Povestea asta vine de acu mai bine de jumătate de secol când nişte comunişti, cam cretini de felul lor, au decis să facă primul oraş ateu din România. Locul ales pentru experiment este oraşul Victoria din judeţul Braşov. Până în 1989 Victoria nu a avut, cel puţin oficial, o biserică. Oamenii s-au mobilizat cât de cât şi şi-au făcut o biserică, în casa unui om. Îmi povesteşte o prietenă care a copilărit acolo, cică de la 10 la 12 aveau românii program, de la 12 la 14 ungurii şi de la 14 la 16 saşii. Prima biserică (cea din poză) a fost construită abia după 1990.
Povestea, mai pe larg, o găsiţi aici.


Au un strand bunicel si din Victoria se vad foarte bine muntii Fagaras!
Aia ar fi un plus dacă actualii “ăia” de acolo s-ar gândi la dezvoltare turistică.
ateizat poate, pentru ca totul, asa cum spui a pornit din intentia cuiva care a si fost agentul acelei modificari. altfel din cum ai formulat titlul s-ar intelege ca locul acela nici macar nu a cunoscut crestinismul, or asa ceva sa afirmi ca s-a intamplat odata cu pcr-ul, e mult deplasat de la orice fel de realitate istorica si prin urmare stiintifica. asa ca nu cred ca se cade a face asemenea derapaje care-ti stirbesc din credibilitatea celor pe care le-ai acumulat pana la acest moment in cariera ta profesionala.
Tocmai de-aia nu este doar titlul aici ci si un text plus un link către un text mai are unde este o poveste intreaga pe acest subiect.