Am trecut săptămâna trecută prin faţa Primăriei Braşov şi am descoperit că statuia lupoaicei cu puii a fost revopsită. Culoarea se vrea a fi un fel de bronzuliu, dar nu sunt foarte sigur.
În urmă cu ceva timp, statuia era, vezi mai jos, neagră, spoită cu duco, se pare.
Păi e statuie de bronz. Şi cândva a fost vopsită cu negru. Decât că în urmă cu ceva (mai mult) timp a fost sablată. Şi acu’ e doar statuie de bronz.
În 2003, dacă nu mă înşel, trei statui de bronz din Braşov (Andrei Mureşianu, Ciprian Porumbescu şi monumentul modern de la gară) au fost spoite cu “duco”, culoare negru-de-sobe. Ştim cu toţii a cui a fost iniţiativa şi cine a pus-o mai apoi în aplicare.
Dar iată că asistăm acum la un up-grade. După operarea mai discretă a lui Mureşianu, a venit rândul Lupoaicei. Kitsch-ul, dacă nu străluceşte auriu, parcă nu e kitsch destul. Nu mă refer la statuile în sine, care sunt opere adevărate de artă, ci la faptul că unii nu vor nici în ruptul capului să înţeleagă că bronzul este un material nobil în sine, că patina sa rezultată din oxidare controlată face parte din nobleţea sa şi, ca atare, NU TREBUIE VOPSIT. Este o ruşine, în faţa oricărui turist străin, ca oraşul să aibă statui din bronz vopsite.
Dacă tot am intrat în Europa, haideţi să facem puţin efort pentru a fi europeni şi în atitudinea faţă de valorile de patrimoniu cultural.
Aia nu e lupoaică, e un golden retriever
)))))
Ia imaginaţi-vă că se apucă într-o zi, după o beţie, lordul primar al Londrei, să-i pună pe ai lui să spoiască statuia amiralului Nelson cu bronz, din ăla de dădea bună-mea pe burlane. Nu l-ar face englezoii de cacao?
Iarăşi şi iarăşi minunându-mă de cum arată copiii ce sug de la un lup auriu-strălucitor, simt o inspiraţie ce mă duce la următoarea formulare rimată, ruptă din tradiţiile autohtone mai vechi şi mai noi: “vârcolac-aurolac”.
Deci, Romulus şi Remus au supt încă din fragedă vârcolăcie aurolacul din ţâţa mamei lor adoptive, ajungând să întemeieze mai apoi, într-o pauză de transă, Cetatea Eternă a Hoţilor Romei, cunoscută publicului larg şi sub numele generic de R(r)omânia.
Am o idee. Ce-ar fi s-o vopsească si vienezii pe Maria Teresa in parcul din fata Muzeului de Istorie Naturală?
Râdem, râdem, dar culoarea e de vis. Ţin minte că am văzut în curtea unui palat ţigănesc de pe lângă Timişoara o statuetă care avea aceeaşi culoare
.
PS. “Primărie” cu majusculă. Să nu ne dăm cu firma-n cap, nu de alta;))
care e premiul la concurs?
Mi se pare cea mai mare tâmpenie să vopsești statui. Cum ar fi să se apuce ăia din Paris să vopsească statuile alea din bronz înverzit de timp?
Chestia cu vopsitul-de-orice este o boală mai veche a frustrărimii autohtone, hai să-i zicem “sindromul bunului gospodar”. O întâlneam pe vremuri în fabrici şi uzine, unde totul, dar totul, era scufundat în vopsea, pe armonii de verde-albastru-negru-maro. Nu conta că vopseaua se dădea peste altă vopsea mai veche care se scorojea, sau că era dată direct peste rugina necurăţată. Gestul contează, spune o înţelepciune din bătrâni.
O mai întâlneam în faţa blocului, unde unele borduri, până deunăzi banale, deveneau minunate piese vopsite, alb sau galben-diafane. O întâlneam şi în scara blocului, unde, mai întâi vopseaua vârtoasă înnobila balustrada, pentru ca mai apoi, pentru a ascunde stropirea iremediabilă a pardoselii, se extindea parşiv, dând mozaicului lustruit o nouă înfăţişare, cu margini strâmbe de duco negru, sau maro. Dar toate acestea intrau în conştiinţa tânărului bărbat român încă din vremea Servirii Patriei, când, tropăind pe coridoarele parfumate ale cazarmelor, nu putea să nu observe că totul era vopsit şi revopsit pînă la imposibil.
