Tâmpa – vă place numele?

Tampa Cum să-ţi placă ţie, ca braşovean, numele ăsta oligofren pentru muntele tutelar al oraşului? Eu am găsit pe Wikipedia o etimologie mai plauzibilă şi, de ce să nu recunosc, mai convenabilă pentru orgoliul meu de braşovean pur-sînge. Aştept păreri.

 

"Sextil Puşcariu şi-a pus problema etimologiei cuvântului Tâmpa astfel: „cum se face însă că românii, care au de obicei pentru munţii lor denumiri atât de plastice, ca Omul, Babele, Strunga şi alte nume ce se întâlnesc în Bucegii apropiaţi, să fi dat în cazul acesta numele atât de nepotrivit ce aminteşte de cuvintele «tâmp» şi «tâmpit»?”. El preia explicaţia lui N. Drăganu, potrivit căreia sensul original al Tâmpei e cel de „stâncă abruptă”, cum sunt cele din vârfurile muntelui (Tâmpa mare şi Tâmpa mică). Cuvântul este străvechi în limba noastră, din epoca preromană, găsindu-se şi în dialectele meridionale italiene şi la albanezii din Calabria. Dar aceasta nu este singura teorie existentă.

 

În urma săpăturilor arheologice, se pare că strămoşii noştri, având credinţe uranianiene (zeii lor îşi aveau sălaş în cer), au ridicat pe Tâmpa altare pentru sacrificii. La venirea romanilor, după ocuparea Daciei de către Traian, atunci când au găsit altarele de pe Tâmpa, în spiritul lui Saturn (zeul timpului) ar fi numit înãlţimea „Tempus – Temporis”, perpetuând astfel tradiţia. Cu timpul denumirea s-a transformat în „Tempea – Tâmpa”. Cavalerii teutoni, când s-au aşezat aici ar fi tradus în limba germană numele vechi al cetăţii, precum au făcut şi romanii. Astfel, „cetatea timpului” sau „cetatea lui Kronos” devine „Kronstadt”
                

Scris de: Adrian Teacă

Credit foto: Wikipedia

One thought on “Tâmpa – vă place numele?

  1. [...] PrinBrașov.com [...]