Ca orice unitate sanitară din ţara asta, Spitalul de Boli Infecţioase din Braşov, îşi duce zilele de pe o zi pe alta. Cu bani puţini, cu lipsuri, cu dotări vechi şi mobilier prin saloane de acum 20 de ani. Despre cum este să trăieşti postura de pacient în acel spital am scris.
De ceva vreme, conducerea spitalului a decis să-şi eficientizeze activitate. Aşa că a reuşit performanţa de a instala televizoare în toate saloanele. Au şi cablu. Numai că cine doreşte să se uite la TV – plăteşte. 1 leu ora de vizionare. Poate că ideea nu este chiar rea. Poate că aşa se eficientizează activitatea.
Însă nu pot să accept ca să încasează venituri suplimentare de pe urma copiilor bolnavi de SIDA. Pentru că aceşti copii care oricum nu au un orizont prea îndepărtat plătesc în mod egal cu ceilalţi. Este cinic şi revoltător. Mai mult decât atât, o cunoștință a intenţionat să doneze câteva televizoare pentru copiii cu SIDA. Fără succes. I s-a explicat cu zâmbetul pe buze că nu pot fi acceptate donaţiile de televizoare pentru că Spitalul este sub contract cu cei care aduc televizoarele cu fise.

Dupa o pneumonie am fost interant asta vara ls spitalul de boli infectioase. pot jura ca marea majoritate a pacientilor nu au sida dar a fost un real castig sa pot vedea Crunk 2 pt 5 fise de 50 de bani. Sistemul este un real castig in saloanele de 2 persoane. In cel cu 8, mai incape un tv. Am luxul sa fiu beat pt ca oamenii de la boli infectioase mi-au salvat viata. V-a pupat !
Am fost internat acum 3 ani la infectioase. Timp de o luna. Nimeni nu stia ce am, insa doctorita nu a renuntat. Aveam o infectie care mi se tragea spre creier. Cei de acolo mi-au salvat viata. Atata timp cat doctorii si asistentele de acolo primesc totusi un procent din banii castigati prin sistemul cu televizoarele (desi tind sa cred ca e aproape zero, dar sper sa ma insel), merita! Acolo am vazut cel mai amabil staff din toate spitalele din Brasov.
Hmm…fise pentru televizoare,bancnote pentru orice eventualitate,acolo…!
Remarcabil pentru spital ca a gasit o modalitate de a face viata bolnavilor mai usoara.Si in Vest exista acest sistem.Hai sa nu mai criticam toate initiativele.TV-ul nu este o necesitate intr-un spital.Altele sunt prioritatile acolo.