Cu #lecturiurbane am devenit capitala twitterului românesc

Boon, de curând s-a încheiat, cu succes, şi #lecturiurbane, o campanie pornită de civica.ro ce are scopul de-a promova lectura în locurile publice şi în mijloacele de transport în comun – în particular şi actul cititului în general. La Braşov s-au adunat aproape 80 de voluntari din care 40 au fost aduşi cu autocarul de la Bucureşti (glumesc, au venit de bună voie).

Chestia asta a transformat Braşovul, vorba lui Bobby Voicu, în inima twitterului românesc. Pentru că şi #lecturiurbane şi #fotbaltweetmeet – de care am tot vorbit – au fost evenimente organizate pe twitter. Au fost organizate fără bani. Au fost nişte chestii mişto în care nu s-au implicat “autorităţile locale”, “ministerul Turismului” şi alte măgării de genul ăsta. Nici măcar presa nu a băgat în seamă prea serios evenimentul. Pentru că toţi ăştia trăiesc în lumea lor, în ciorba lor, în treaba lor. Şi nu au nicio legătură cu chestiile mişto ce se petrec prin Braşov.

Chestiile mişto ce se petrec în Braşov au legătură doar cu noi, braşovenii, bucureştenii, vâlcenii, sighişorenii sau buştenenii de treabă. La mai mare!

Credit foto: Bloghita.

Tagged with  

13 thoughts on “Cu #lecturiurbane am devenit capitala twitterului românesc

  1. Zi-le! Zi-le!

  2. Foarte misto ce s-a intamplat la Brasov zilele astea. Eu zic ca puteam sa facem asa ceva mult mai des, sa ne implicam mai mult in viata sociala a orasului!

  3. Nush cum sa scriu altfel da’ tare sunt mandru de oraşul meu. Asta vroiam sa spun de fapt!

  4. Toti ar trebui sa fim!

  5. Peste 3 -4 saptamani o sa mai fie tot la Brasov a fost super interesant…!!

  6. Mişto ideea, dar mie mai mult îmi place să citesc tolănit pe canapeaua mea preferată..

  7. Adriana says:

    :) ) Să ştii că media ne-a ajutat aici…presa a scris, s-a dat spot la radio, am fost chemaţi chiar şi la TV…deci oamenii au fost interesaţi. Au fost implicate librării (Libris şi Cărtureşti), anticariat, Biblioteca Judeţeană, Biserica Neagra a donat 60 de cărţi… S-a scris mult pe bloguri, de asemenea, http://www.okian.ro a donat ceva cărţi.
    Aşadar, proiectul a reuşit să fie mediatizat.

    Dar cel mai frumos este că mulţi oameni simpli s-au implicat în proiect, au donat cărţi, unii chiar foarte multe şi au venit apoi să citească în Piaţa Sfatului alături de noi. Frumos!

    • Adriana, mie mi s-a părut că ăsta nu a fost subiectul principal in media locală cum, după umila mea părere, ar fi trebuit să fie. Ştiu ce librării au fost implicate, ştiu şi că BN a donat ceva cărţi. Mie mi-a plăcut însă faptul că s-au implicat cei pe care îi numeşti “oameni simpli”.

      Ei bine, ăia-s baza!

  8. Felicitări! Super proiect! Să mai faceţi… :P

  9. Șahiștii lovesc @ FotbalTweetMeet Brașov ! | Bogdan Anghelina says:

    [...] au fost cele mai folosite din România cât și pe blogurile românești.   De menționat este articolul lui Eftimie de pe PrinBrașov.ro și articolul lui Bogdan Dascalescu golgheter de Brașov unde sunt punctate [...]

  10. [...] Nazare – directorul Bibliotecii Judetene Bv, Iubesc Brasovul, Bloghita (aka Alex Trofim), Prin Brasov, Sub Tampa precum si colegii nostri LU din Bucuresti, Dan Dumitrescu, Andrei Basoc, Cezar Vasile, [...]

  11. neK's blog » Blog Archive » Lecturi Urbane Brasov 2 (LU2 Brasov) 16 Mai says:

    [...] – directorul Bibliotecii Judeţene Braşov, Iubesc Brasovul, Bloghita (aka Alex Trofim), Prin Brasov, Sub Tampa precum şi colegii noştri LU din Bucuresti, Dan Dumitrescu, Andrei Basoc, Cezar [...]

  12. [...] Nazare – directorul Bibliotecii Judetene Brasov, Iubesc Brasovul, Bloghita (aka Alex Trofim), Prin Brasov, Sub Tampa precum si colegii nostri LU din Bucuresti, Dan Dumitrescu, Andrei Basoc, Cezar [...]