Misterul Cafelei de la Cafetecă

Împreună cu dom’ profesor Teacă şi un amic pe care-l alintăm, cu duioşie, interlopul, am descins în barul acela de pe strada Hischer căruia i se zice Cafeteca. La intrare scria că au cafea turcească, am zis, musai sa beau o cafea de-aia că nu am mai băut de anul trecut de când am fost prin Egipt.

No, cafeaua turcească nu prea e cafea turcească, e facută ca şi cum ar fi cafea turcească (cu zaţ) doar că nu are gustul şi aroma respectivă. Altfel, localul este destul de cool şi de scump, nu prea e de stat mult acolo. Vizite scurte, aşa, de-o cafea. Care cafea, deşi nu e chiar ceea ce spun ei că ar fi, e mult mai bună decât borşul ce se serveşte pe post de expresso prin restul cârciumilor din Braşov.

Deci, pe scurt, situaţia ar fi cam aşa: cafele şi tării, scumpe dar mai bune ca în alte locuri, wireless, muzică bună, servire ok.

Foto am furat de pe Braşovul Personal unde există şi un altfel de review al locaţiei.

Tagged with  

3 thoughts on “Misterul Cafelei de la Cafetecă

  1. Ai uitat de whisky: “Old barell” a fost ok!

  2. Țuischi aveau? De secărică, eventual. Mă mulțumesc altfel și cu din cea de tescovină. :D