Primarul Dobrică, cel mai bun blog de sport al anului 2011

Colegul nostru Răzvan Ionuţ Dobrică  a câştigat, cu blogul său “La Stegaru”, concursul organizat de GSP pentru cel mai bun blog de sport al anului 2011. Articolul care a impresionat juriul, format din jurnalişti valoroşi ai Gazetei Sporturilor, este “Parfumurile uitate din fotbal“. Trei bloguri/site-uri din Braşov au intrat în faza finală a jurizării (au fost 30 de concurenţi în total), pe lângă cel al lui Dobrică intrând şi Steagu.ro şi 7sport.ro.

Cum eu sunt mai implicat mai mult în 7sport.ro, nu pot să zic decât atâta lucru: A fost cea mai faină înfârngere posibilă, am pierdut în faţa unuia care chiar merita să câştige. Şi eu, dacă eram în juriu, votam tot cu el.

5 thoughts on “Primarul Dobrică, cel mai bun blog de sport al anului 2011

  1. Eu am ajuns din greșeală pe pagina concursului și l-am votat pe Răzvan fără să clipesc. Felicitări!

  2. Bravo Dobrică!

    Dobrică scrie foarte fain și m-am bucurat când am văzut că a fost apreciat și de editorialiștii de la gazetă!

  3. Felicitari Dobrica!

  4. Mulțam pt felicitări acum și pt susținere atunci! Să aud cheițele de Ciucaș cum cântă :) )

  5. felicitări Răzvane. Articolul este o bijuterie, și mă bucur că l-ai publicat și pe site-ul nostru.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title="" rel=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>