Unul din obiectivele turistice care nu trebuie ratat intr-un oras care se respecta este cimitirul. Astazi nu o sa va vorbesc de cimitirul grecesc unde sunt astrucati Brancovenii, nici despre cimitirul senatorilor si burgerilor sasi, nici despre cimitirul lui Andrei Muresanu din Groaveri, ci despre cimitirul de langa biserica Sf. Treime. Locul la care preferi sa te gandesti cat mai putin cu putinta devine odata pe an unul al comuniunii comunitatii. Scheienii vin aici cu cateva minute inainte de slujba de Inviere pentru a-si cinsti strabunii. Sub piatra la care aprind lumanari cei din familia mea sunt adapostite oseminte vechi de vreo doua sute de ani. Aici este locul unde odata pe an simti cel mai bine taria neamului. Cand vezi copiii pe umerii bunicilor lor intelegi ca ne ridicam pe truda, munca, suferinta si realizarile celor de dinaintea noastra. Prin acceptarea si insumarea trecutului suntem mai puternici cu fiecare an care trece. Nici macar plasticaraia cu leduri verzi nu altereaza sentimentul de tarie pe care ti-l poate da cimitirul de cartier, unde stii ca se odihnesc in pace cei drepti.
“Unul din obiectivele turistice care nu trebuie ratat intr-un oras care se respecta este cimitirul”-iata o idee cu care sunt de acord.
Dar mai apare o fraza pe care se sprijina tot articolul:”Prin acceptarea si insumarea trecutului suntem mai puternici cu fiecare an care trece.” Care trecut? Totul devine interpretabil!
Preotii astia noi, nu fac altceva de Pasti, decat sa fusereasca toata slujba aia. Popa Voineag cred ca se rasuceste in mormant cand vede bataia de joc. Cand eram eu copil, imbracat in ingeras, cu lumanarea sau cu steagul bisericii in brate, faceam treispe-paispe, doar-doar s-o termina odata slujba. Dadeam ocol bisericii, intram in ea si pana dimineata, pe la ora 4 nu puteam parasi job-ul. Ne tinea parintele de ne sareau capacele, si stateau babele cu ochii pe noi ca pe butelie. Acum, gata. Ca anul asta, cand slujba (daca-i putem zice slujba), nu a fost niciodata. Nemaivorbind de instalatia aia de sonorizare, de toata jena. Au noroc cu mormantul parintilor, altfel nu cred ca m-as mai duce acolo in noaptea de inviere. Asa, ma simt legat de locul ala, si simt o mangaiere, ca macar in noaptea aia, ii mai am aproape pentru putin timp.
@ Hoinarnet: Trecutul nu este interpretabil. Este trecut. Poti fi insa impacat cu el, sau nu. Poate sa te bantuie sau poate sa te sustina. Poate sa fie nucleul viitorului sau dimpotriva.
…sunt “trocar” get beget. Anul acesta nu m-am dus la slujba Sfintei Invieri la biserica mea de suflet – Sfanta Treime de pe Tocile. Da, mi-e rusine, deoarece de cand m-am nascut (acolo am fost botezat de preotul Voineag – sa-i fie tarana usoara) am fost an de an acolo de Inviere. Nu mai merg acolo in noaptea Invierii deoarece mi-e sila sa-i mai vad pe cei doi preoti care, nu stiu cum sa scape mai repede de enoriasii veniti la slujba. Cred ca scheienii care apartin acelei parohii isi amintesc de cei doi preoti cand au “poposit” la Biserica Sfanta Treime – cu pantofii scalciati. Acum, fiecare este proprietarul a cate doua, trei case,(case care au fost donate bisericii de catre enoariasi, facand parte din patrimoniul parohial si care au fost cumparate de catre acesti preoti cu acordul comitetului parohial, fapt interzis de lege) a cate doua masini – chiar jeep-uri. Am colindat tara asta, am intrat in multe biserici dar, ceea ce am patit la Biserica Sfanta Treime de Pe Tocile este incredibil. In urma cu doi ani a murit soacra-mea. La slujba din biserica, preotii ne-au interzis sa apridem lumanari, motivand ca “se afuma picturile”. RUSINE, RUSINE, RUSINE, !!!
Ideea e sa nu ne cramponam de oameni si institutii, sa ne concetram pe valorile care transcend.