După o pauză de câteva luni datorată vremii reci, bicicliştii braşoveni sunt invitaţi din nou să ia parte la Masa Critică, acţiune ecologistă ce are ca scop: promovarea bicicletei ca mijloc de transport alternativ, sensibilizarea autorităţilor pentru a dezvolta infrastructura în acest domeniu şi în general, promovarea unei vieţi mai sănătoase şi mai economice prin folosirea acestui mijloc de transport.
De asemenea, căutăm parteneri pentru sponsorizarea unui centru de închiriat biciclete pentru cetăţeni şi turişti, aşa cum există deja în Bucureşti dar şi în alte oraşe ale României. Mai mult, avem în vedere – şi sperăm să se realizeze – un proiect inedit care ar consta în amplasarea de rasteluri la toate instituţiile de învăţământ gimnazial, preuniversitar şi universitar precum şi la celelalte instituţii locale şi judeţene, în pieţe şi în alte locuri unde ar fi utilă amplasarea acestora. Şi pentru realizarea acestui proiect avem nevoie de sprijin de orice fel din partea oricărei persoane fizice sau juridice. Ne puteţi contacta la email: masacriticabrasov@gmail.com
Ediţia din luna februarie a Masei Critice din Braşov va avea loc în 25 februarie de la ora 17:00. Traseul va fi acelaşi ca şi în lunile precedente, adică: Primărie, str. Nicolae Iorga, Livada Poştei, str. Mureşenilor, str. George Bariţiu, Şirul Beethoven, Poarta Schei, str. Nicolae Bălcescu, stânga pe Eroilor lângă Prefectură, dreapta înspre blvd. 15 Noiembrie, blvd. 15 Noiembrie, Calea Bucureşti, giratoriu Poienelor, blvd. Saturn, str. Zizinului, str. Toamnei, blvd. Mihail Kogălniceanu, str. Iuliu Maniu şi oprirea tot în faţa Primăriei Braşov.

Pacat ca mi-au furat bicicleta
As vrea sa vad o babutza cu fusta tipica neagra de tzara si cu batic (tot negru) pe bicicleta, cu pungi grele cu cartofi/ceapa/etc pe cirman, cum negociaza traficul Brasovului. HA!
Nu rade, eu vad des pe Calea Bucuresti o doamna cam de 60-70 de ani, imbracata mai de oras ce e drept, mergand pe bicicleta si carand bidoane de apa. Le aduce din Noua presupun sau de la vreun izvor
Oare doamna biciclista cara apa de izvor de la Noua, sau tzuica direct de la vreun cazan? Gindestete si tu, oare chiar asa e ea data la healthfood k sa se carabaneasca atita amar de drum numai pentru o apa simpla, sau face mai mult sens ca asuda asa din toi k sa care tzuiculitza pe care ori o bea ori o vinde (or both)???
Cred ca Nazistii astia Ecologici imediat o sa ne “recomande” sa incepem sa umblam pe jos DESCULTI, ca e si mai sanatos pentru labutze, si pe linga asta nu mai omorim saracele vacutze k sa le rapim pielicica pentru opinci. Vai de capul nostru cind ajung Green Nazis la putere.
Nici chiar asa
)