Poiana utilă și când nu e iarnă | Bikepark !

Cu susținere din partea comunității, ideea din titlu poate deveni realitate. Adică, de ce să ne rezumăm la a folosi munții ăștia din jurul nostru doar iarna? Aşa că Dan Pohrib a înscris spre finanţare pe site-ul Ţara lui Andrei un proiect în acest sens. Ca să pună “mountain”-ul în “bike” şi “bike”-ul în “mountain”.

Video-ul de mai jos e filmat în Maribor (Slovenia) şi a fost realizat de DirtBike.ro pentru a explica pe înţelesul tuturor ce este acela un “Bikepark” şi a susţine astfel proiectul lui Dan.

Bine-bine, am înțeles că un bike park nu are cum să fie o treabă rea, dar de ce tocmai in Poiana Brașov și de ce Postăvaru?

În primul rând pentru că relieful și solul masivului Postăvaru sunt perfecte pentru construirea unui bike park cu trasee pentru toate nivelurile de dificultate. Și în al doilea rând pentru că poziționarea centrală face din Poiana Brașov o destinație ușor accesibilă pentru mulți amatori ai mtb-ului gravitațional din toata țara. Nici faptul că din 1996 aici se organizează evenimente de mtb gravitațional iar zona și-a caștigat de-a lungul timpului oputernică notorietate, nici asta nu deranjează pe nimeni. Ar fi de trecut în revistă și faptul că încă dinaintea acelui eveniment și până în prezent, scena locală a fost pilon de rezistență în mountain biking-ul gravitațional din țară. Dacă stăm să ne gândim mai bine, nu a trecut nici măcar 1 an de când în cadrul concursului Playbike On The Rocks 3.5 luau startul din Vf. Postăvaru aproape 300 bicicliști. Playbike On The Rocks a purtat timp de 3 ani la rând (2010-2012) titulatura de Campionat Național, concurs UCI clasa 1, fiind cel mai mare eveniment de downhill din sud-estul Europei, eveniment ce a pus Brașovul pe harta mountain biking-ului internațional.

Dacă tot avem muntele, de ce să nu ne folosim de el? Existența unui bike park facilitează posibilitatea de organizare a întrecerilor sportive care la rândul lor sunt cea mai bună modalitate de promovare a unei stațiuni turistice.”

fragment preluat de pe site-ul DirtBike.ro

My two cents, dacă îmi permiteţi? Intraţi pe site-ul Ţara lui Andrei, creeaţi-vă cont şi votaţi proiectul. Durează cam trei minute întregul proces de a vă crea cont şi de a vota. Practic, nici nu vă terminaţi de fumat ţigara sau băut cafeaua şi aţi şi făcut o faptă bună.

Braşovul duduie de resursele necesare pentru a fi un oraş senzaţional, cu toţii dezbatem constant asta aici pe site, şi ştim prea bine că în mâinile oamenilor potriviţi lucrurile frumoase pot deveni realitate.

SHAREShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Comments are closed.