Zilele trecute, la coadă la Volksbank lângă Modarom să plătesc o rată. Intră un cetăţean semiagitat, cu ceva bani în mână şi întreabă dacă nu pot să-i fie schimbaţi în fise. Doamnele de la bancă îl refuză politicos (“nu ne ocupăm cu aşa ceva”) şi îi recomandă un chioşc de ziare de peste drum.
Omul mai să facă apopplexie de nervi. “N-au, de-acolo m-au trimis la dumneavoastră. Isuse, cum pot să plătesc parcarea în oraşul ăsta?”
Calculaţi în fise cam cât înseamnă să stai vreo trei ore în centru unde este 1,5 lei parcarea. Norocoşi sunt cei care au fise de 50 de bani da’ în disperare de cauză ajungi să umbli şi cu cele de 10. Ajunsesem la un moment dat să-mi transform unul din compartimentele maşinii (pe lângă frâna de mână) în depozit de monede. Dacă nu aveam minim un sfert de kil de monede nu mă prea riscam să mă întâlnesc cu cineva prin oraş. Sau o făceam în preajma Bisericii Negre unde nu trebuie să ai fise. Doar că e dublu preţul.
Parcarea aia poate fi folosită şi pentru a obţine abonamente P&P. Parchezi acolo, mergi 30 de metri mai jos unde e sediul P&P şi iei un abonament de parcare. Se dau şi pe o zi. Pe o lună e vreo 66 de lei (doar în timpul săptămânii). Sunt convins că în spatele birourilor este un fel de peşteră a lui Ali Baba, plină cu miliarde de fise pe care ăştia le colectează de la tonomatele din tot oraşul. Oare ce fac cu ele, plătesc salariile angajaţilor în saci de fise, le schimbă la bancă? Cum revin fisele în circualţie?

Eu pot sa zic doar ca la noi la firma s-a montat azi tonomat de cafea care merge doar cu fise. Cu aceasta ocazie, ieri am zis sa vin pregatit si sa-mi aduc fise si cand am ridicat pusculita s-a rupt fundu…am o punga mica de Carrefour jumatate plina si sper sa tina si sertarul biroului…
Revin la ziua de azi si am inceput serios sa ma gandesc sa le vand colegilor 70 bani in fise de 10 bani pentru 1 lei bancnota! Nu pentru a ma imbogati ci pentru ca am ajuns la concluzia ca din cauza mea, monetaria din Romania este in deficit
Va tin la curent cand se goleste punga, poate da cineva o cafea…
PS: eu platesc mereu jumatate de ora indiferent de cat stau. Asa fac si economie la gramada de fise din masina si nici nu sunt total in ilegalitate pentru ca sistemul meu functioneaza prin compensare…azi stau doar 15 min dar maine stau 40 si tot asa
PPS: Doamnele de la banca au permis de P&P ca sa parcheze masinile personale acolo si asta nu pentru ca sunt frumoase (asa cum se cred ele) ci pentru ca este un beneficiu al locului de munca din zona…
Se dă amendă şi pentru depăşirea timpului cumpărat de la tonomat. Eu am primit o chestie de genul ăsta pe lângă rectorat.
N-are cum sa fie logic asa ceva! Cred ca era vorba despre altceva!
Adica tu ai platit 1 ora dar ai plecat dupa prima jumatate de ora si apoi ai primit un fel de amenda in timp ce…sau de la…???
Am plătit vreo două ore şi am stat două ore jumate. Amenda pentru depăşire este între 100 şi 200 de lei.
aaaaaaa, am inteles, eu crezusem ca ai platit mai mult si ai stat mai putin, mi-a scapat cuvantul depasire
scuze.
N-ar fi nici o problemă dacă în țara asta ar exista monede măcar până la echivalentul celor 2 euro la care se opresc banii de metal în Europa. La noi cea mai mare monedă este echivalentul a 12 cenți.
La preturile care le avem as exclude absolut total si fara nici o discutie monedele de: 1ban si 5 bani! Sunt total si absolut ineficiente si neimportante si oricum nu ne dau vanzatoarele restu asta care este subinteles in pret (preturi gen 9,99 lei).
Poate daca ar face un surplus de monezi pe piata poate am avea si noi un beneficiu la parcari dar in aceeasi masura sunt mai de acord pentru instalarea sistemelor de plata si cu bancnote.
Ca fapt divers, în Luxembourg parcarea e 0,75EUR pe oră. Ca la Biserica Neagră.
Deci ați reținut că Eftimie a fost și în Luxemburg, clar?
Pai de cand am renuntat la fumat, folosesc scrumiera pe post de port-fise!
aşa, şi ca să fie şi mai frumos, aparatul nu accepta fisede 5 bani si 1 ban. Sau oare era greu sa accepte si bancnote, macar de un leu?
Nu mi se pare normal să plătesc amendă dacă depășesc, pentru că se poate să plătesc două ore și, cazul meu, să mă țină la curs două ore jumate și bineînțeles că n-am cum să prelungesc parcarea. Trebuie făcut un sistem mai inteligent sau cum e în alte orașe din țara cu plata prin sms.