt maximum de dement si trepanat ca sa nu pot pricepe aceasta ideea simpla a dumitale ..

    ca Muresenilor se inchide si devine pietonal si toata circulatia sa va face pe tunelul de sub deal,

    evident fara nici un fel de ambuteiaj, caci simpla mutare a circulatiei va micsora numarul de masini, dupa toate regulile logicii aristotelice…

    inteleg deci ca ambuteiajele actuale sunt pentru ca soferii se uita la vitrine si la picioare, care evident ca vor lipsi in tunel..

    si daca doamne fereste vor fi si in tunel, fie soferii vor fi legati la ochi, sa nu mai vada picioare cand conduc, fie se va face un alt tunel care sa preia din trafic!

    eu zic sa daramam turnurile de pe acum, ca semne de integritate craniana si iq ridicat si ca dovada ca nu vrem sa jignim pe nimeni, nici pe inaintasi, nici pe cei din viitor!!

    e atat de simplu….