Nu mai este un secret pentru nimeni că la Braşov există foarte multe intersecţii cu sensuri giratorii. Acestea creează şi ceva nervi şoferilor începători sau idioţi. Pentru a veni în ajutorul acestora pulicăm o serie de instrucţiuni referitoare la modul în care se circulă în astfel de intersecţii.
1. Pentru început, încercaţi să intraţi cu viteză cât mai mare în intersecţie. Principiul este, primul venit, primul servit. Dacă sunteţi taximetrist, primiţi bonus points.
2. Încadraţi-vă tot timpul pe banda care vă va permite să traversaţi intersecţia rotind cât mai puţin din volan.
3. Semnalizaţi cât mai puţin. Nici la intrare nici la ieşire din sens nu trebuie să semnalizaţi, în definitiv, consumaţi becul şi e bine să economisim energia electrică şi materialele ce nu pot fi reciclate. Orice semnalizare în plus duce la încălzirea globală şi moartea unui pinguin. Iar pinguinii sunt, şi ei, creaturi ale lui Dumnezeu.
S-ar putea ca în căutarile dumneavoastră pe internet să găsiţi şi alte informaţii care încearcă să vă inducă în eroare. Una ar fi aceasta. Oameni răi, nu-i luaţi în seamă. Deci, reţineţi, minim viteza a treia, fără semnalizare, fără încadrare pe bandă. Succes.

@BabyBlue…de ce? sa fie toti ca ei odata si cat mai repede. Selectie naturala printre soferi
Corect Octi! Vruuum vruuuum
Da, si oamenii aia rai nici nu au auzit de giratorii cu 3 benzi…
Daca nu ma insel, la Muncii cu Carpatilor a ramas intersectie semaforizata, nu?
Si legat de asta, in total sunt 22 de giratorii sau cate?