Despre locurile de joacă din Braşov (episodul I)

Alaltăieri, în cadrul unei emisiuni locale de mare angajament a fost invitat Gantz Miklos, unul din viceprimarii Braşovului. În cele 10 minute în care am avut răbdarea să îl ascult, dom’ vice vorbea despre locurile de joaca deja amenajate la noi în urbe, sau cele ce urmează să fie amenajate, “graţie” solicitărilor primite din partea cetăţenilor.

Din nefericire pentru liniştea mea, de câţiva ani buni am parte de un astfel de loc de joacă, chiar sub ferestrele casei. Locul de joacă constă în leagăne (pe care gospodarii îşi bat covoarele), balansoare (care-ţi sparg timpanele ori de câte ori sunt trântite de pamânt), tobogane şi groapă de nisip (în care îşi fac nevoile câinii), teren de baschet, două mese de tenis… şi tomberoane pe langă care curg munţi de gunoaie, şi care uneori sunt folosite pe post de saci de box.

Până aici, doar background-ul. Acum urmează să vă descriu cam care sunt mirificele activităţi desfăşurate în splendidul loc de joacă amenajat de către municipalitate, şi din banii noştri, ai celor ce au de suferit în urma existenţei parcului.

Cu toate că există o placardă care avertizează amatorii în legătură cu amenzile pe care le riscă în cazul în care îşi plimbă animalele de companie în interiorul parcului, dimineaţă de dimineaţă, locul se transformă în promenadă pentru dulăi, căţei, şi javre, care folosesc groapa cu nisip pentru copii ori iarba din jurul leagănelor întru satisfacerea nevoilor fiziologice, sub mândra supraveghere a stăpânilor.

Pe la ora 10, apar bunicii de mânuţă cu nepoţii, care cară după ei carucioare, triciclete, biciclete, role, ori skateboard-uri. În cazul în care e vară, bunicii de pregătesc de plajă, uitându-şi nepoţii în plin soare, nepoţi cărora nu mult le mai trebuie ca să înceapă să urle ca din gură de sarpe.

La ora 12, apar şi părinţii ori bunicii ce au in îngrijire copii, respectiv nepoţi şcolari, care din entuziasmul terminării unei zile de şcoală, smulg ramuri din gardurile vii, chinuiesc câini ori pisici aciuaţi prin zonă, rup crengile puţinilor copaci din preajmă, alergând prin parcarea ce înconjoară parcul, zgâriind maşinile nefericiţilor cărora le-au fost atribuite locuri de parcare acolo tocmai de către aceeaşi Primărie care a amenajat şi parcul.

Pe la orele 14-15, când vrea şi omul să facă o siesta, în liniştea propriei case, apar gospodinele, cu covoare în spate, pe care şi le bat pe leagăne. După ce termină cu zgomotul infernal al bătutului, le aştern frumos pe una din mesele de tenis, unde începe campania de spălat, udată şi cu câte-o berică, două. “Poliţiştii” comunitari vin (dacă vin!), dau un pic din gură, gospodinele îi acoperă mai ceva ca gaiţele, ei îşi iau coada între picioare, şi pleacă mai departe, ca şi cum totul ar fi frumos, curat, şi european.

Pe la orele 17, apar aceiaşi bunici şi părinţi de mai devreme, laolaltă cu nepoţii şi copiii odihniţi după somnul de amiază, iar totul se desfăşoară după aceeaşi reţetă: zgomot, haos, bătăi, urlete, fotbal cu mingile pe maşinile oamenilor, alergat cu bicicletele printre aceleaşi maşini, toate în vreme ce bunicii şi părinţii încep nişte… şedinţe, ce lesne ar putea fi auzite din capătul celălalt al oraşului.

Pe la orele 19.30-20, toată lumea se retrage. Acum, în amurgul zilei, apar puberii, la braţ cu câteva gâşte de companie. Noroc cu o bodegă de cartier, că au de unde-şi procura bere, ţigări şi seminţe, că doar trebuie să-şi facă şederea pe spătarele băncilor din parc cât mai plăcută (doar pentru ei), gălăgioasă, şi îndelungată. După ce beau câteva pet-uri bune de bere ori sticle de băutură (numa’ bune de aruncat în parbrizele maşinilor), băieţii au chef de un meci. De fotbal, de… ce-o fi, meci care începe în jurul orelor 23, e presărat cu manifestări huliganice de cel mai înalt nivel, cu izbitul insistent al mingii în gardurile care împrejmuiesc terenul de sport, ce cauzează un zgomot asurzitor, totul încheindu-se magna cum laudaArte în jurul orei 2.

~ va urma ~