Inspectoratul Şcolar al Judeţului Braşov a solicitat avizarea schimbării denumirii Şcolilor Generale nr. 2 şi 9. Astfel, unitatea de învăţământ nr. 2 ar urma să poarte numele de „Diaconu Coresi”, cel care a pus bazele limbii române literare şi a tipărit primele cărţi în limba română, iar cea cu nr. 9 „Nicolae Orghidan”, un cărturar braşovean care a scris 25 de volume despre geografia Ţării Bârsei.
Dacă nu mă înşel, şcoala 2 este ceea ce a rezultat din comasarea şcolilor 10 şi 22 care, la rândul lor, au apărut în urma împărţirii în 2 a şcolii 10, care era la un moment dat cea mai mare din ţară. În şcoala 10/ 10 şi 22 / 2 / Diaconu Coresi a învăţat şi cosmonautul Dumitru Prunariu. În urmă cu 20 de ani era un panou la intrarea în curtea şcolii, care atrăgea atenţia asupra acestui lucru.
Mi se pare mie sau ăştia de la inspectorat au prea mult timp liber?


de asemenea, scoala 22 e scoala unde am invatat eu
)
cele doua scoli sunt oricum lipite printr-o “pasarela”, deci banuiesc ca da, cei de la inspectorat au prea mult timp liber.
dar anunta mai si intalnirea de la memo, aia cu studentii si etc, intalnire legata de proiectul legii educatiei
Asta e o problema majora in Brasov.
Cand am intrat la facultate am avut un prof care a inceput sa ne intrebe cine a fost omul ala care are acelasi numel cu liceul din care venim.. surpriza, f putin stiam… Eu doar siam ca a fost arhitect si ca a creat izvorul de sub Tampa…
Cei la Mircea Cristea, Noiisil.. ect nu stiau cine a fost. Cred ca ar trebui sa se dea un ordin ceva de la Ins judetean ca macar un semestru sa se invete cine a fost acel om care este in “Fruntea scolii”
pe langa asta in cel de al doilea semestru sa se invete despre romania, steag, imn, regiuni.. etc.
Cititi asta va rog
http://kronsport.ro/actualitate/sociale/3361-romanii-au-uitat-cum-arata-tricolorul.html