Nici nu se răciseră bine tastele săptămâna trecută, după articolul legat de mizeria ce e la modă pe străzile Braşovului în perioada asta, că au şi apărut primele iniţiative. După ce viceprimarul Gantz a cerut scuze braşovenilor pentru praful de pe stradă, dom’ primar a ieşit pe post, şi a decretat luna martie drept “Luna Curăţeniei de primăvară”.
Toate bune şi frumoase, dar vremea s-a stricat, aşa că Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, ne-a anunţat, cum altfel decât din faţa uşii instituţiei, că va mai trebui să aşteptăm curăţenia, până ce perioada friguroasă va trece.
Te pomeneşti că nici prin alte ţări (civilizate) n-or face curat pe frig?!
Râdem, glumim, dar ne prinde Paştele cu mizeria-n ogradă. Ce-i de făcut?


Ei las că s-a rezolvat de la sine…iaca ninge şi nu mai e murdar pe străzi
Voi aţi observat cum, în ultimii ani, nasul domnului Toarcea, pe care îl salut cu toată stima pe această cale, a crescut constant în proporţionalitate directă cu gogomăniile şefului său?
Da, cred că singura care mai salvează România din mizierie e zăpada
)
Ionuţu, ştii că Toarcea se numără printre… “amicii” mei cei mai dragi din urbea asta;)
Ce aveţi domle cu purtătoru de vorbe al Primăriei? Cum i spune şi numele el poartă doar vorbele care-i sunt date spre purtare.. .
Oana,
cum ar spune cei de la Holograf, “nuuuuu, nu n-am ştiiuuuut..”
care primavara, ca acum e inca iarna…
Iarna pe ultiţă chiar…judecând după cum arată uliţele din urbe.
Bine că a (re)venit zăpada!
Erau în multe locuri coşuri de gunoi prin Braşov puse de Urban. De o vreme bună când încă mai lucram la Gazeta (iunie 2009) se strângeau coşurile ca firma de salubritate are dificulaţi financiare.
Aşa a rămas Brasovul nostru in multe locuri fara cosuri de gunoi amplasate pe stâlpuri.
Mergeţi pe stradă şi vedeţi dacă aveţi unde să arunaţi ceva ambalaj de seminţe de exemplu. Şi dacă este ce distanţă e unul de altul. Excluzân zona centrală. Că nu ne plimbăm numai acolo.
vreau corectura in loc de loguri sa fie locuri
Corectat. Dar numa’ acolo după dorinţa ta, mărite!