Pariu prinbraşov.com

În preajma acestui obiect care nu deţine autorizaţie de construcţie sunt foarte multe pensiuni

Presa locală relatează astăzi iniţiativa prefectului Braşovului care doreşte să introducă legalitatea şi printre pensiunile turistice din judeţ. Citez din Bună Ziua Braşov:

“Se va verifica respectarea disciplinei în domeniul autorizării executării construcţiilor pe teritoriul administrativ al judeţului, aplicarea normelor legate de prevenirea poluării şi protecţia mediului, apărarea vieţii, bunurilor şi mediului împotriva incendiilor şi dezastrelor şi realizare măsurilor de protecţie civilă, gestionarea situaţiilor de urgenţă, respectarea legislaţiei privind protecţia consumatorului şi prevenirea unor fapte care au ca efect frauda şi evaziunea fiscală. În situaţiile aflate în afara legii, reprezentanţii Inspectoratului în Construcţii vor înştiinţa Direcţia Generală Lucrări Publice din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, care va soma proprietarii construcţiilor să le desfiinţeze în termen de 48 de ore. Dacă aceste construcţii nu vor fi demolate chiar de proprietar, atunci desfiinţarea se va face în 24 de ore prin Direcţia Generală Lucrări Publice, cu recuperarea ulterioară a cheltuielilor generate de această operaţiune de la proprietarul construcţiilor”.

Şi-acum pariul: Cine se prinde cu noi că nu va fi demolată nicio pensiune din judeţ în 48 de ore şi că se vor da doar “mustrări” şi “avertismente” şi că “li se va cere intrarea în legalitate”. Pentru ficare pensiune care se demolează în 48 de ore dăm o bere ăluia care a făcut prinsoare cu noi, la un local mişto de prin centrul oraşului.

3 thoughts on “Pariu prinbraşov.com

  1. sursa oficiala pt pozele din brasov este zoso.ro??? foarte tare =))))

  2. Cîtă limbă de lemn irosită de prefectură pentru a nu face nimic. Eventual dacă pică vreo pensiune (şi nu în 48 de ore) va fi a vreunuia care ori nu e în partidul corect, ori s-a autodebranşat de la conducta unde decarta şi acum bagă numai la el în buzunar.. :D