Festival fatzaDa 16-18 iunie 2012

Festivalul de artă şi cultură urbană fatzaDa Braşov 16-18 iunie 2012 te invită în Piaţa Sfatului la un weekend prelungit în care îţi facem capul calendar cultural. Ateliere de artă (de la olărit la dans). Muzică (de la jazz la fanfară de hiphop). Animaţie stradală (de la jonglerii cu foc la acrobaţii cu skate-ul). Expoziţii în aer liber ( de la fotografii la graffitti).

Concertele şi proiecţiile de film din cadrul Festivalului se vor desfăşura astfel:

16 iunie

ora 18:30 – Special Guest
ora 19.30 – Ansamblul de percuţie de la Liceul de Muzică
ora 20.30 – Late Summer
0ra 21.30 – Luiza Zan (Asztalos Zsolt percuţie şi Jimmy Cserkesz chitară)
…………………………………………………………………………………………………………………
17 iunie

ora 19.00 – Ritmo del Flamenco – Reka Fodor – voce, Gaspar Almos -chitară, Lucas Molina – percuţie, palmas, dans
ora 20.00 – Harmony Group
ora 20.30 – Luiza Zan & Snaps Vocal Band
ora 21.30 – videoproiecţie film “Australia” (producţie HBO) – prezentarea va fi facută de regizorul Claudiu Mitcu

“Australia” descrie experienţele echipei naţionale de fotbal a persoanelor fără adapost din Romania şi participarea acesteia la
Homeless World Cup Melbourne, în decembrie 2008.

…………………………………………………………………………………………………………………

18 iunie – 21.30 – videoproiecţie film “Circul Vesel” (producţie HBO) prezentarea va fi facută de regizorul Claudiu Mitcu

fatzaDa este un proiect socio-cultural- artistic, generator de evenimente, care are ca scop promovarea moştenirii culturale româneşti, prin încurajarea iniţiativelor care pun în valoare patrimoniul cultural. Aflat la ediţia a patra, Festivalul „fatzaDa” îşi propune să atragă atenţia asupra problemelor arhitecturale din „cetate”. Festivalul îmbină ca de fiecare dată, arta de galerie cu arta stradală, muzica cu sportul extrem, teatrul cu circul, jocurile cu simţul civic, arhitectura cu simţul practic.

Tema Festivalului este: Relaţia dintre om şi clădire/construcţie, între tradiţie şi realitate.

Festivalul urmăreşte promovarea şi conservarea patrimoniului cultural-arhitectural, prin evenimente publice, arta devenind un mijloc de comunicare şi sensibilizare.

Te aşteptăm cu drag în Piaţa Sfatului!

 

SHAREShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Comments are closed.