Înarmat deci cu o astfel de cultură generală a spoielii (sau DE spoială), omul providenţial nu putea decât să urmeze exemplul înaintaşilor, recidivând mereu şi mereu pe aceeaşi obsesie, că Universului i-ar mai lipsi doar încă un pic de vopsea, ca să fie perfect. Mă uit cu drag la stâlpii noştri vopsiţi verde, deşi sunt din beton. Privesc cu drag la gărduleţele de toate soiurile posibile, ce apără maşinile de pe trotuar împotriva pietonilor, vopsite desigur şi ele regulat, fie mov, fie negre, fie verzi, fie argintii – după dispoziţia sufletească a momentului. Şi nu pot să nu exclam extaziat. Yesss! Paranoia a triumfat în cele din urmă! Nimic nu a rămas la voia întâmplării, nimic nu a scăpat vigilenţei spiritului gospodăresc!
Vopsesc, deci exist.
“Vopsesc, deci exist” e super tare! Să-i propunem primarelui să o folosească în campanie. Alături de “asfaltez, deci sînt cool”.
[...] au sulemenit lupoaica, plus celebrii prunci, cu ceva ce seamănă a bronz auriu. Aurolac, ce mai! Efu zice (pe site-ul Prin Brașov), că biata lupoaică seamănă acum cu un golden retriever. Aiurea, fiara e mai degrabă un [...]
La un moment dat am avut si eu o astfelt de intrebare in urbea mea natala, azi o statuie arata cumva, peste noapte arata altcumva, la culoare ma refer.
Uimit am cerut “ajutor” diferitor persoane ( nu de la primarie sau comisii locale ca si la mine acasa ca si la bv…..).
Am inteles (zic si eu ce zic altii) ca din cand in cand se preteaza materialul la niste … cum sa zic… “facelifting” ??? o fi corect???
Serios acuma, cica din cand in cand statuile acestea trebuiesc “spoite”, cica asa se mentin ele in forma.
Am vazut ca si in Sacele “lupoaica” a patit la fel. Pacat ca nu mai am poza.
Cine stie, vorbesc si eu ca sa nu tac.
Am verificat daca au vopsit sau nu statuia si zic ca nu. Au dat in schimb vopseua neagra de pe ea. In fotografiile de la linkul de mai jos, veti vedea detaliile
http://www.bogdanmorar.com/#a=0&at=0&mi=2&pt=1&pi=10000&s=20&p=9
Tot in acelasi portofoliu de fotografii, veti gasi si ingerii vopsiti si bazoleriefurile argintii din cimitirul Groaveri. Oare cum se curata marmura de vopsea, tot cu peria de sarma sau flexul?
Văzând foto, pare ca sigur că, după curăţare şi şlefuire (!), au dat-o cu un lac incolor, să nu se mai oxideze. O greşeală tot atât de mare ca şi vopsirea. Statuile din bronz, după ce sunt turnate şi rectificate, sunt supuse unei oxidări controlate, sub supravegherea artistului. Aceasta elimină pericolul apariţiei ulterioare de pete de oxidare la întâmplare. Este o tehnologie care s-a impus în secole de practică. Lacul se va exfolia urât şi inegal sub acţiunea luminii soarelui.
Da, am vazut o bucatica oxidata, pe piciorul pruncului din stanga si credeam ca asa incepe. Sa aflam ce tip de lac au folosit si cat rezista la UV. Nu stiu daca au testat pentru ploile acide
Cine are plăcerea, să dea căutare pe net “Lupa di Roma”, să vadă originalul. Patinat frumos, cu tenta aia verzuie pe care o capătă bronzul… De unde ideile astea de neam prost?, auzi, s-o dai cu duco, apoi s-o cureţi şi s-o lăcuieşti! Probabil că aşa se face pe la Buruieneşti (prietenii ştiu despre ce vorbesc), vopsesc ăia statuile din sat!
Eu cred ca au vrut s-o faca portocalie, dar nu le-a iesit nuanta.
Un fel de caramel…