Studenţii braşoveni practica non-combatul

Este vorba doar de cei din Asociaţia Studenţilor din Universitatea Transilvania (ASUT) care au anunţat, printr-un comunicat recent, că nu va participa la mişcările de protest de zilele astea să nu cumva să fie atraşi într-o operaţiune politizată.

Dealtfel ASUT s-a remarcat exclusiv prin non-combat, orice comunicat de presă de la ei din ultima vreme fiind doar cu motive pentru care nu participă la niciun fel de protest. ASUT n-a participat la protestele privind modificările din noua lege a Educaţiei şi nu s-a aliat cu studenţii din toată ţara când a s-a discutat reducerea subvenţiilor pentru chiria din cămine.

Principala activitate a preşedintelui ASUT, Laurenţiu Lukacs este să anunţe, de fiecare dată când studenţii din ţară se revoltă pentru ceva, că cei din Braşov n-o s-o facă. Dl Lukacs e prea mic să ştie că pe vremuri studenţii din UT se solidarizau inclusiv cu muncitorii arestaţi din uzina Steagu în ’87. E-adevărat, pe vremea aia Universitatea Transilvania nu era de rangul doi cu studenţi de acelaşi calibru.

14 thoughts on “Studenţii braşoveni practica non-combatul

  1. Au dat-o pe meditație transcedentală, post și rugăciune.

  2. Lukacs asta e un mare mafiot. Din cate stiu, e chiar membru cu partid. De aia e uns el cu toate alifiile.

  3. Lucrează și ei cu materialul pe care-l au. Dacă e moale și suportă orice atunci nici nu-i de mirare. Și poate mănîncă și ei de 3 ori pe zi și le ajunge doar asta.

  4. Eftimie a remarcat acelaşi lucru ca şi mine http://razpopa.blogspot.com/2012/01/studentilor-brasoveni-nu-la-place.html.
    Studenţii din Braşov nu sunt niciodată deranjaţi de nimic.

  5. mi-e rusine ca mi-am terminat studiile la aceasta universitate. Mi-a fost scarba de ticalosia si coruptia profesorilor, am avut colegi care au facut hernie de la caratul damigenelor de vin din estul tarii. Se pare ca pseudo-asociatia studentilor este exact la nivelul profesorilor.

  6. Pentru cei care nu stiu. Presedintele ASUT este PDL-ist, asadar cum sa iasa el in strada?

    • No poftim, păi zicea ca nu vine la protest tocmai ca sa nu politizeze treaba.

    • Stiu despre el ca este membru de partid, de prin 2008 cand elevii si studentii au iesit in strada atunci cand Guvernul Romaniei considera ca este corect ca elevii care au implinit 18 ani sa nu mai primeasca alocatii.
      Iar ca protestul sa fie unul puternic, am fost si i-am invitat pe cei din ASUT sa ni-se alature, dar din pacate raspunsul a fost negativ. Iar dupa ce am plecat de la discutii, i-am intrebat pe unii stundenti de ce refuza sa iasa in strada, iar raspunsul a fost simplu “presedintele este PDL-ist”.

  7. [...] braşoveni mănîncă de trei ori pe zi şi n-au nici o nemulţumire, eu am o bătătură urîtă la deget şi nu pot să stau prea mult în picioare, Ionuţu n-are [...]

  8. RUSINE, RUSINE SA VA FIE – PENTRU CEI DE LA ASUT

  9. sa va CHIS IN FREZA ASUT / HAI STUDENTII IN STRADA

  10. Sunt student in Brasov la Universitatea Transilvania. Pot spune ca nu ma mira gestul celor din ASUT. Ei ies doar la chefuri organizate de cei de la Pdl unde se bea mok…. Cum ar putea sa iasa si ei sa faca ceva constructiv??? La fel au facut si cand s-a incercat schimbarea legii data in Universitate in privinta restantelor creditate. Din cauza lor, unii studenti au repetat anul si inca repeta pt o singura materie nepromovata. Si asta nu din lipsa cunostiintelor, ci din lipsa resurselor materiale. Sunt extrem de multi profesori in Univ Transilvania, care cred ca promovarea unui examen se bazeaza doar pe “cadouri”. Pace!!! Jos Base!!

  11. Cineva spunea foarte bine…Nu numai studenţii sunt aşa, ci şi foarte mulţi braşoveni!

  12. Laurentiu Lucaci este un membru PD-L cu state vechi si functii…mici ! Acest individ , NU mai este student al Universitatii Transilvania de doi ani, deci, cum ar putea acest individ de etnie rroma sa mai reprezinte studentii? Principala lui activitate: LIPITUL DE AFISE !!!