Cititorul nostru BogdyBBA ne trimite următoarea chestie interesantă.
Ştiu că ne plângem de serviciile oferite de RAT Braşov. Google ne dă oportunitatea de a face şi noi ceva pentru RAT (dar, până la urmă, tot în folosul nostru):
http://maps.google.com/help/maps/transit/partners/
E o idee bună? Ne băgăm? Îi lăsăm pe ei?
BogdyBBA

Din cate vad pe harta lui gogu, majoritatea Europei de vest are implementat sistemul de transport pe google maps. Pana și Bulgarii ne-au luat-o înainte. Cei drept ei au doar pentru metroul din Sofia.
Ar fi fain să mai fim și noi pe primul loc. La lucruri bune, ca la rele suntem deja. Măcar la nivel național.
O idee buna. Eu zic să ne bagăm
cu nimic.
RAT-ul e cumva ala care lipea afise in statii contra-reclama la PSD in ultima campanie?
Noi vorbim de chestii “înalte”, precum geolocaţie, iar RAT este la nivelul în care şoferii îşi fac cuşti improvizate în jurul postului de conducere, pe care le ornează după priceperea fiecăruia. Dacă autobuzul este mai mic, ca alea care circulă prin centrul istoric, pentru că n-au putut să-şi construiască cuşca, au recurs la blocarea uşii din faţă, cu tot felul de soluţii tehnice ingenioase.
Este o discrepanţă prea mare. Mai întâi să dovedim că ştim să exploatăm un vehicul fără să-i aducem modificări de bâlci. Mai întâi să punem pe marginea drumului nişte table din alea indicatoare, să vadă tot omul străin de loc unde e staţie şi cum se numeşte acea staţie, aşa cum se poartă prin Europa şi cum erau şi la noi până deunăzi. Mai întâi să aibă de unde cumpăra bilete, ăia consideraţi fraieri de cinstiţi. Mai întâi să observăm că există şi oraşe româneşti cu GPS pe transportul în comun (Bucureşti, Ploieşti, Timişoara) şi că tot în aceleaşi oraşe nu au dispărut deloc tramvaiul şi troleibuzul, ca pe aici. Mai întâi să clarificăm ce este cu acea bandă din dreapta drumului, marcată cu linie continuă, şi care până în anul 2005 era semnalizată ca fiind bandă dedicată transportului în comun (“BUS”), iar apoi s-au scos orice indicatoare lămuritoare, mai recent şi cele de “oprire interzisă”, devenind un fel de “bandă pe care şmecherii te depăşesc prin dreapta” sau un parcaj pentru aprovizionarea magazinelor de pe bulevard.
Se mai poate face ceva pentru ca RAT să nu urmeze aceeaşi spirală a morţii ca şi CET Braşov? Asta nu de dragul şefilor ei, ci pentru că un oraş fără transport în comun eficace devine sufocat în centru, neprietenos turiştilor, poluat.