Şi braşovenii vor 2X2 eco

Iată ce am primit de la colaboratoarea noastră Monica Juncu:

Faptul că îmi place bicicleta mă surprinde şi pe mine. Asta se datorează ţării bicicletelor, Olanda, care mi-a arătat şi demonstrat toate plusurile pe care le oferă acest mijloc de deplasare. În Olanda (41.526kmp) locuiesc, aproximativ 16,5 milioane de oameni care au 17 milioane de biciclete, pe o suprafaţă egală cu nici măcar un sfert faţă de cea a României (238.391kmp). Pistele pentru biciclete, care fac legătura între locaţiile din ţară, însumează 10.000 de km.

De ceva vreme, observ că şi braşovenii vor să adopte acest stil, ba mai mult se fac acţiuni premergătoare în vederea unei existenţe optime  pe două roţi.

Care să fie motivul pentru care să utilizezi o bicicletă?  Păi se vedem :

Fiindcă e la ‘modă’ termenul de ‘criză’  prima opţiune ar fi chiar preţul destul de mic dacă e să-l comparăm cu alte mijloace de deplasare, şi totuşi destul de mare dacă ne gândim la un salar românesc. Aceasta pleacă de la  câteva sute de lei (~200) şi poate ajunge până la câteva zeci de mii de lei ( ~30.000).

Bicicleta este de 2 X eco: economică (se întreţine foarte uşor, deci costurile sunt destule de reduse, asta dacă nu ai ghinionul să ţi-o salte vreun ‘salivar’-persoană care saliveaza la bunul altuia-) şi ecologică (nu poluează).

Mersul pe bicicletă aduce beneficii şi sănătăţii: respiraţi aer curat, faceţi mişcare uşoară (benefica trup şi suflet), consumaţi caloriile (până la aproximativ 500kcal/h).

Aşa arată o pista de biciclete la Braşov. sursa: robertazar.info

Un alt plus e faptul că nu îţi trebuie permis de conducere care necesită : bani, timp şi mai ales calităţi de condus. Se ştie că numărul accidentelor produse din cauza bicicliştilor este mult mai redus şi mai puţin păgubos, faţă de cel produs de conducătorii auto. Partea proastă e că la Braşov aveam câţiva metrii (nici măcar o sută) de pistă reală de biciclete şi câţiva kilometrii (4-5) ‘desene pe asfalt’(buni şi ăia pentru biciclişti). Bicicliştii ‘nu au voie’ pe sosea căci şoferii nu ştiu s se poarte cu ei în trafic şi nici pe trotuarul destinat pietonilor.

Un singur lucru ştiu sigur: ‘Vrem legalizarea bicicletei!’.

Tagged with  

6 thoughts on “Şi braşovenii vor 2X2 eco

  1. Eu gasesc bicicleta un mod de relaxare, nu un mijloc prin care sa iti faci treaba. Ma gandesc la faptul ca bicicleta nu o poti folosi in orice anotimp, la bicicleta nu-ti poti umple porbagaju cu tot felu de cumparaturi, nu poti merge cu ea sute de kilometri. Una peste alta, raman fana a masinii si pentru momentele de relaxare optez pentru bicicleta ;)

  2. Mi se pare logic sa fie si plusuri si minusuri. :D Ar fi prea frumos sa fie totu’ perfect.

  3. Eu raman la bicicleta.

  4. BogdyBBA says:

    Corect, dar distantele dintre localitatile din Romania nu sunt aceleasi cu cele din Olanda (considerand si ca densitatea populatiei e de aproape 400 loc/kmp, fata de sub 100 la noi), deci nu poti crea piste intre oricare doua localitati la noi.

    • Eheeeee…
      Ne multumim cu bitza in oras! Nici in vis n-o s-ajung la Bucuresti bicicland. :) ))))))