Resistematizarea zonei care leagă Cartierul Noua de Cartierul Steagu (ASTRA), prin construirea unei străzi paralele, aşa cum propune primăria, nu este neapărat cea mai bună soluţie. Se pare că mai există una, care s-a vehiculat dealtfel prin presa locală şi prin 2006. Iată ce precizează cititorul nostru City Planning.
City planning says:
Ar construi şi o sută de străzi paralele cu Calea Bucureşti, bineînţeles pe trasee de care nu este neapărată nevoie, doar-doar să se nu facă ceea ce se impunea încă de la început şi orice administraţie bine informată ar fi făcut de mult timp. Anume, redeschiderea pentru trafic public a drumului public ce există în prelungirea Str. Carpaţilor până în Str. Prunului. Acesta are un traseu fluent, posibilitate de lărgire şi constituie o bretea naturală a Căii Bucureşti, care a existat de secole.
După ce a fost ani de zile în administrarea tacită a Întreprinderii de Autocamioane, s-a constatat că acest drum făcea de fapt parte în continuare din patrimoniul public. La sfârşitul anilor 90, s-au început de către fostul primar demersurile pentru recuperarea sa din curtea Roman S.A., unde era ţinut fără temei. Domnul inginer, actualmente director, A. Radnoti, a dat atunci toate asigurările că drumul este într-adevăr public şi va fi curând redeschis. Reamintesc că închiderea s-a făcut în anii 70 samavolnic, pe baza unei indicaţii de partid şi sub pretextul siguranţei uzinei (în urma unui incendiu la o hală). Până atunci, cartierul Noua nu era fundătură şi era foarte uşor de accesat. Promisiunile au fost reiterate şi de către actuala administraţie.
În 2005, se începuse de către Roman S.A. construirea gardului de ambele părţi a acestui drum, pentru a putea fi retrocedat municipalităţii. Dar, supriză! În anul 2006 drumul este cedat de către Consiliul Local tocmai acestei societăţi, în schimbul unor terenuri total neimportante pentru dezvoltarea oraşului, şi se realizează acea variantă îngustă din spatele Praktiker, pretinzându-se că aceasta ar fi adevărata stradă…!?! Nu numai drumul care fusese închis a fost cedat, ci şi o porţiune care nu a fost niciodată închisă în incinta fostei Întreprinderi de Autocamioane, şi anume un tronson al Str. Prunului, servind Gara C.F.R. Astra şi Staţia de Transformare Electrica.
Domnilor edili, dacă doriţi binele acestui oraş şi dezvoltarea sa armonioasă, faceţi ceea ce este drept şi normal, şi anume redeschideţi adevăratul drum. Chiar şi dacă ar trebui să-l cumpăraţi din nou de la Roman S.A.! Dacă nu aveţi bani, oferiţi la schimb scutiri de taxe acestei societăţi, dar nu lăsaţi ciopârţit trupul cartierului Noua!

Strada respectivă făcea legătura directă – pe cel mai scurt drum posibil – între Astra şi Noua, şi anume în continuarea Str. Carpaţilor. Se numise Str. Levănţicăi şi avea doar şase numere de casă, mergând iniţial mai mult prin câmp, paralel cu calea ferată. După ce, în anul 1970, Uzina de Autocamioane s-a extins şi de partea estică a acestei străzi, peste ea s-au construit mai multe pasarele metalice pentru pietoni, funiculare şi benzi transportoare pentru semifabricate, astfel încât activitatea uzinei nu interfera absolut în nici un fel cu circulaţia publică.
În anul 1973, mai marii uzinei au început să facă presiuni politice asupra Consiliului Popular Municipal, pentru a pune laba pe Str. Levănţicăi. Pe atunci, mai existau însă şi profesionişti în politică, astfel că lucrurile nu au mers chiar cum ar fi vrut tovarăşii. Până la urmă, s-a tatonat doar ce efecte ar putea avea închiderea străzii, deviind în anumite duminici circulaţia auto pe Calea Bucureşti. Pretextul ideal a venit în 1974, când un incendiu a mistuit o hală. A existat suspiciunea unui sabotaj, iar incendiul a putut fi urmărit de către diverşi gură-cască de pe Str. Levănţicăi. În perioada imediat următoare strada a fost închisă (fără acte şi fără vreun anunţ justificativ). Traseul autobuzului 17 a fost de atunci modificat, iar toată circulaţia spre Noua se face de atunci cu ocolire prin Dârste. După câţiva ani, s-au demontat gardurile de pe laturile străzii, dar au rămas până recent pasarelele. Numele “Levănţicăi”a fost dat unei alte străzi din Noua, în anul 1988, iar cele câteva case şi instituţii de pe porţiunea rămasă publică au fost renumerotate în continuarea Str. Prunului.
Toate Schiţele de Sistematizare pentru Municipiului Braşov, din perioada 1974-1990, precum şi toate P.U.G. realizate după 1990, prevedeau însă REDESCHIDEREA STRĂZII ŞI LĂRGIREA SA LA 4 BENZI, căci este o necesitate urbanistică. Acţionând însă în mod contrar acestora (şi a intereselor a zeci de mii de cetăţeni), C.L. a legalizat raptul în anul 2006, după ce se începuseră demersurile de redeschidere. Fundaţiile gardurilor laterale erau deja turnate. Activitatea societăţii Roman nu depinde esenţial de această stradă, căci au existat încă de la început dubluri ale ei chiar în interiorul curţii uzinei. Terenul fostei căi ferate trebuia în mod normal să fie folosit pentru lărgirea străzii, existând suficientă rezervă. Dar şi acesta a fost făcut pierdut, nu ştiu exact cum, căci nu a existat avizul M. Transporturilor pentru dezafectare.
offtopic. Scuze de intarzierea cu care a aparut comentariu, am avut o mica problema la sistemul anti-spam.
OK. Repetasem, crezând că nu s-a înregistrat. Dau o bere la deschiderea drumului adevărat spre Noua…