Ieri pe la prânz, să tot fi fost 13, 13 şi ceva, în Piaţa Sfatului, chiar în umbra Muzeului de Istorie, se odihneau vreo trei maşini. Eu, care aveam treabă chiar în Piaţa Sfatului, parcasem la parcarea aia mai sus de Biserica Neagră. Pe bani.
Sunt curios ce eveniment de marcă universală a avut loc în Piaţa Sfatului în perioada aceea, de a fost nevoie să intre maşinile până acolo. Cine sunt acei oameni cu asemenea handicap locomotor grav de nu pot să-şi mişte curul 100 de metri de la cea mai apropiată parcare.
Parcă era pietonal acolo iar accesul era permis numai cu autorizaţie specială. Şi în niciun caz pentru parcare. P.S. Am facut şi-o poza dar nu mai ştiu unde am pus cablul de date. Oricum, cine trece prin Piaţa Sfatului ştie despre ce vorbesc.
