Piaţa Sfatului zic: La ce foloseşte

Pretty Cool eh?

Am avut o discuţie aproape lungă pe această temă cu Ştefan Petre, unul din oamenii de la Iubesc Braşovul, amicii noştri. Eu susţineam că, totuşi, n-aş dori ca, de fiecare dată când e câte vreo trăznaie prin Braşov să se facă în Piaţa Sfatului. Aş dori ca piaţa să rămână piaţă, unde turiştii să se plipimbe romantic şi noi, ceilalţi, să facem acelaşi lucru, iar pentru diverse năzbâtii, să găsim un loc la fel de frumos şi de central, propunerile mele fiind Parcul Titulescu sau Arena Licelului Sportiv. (Apoi m-am gândit şi mi-am dat seama că şi la Şaguna pe teren se pot face chestii tip spectacole).

De cealaltă parte Ştefan spune că, totuşi, ar trebui să permitem organizarea unor evenimente în Piaţa Sfatului (nu toate), printre cele permise fiind, de exemplu, patinoarul, chestiune ce se întâmplă şi în alte oraşe de tip medieval din Europa.
Acuma, poate eu greşesc, poate Stefan, poate adevărul e undeva la mijloc. De-aia pun şi eu întrebarea, mai ales acum că zilele trecute o fată a fost lovită de o schelă în Piaţa Sfatului, când muncitorii demontau nuştiuce scenă. Fata aia era cu gagicul, ce vină avea? Evident că, dacă era doar un pationar, aşa ceva nu se întâmpla :)
Tagged with  

3 thoughts on “Piaţa Sfatului zic: La ce foloseşte

  1. BOGDAN GLEVESANU says:

    Hmmm parerile sunt impartite!Ai dreptate si tu cam toate evenimentele din pacate sunt in Piata Sfatului!Era foarte fain daca era ca pe timpuri cu calutzi,trasuri,mestesugari asa mai medieval si sa nu mai circule masinile pe Muresenilor ar fi superb!!Stefan se refera cred ca multi din turistii care ne vizita orasul,cunosc mai mult Piata Sfatului decat celalalte locuri care sunt faine asa dar nu prea ii intereseaza pe multi toti merg doar in centru ca sunt "FITELE" mai mari!!

  2. Dan Kulcsar says:

    Discuţia e foarte largă iar problema asta s-a mai pus acum ceva vreme în privinţa Cerbului de Aur. Acuma…sigur că Piaţa Sfatului îţi asigură teoretic un trafic mai bun de oameni la evenimentul pe care îl organizezi. Dacă organizatorul e deştept şi ştie cum să facă/promoveze evenimentul va şti să aducă oameni şi în alte locuri, dacă nu se va arunca din prima în Piaţa Sfatului că e vad bun.

  3. Am asistat oarecum la discutie, dupa blogmeetul de la gala supervoluntarilor. eu tin sa iti dau tie dreptate ovidiu, desi intr-o oarecare masura si stefan are dreptate. Piata ar trebui sa fie a oamenilor tot timpul anului. Sau evenimentele care se organizeaza acolo sa fie unele cu adevarat mari ( concertul vreunei trupe celebre, desi spatiul ar fi cam mic atunci), si nu toate chitibusurile de spectacole organizate de nustiucine