Masa Critică revine pe 27 august 2010

Ediția din luna iulie 2010 a Masei Critice Brașov a reprezentat pentru bicicliștii brașoveni un real success, la start adunându-se aproximativ 300-350 de persoane de toate vârstele, aceasta fiind până acum cea mai numeroasă adunare de acest gen din oraș. Le mulțumim celor care au venit dar și celor care ne-au susținut de pe margine. De asemenea, ne cerem scuze șoferilor care au întâmpinat dificultăți pe parcursul manifestării noastre.

Ediția din luna august 2010 va avea loc, ca de obicei, la ora 18:00 iar plecarea va fi tot din fața Primăriei Brașov. Bicicliști de toate vârstele din Brașov sunt așteptați la eveniment. Invităm și reprezentanții presei dar și ai autorităților locale și județene să pedaleze împreună cu noi într-un tur lejer al orașului.

Sperăm ca măcar așa să convingem pe cine trebuie că este urgentă și necesară acordarea unei mai mari atenții asupra acestui aspect al ecologiei. Infrastructura pentru bicicliști este foarte slab dezvoltată în Brașov, spre deosebire de alte orașe din România. Ca și exemplu: în Cluj se construiesc 22 de km de piste de biciclete si 51 de centre de inchiriat biciclete. La Brașov, vopseaua folosită pentru marcarea pistei de biciclete este in foarte multe locuri ștearsă și nici vorbă de vreun central de închiriat biciclete. La Sibiu s-a mai construit 1 km de pista, pe când la Brașov nici măcar nu s-a revopsit aceasta.

Tagged with  

4 thoughts on “Masa Critică revine pe 27 august 2010

  1. in cluj 22 km? nu cunosc aceasta informatie. momentan sunt maxim 5. chiar si 22 de km ar fi total insuficienti oricum. cat despre 51 de centre de inchiriat biciclete asta e pura fabulatie. poate pana in 2035.

  2. aha. proiectul nu e depus inca. doamne ajuta!