Despre FOTE 2013: tot ce nu ştiai şi încă nu ştie încă nimeni

Zilele trecute a avut loc o întâlnire pe tema FOTE, festivalul ăla “olimpic” ce ar urma să aibă loc în Poiana Braşov la începutul anului viitor. Aţi putut afla de toate aceastea din presă, hopa, stai, că cei care au participat, inclusiv oficialităţi locale, n-au comentat nimic.

Singurul care a ieşit la rampă a fost secretarul general al COSR, Ioan Dobrescu, care a spus că aşa zisa olimpiadă este în pericol pentru că nu există finanţare pentru ea. Nu e doar problema lipsei unui al doilea patinoar, ci, efectiv, problema banilor necesari organizării. Care nu există.

Bani n-au fost niciodată

Sigur, am putea da vina pe Ponta, om căruia Dobrescu i-a cerut recent bani. Dar povestea e un pic mai veche. De exemplu, prin august 2011, acelaşi Dobrescu atrăgea atenţia că ar fi nevoie de 5 milioane de euro pentru organizare (în afara investiţiilor în infrastructură) şi că preşedintele COSR, Octavian Morariu, s-a înscris în audienţă la Emil Boc şi Elena Udrea, pentru a le cere aceşti bani. [detalii aici] Cam care credeţi că a fost rezultatul?

Comitetul olimpic s-a spălat pe mâini

După cum puteţi vedea în imaginea de mai jos, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român nu confirmă, nici măcar pe site-ul oficial, că FOTE 2013 ar putea avea loc la Braşov.

Le-am trimis un e-mail domnilor de-acolo, să-i întreb cum şi de ce se întâmpla asta. Evident că n-au răspuns, doar nu-s tâmpiţi. I-am sunat, am fost redirecţionat către site-ul oficial al FOTE (“aşa e procedura”, mi-a spus secretara, “prima dată se face site”). Site-ul oficial e cam neterminat, aşa că am fost trimis să vorbesc cu Bogdan Gheorghe, un tip din comitetul olimpic, ce se ocupă de FOTE. Omul a fost surprins că-l întreb pe el asemenea lucruri. “Şeful comitetului de organizare este primarul Braşovului, vorbiţi cu el”.

Cât de olimpic e festivalul olimpic?

Site-ul oficial al Comitetului Internaţional Olimpic nu face nici o referinţă la FOTE. Nici ăsta de la Braşov, nici orice alt FOTE ţinut în orice altă ţară. Cam ciudat mai alesc că, teoretic, FOTE a fost înfiinţat chiar la iniţiativa lui Jacques Rogge, actualul şef al CIO. Bine, nicăieri în biografia lui Rogge nu apare aşa ceva, probabil nu i s-a părut ceva important. Există un site oficial al Comitetelor Olimpice Europene (traducere aproximativă) care organizează acest FOTE. Pe site-ul lor se menţionează evenimentul de la Braşov. Le-am trimis şi lor un e-mail, că tot au un ditai departament de marketing şi presă. N-au răspus, evident.

Bani să iasă!

Cu toate acestea consilierii locali braşoveni au votat, fără probleme, câteva mii de euroi cotizaţia noastră la festival. L-am întrebat pe unul din aceştia de ce a făcut asemenea trăznaie, mi-a zis că “ştii că dacă nu organizăm asta ne facem de ruşine zeci de ani?”. Mda, ne-am cam dat seama de faza asta. Apropo, FOTE nu-i olimpiadă de tineret, aia e organizată de CIO. E un fel de cupă europeană la juniori la sporturi de iarnă. Altă chestie, cum o parte din lucrările din Poiană s-au făcut pe fonduri europene luate special pentru FOTE, dacă nu-l organizăm va trebuie să le dăm înapoi.

Ce soluţii ar fi?

Ponta l-a sunat pe ministrul de la Dezvoltare, Eduard Hellvig şi i-a spus “să scoată din pământ banii care s-au dus în altă parte”.  Tehnic vorbind, s-a spălat şi el pe mâini. Carmen Tocală, preşedintele ANST, spune aşa: “În ceea ce priveşte FOTE, cred că am găsit o soluţie. Am vorbit la Braşov şi patinoarul va reveni printr-o Hotărâre de Guvern şi putem investi noi într-o structură uşoară în jur de 700.000 de euro” [sursa]. Unde, ce va reveni, în ce sens?

A, mai e şi varianta aia: 700.000 de coco are şi Braşovul, poate să-i investească în asta. Şi restul banilor de organizare.

SHAREShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+
etichete 

8 thoughts on “Despre FOTE 2013: tot ce nu ştiai şi încă nu ştie încă nimeni

  1. Inca un succes marca PDL. GG Udrea, gg Scripca.

  2. Din câte ştiu eu, primarul Scripcaru e Preşedintele Comitetului de Organizare al FOTE 2013. A avut timp câţiva ani să construiască al doilea patinoar, după ce pe primul l-a construit la un pret triplu. Dacă acest festival nu se va organiza, principalul răspunzător va fi primarul Scripcaru, care va trebui să-şi dea demisia.

  3. dc sa demisioneze ?? :))
    cine la votat acm sal dea jos … nu fac politica dar dc sa demisioneze??pt un amarat de FOTE ?? nu imi pare asa important incat sa vad pe aici misunand milioane de chinezi,francezi si alte alea … asta sa ne scoatem si noi banii pe investitie prin cazarii, restaurante … la Rasnov au aparut la pensiuni de numa de cand cu FOTE asta al vostru … votez pt organizarea Fote ! … din bani lui Ponta :))))

  4. City Planning says:

    Beneficiile ţinerii acestui festival ar fi cam tot aceleaşi care le-a avut Braşovul după Cerb, adică agitaţie, trafic perturbat şi câţiva îmbogăţiţi în plus. Să se fote, dacă li se face de asta.

    • Propun sa se interzică intrarea in oraș a oricărui vehicul neinmatriculat in Brasov. Sa nu fie trafic.

  5. Nominepater says:

    aşa-zisa* …că doar nu e “zis-a cucul către vulpe etc. etc.”