Promisiune onorată sau „eu nu (prea) mănânc magiun” sau test de aptitudini cu noul Seat Ibiza de la Dip Motors sau daţi-mi o maşină şi eu v-o fac praf!

Noul Seat Ibiza

Povestea maşinii mele probabil vă este cunoscută deja, e vorba de un Seat Ibiza model vechi, care încă zace prin curţile dealerului. M-aş fi bucurat să scriu „o mână criminală” a incendiat-o, din păcate e vorba despre o mână de mecanic prost şi neglijent. Aceasta este şi explicaţia pentru faptul că am sub fund noul model, primit de la dealer, pe care am zis să-l storc de toată putinţa, iar impresiile să le dejectez în public. Testul s-a desfăşurat în două etape, pentru prima manşă am luat cu mine un soi de Stig local, al cărui nume nu-l voi tasta, pe motiv că vrea să deturneze fonduri europene de pe la nişte primării, de aceea îi vom spune, pentru a păstra şi un profil mioritic reportajului, „Ză Vijelie”, a doua parte am făcut-o singur, baza constituind-o drumul de Poiană.

Ibiza mea e o maşină ieftină, n-are sens să mă dau balenă în găleata cu apă de la robinet, dar după două zile de condus noua Ibiza deja trăiesc cu impresia că luxul mă copleşise în ultimii 3 ani. Dacă ar trebui să sintetizez noua Ibiza într-un singur cuvânt, ăla este „plastic”. Totul e de plastic, mă mir că n-au găsit o modalitate prin care să plastifieze până şi tapiseria, iar plasticul despre care scriu este unul foarte ieftin şi de prost gust, parcă rămas pe stoc din vremurile Flaro. Deşi designul interior este în teorie unul reuşit, calitatea plasticului îl faultează nefericit la impresia generală, senzaţia finală pe care o lasă fiind, evident, de foarte ieftin. Şi dacă tot suntem la interior, mai am două probleme. Prima, destul de agasantă, este constituită de amplasarea cretină a unor butoane cum ar fi avariile sau dezaburirea lunetei între schimbătorul de viteze şi consola centrală, accesarea acestora făcându-se extrem de nefiresc. Şi acum ajungem la a doua problemă remarcată, una care, pentru mine cel puţin, echivalează cu un hotărât „îmi bag ceva în maşina asta”: stâlpii din spate obturează total vizibilitatea, orice manevră de a ieşi în marşarier dintr-o parcare fiind rodul hazardului, pentru că spectrul vizual este ZERO. Nici dacă-mi puneam fundul, antitalent recunoscut în materie de design, să proiecteze caroseria, nu reuşeam să desenez o asemenea mizerie.

Pe partea mecanică, fiind un motor de 1.2 L, mari performanţe nu aveam cum să aştept de la dânsa, mi-a plăcut mult că stă bine pe drum şi în curbe, chiar uluitor de bine, iar Ză Vijelie n-a menajat-o deloc. Poate că la impresia de stabilitate a contribuit şi CD-ul cu Dimmu Borgir pe care-l luasem pentru a testa sistemul de sunet, relativ mediocru şi lipsit de başi pentru gusturile mele.

Una peste alta, să zicem că trec peste lipsa jantelor de aliaj, peste dispariţia proiectoarelor de ceaţă din versiunea Reference, trec peste plasticul grosolan din interior, trec şi peste întreaga senzaţie de ieftin, însă nu pot trece peste construcţia proastă, favorizantă producerii de accidente. Dacă până ieri eram tentat să-mi schimb vechea maşină cu noul model, acum nici nu vreau să aud de aşa ceva. Verdict final: de evitat cu orice preţ!

Mihai Băra

SHAREShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

One thought on “Promisiune onorată sau „eu nu (prea) mănânc magiun” sau test de aptitudini cu noul Seat Ibiza de la Dip Motors sau daţi-mi o maşină şi eu v-o fac praf!

  1. Pai nu trebuie testat sunetul cu Dimmu Borgir – mai ales pentru partea de bass. Se stie, din cele mai vechi timpuri, ca black metalul se evidentiaza(ca sunet) de sunetele inalte (ca note) si tipete de ciori (screaminguri inalte) . Ar trebui sa incerci treaba cu bassul cu un funeral doom sau cu altceva mai greu. Ar merge chiar si un Sunn O))) pentru partea de bass, ca la aia oricum numai asta se si aude.

    Asta mi-a zis nepotul meu, cel putin.