Deja celebra noastră „informatoare” Monica Juncu ne aduce la cunoştinţă următoarele:
” În piaţa Astra (mai exact aproape de parcul cel nou, zona farmaciei vechi) există o minigogoşerie cu, bineînteles, minigogoşi.
Gogoşile sunt foarte gustoase, dar mai ales proaspete căci sunt făcute pe loc. Dacă e să le compar cu gogoşile pe care piaţa românească le comercializează (cele îngheţate de nu ştiu cât timp, iar provenienţa şi valabilitatea lor e îndoielnică de nici vânzătorii nu ştiu, unde mai punem că au tot alfabetul şi toate cifrele prin ele E-uri de toate naţiile, pot spune cu uşurinţă că acestea ocupă un loc fruntaş. Minigogoşeria arată foarte bine, curată, igienizată, iar în procesul direct de fabricare al gogoşilor nu intervine mâna omului (sunt făcute de o maşinărie specială) doar la adaugarea ingredientelor şi la servirea gogoşilor. Aşadar, dacă nu ştii să prepari gogoşi, or nu vrei, or nu ai timp, or n-ai chef să te murdăreşti, or vrei numa’ să-ţi faci pofta, recomand aceste gogoşele delicioase.”
Poftă bună !

Observ că tu vrei să-i umpli pe oameni de pofte de dimineaţă.
Pai se spune ca dimineata se ia cea mai consistenta masa a zilei si a zis sa profit de ocazie
dimineata exista cele mai intense “pofte”, indiferent de natura lor
)
Si e si cel mai sanatos sa-ti faci poftele dis-de dimineata!
Enjoy o gogosica, o praji cu frisca si o….”pofta” :d
Nush la ce te gandesti tu, dar sigur e vorba de o gogosica.