Săptămâna trecută ne întrebam „Când asfaltăm Carpaţilor?”. Ei bine, în zilele imediat următoare publicării postului prinBraşov, pe Str. Carpaţilor au început să apară utilaje care mai de care mai duduitoare şi muncitori care mai de care mai vrednici. Dacă n-aş fi fost în Braşov, România, aş fi zis că într-o zi, două, apare vreun tronson de autostradă pe-acolo, că deh, la agitaţia intransigentă pe care-o creaseră… Dar, ştiţi voi vorba aia de zice că visele frumoase ţin puţin- după vreo 2 zile de spetit prin bortele asfaltului, iată rezultatul muncii:
Frumos colaj, nu? Aşa ziceam şi eu. Oricum, cârpeala asta se desfăşoară doar pe tronsonul Str. Carpaţilor ce este construit din plăci de beton, în rest…se pare că împrumutul de la BERD e alcătuit din monede, aruncate în punguţa cu doi bani a municipalităţii, iar hârtoapa de asfalt exfoliat, de la postul anterior, încă tronează pe prima bandă de la ieşirea din Vasile Alecsandri. So, watch out!
Aşteptăm cu interes următoarea mişcare de geniu:)
Scris de Oana P.
Credit foto: tot ea.

frate mie mereu mi se deschide torpedoul cand trec prin groapa aia:)
Eu oricum nu prea inteleg ce este acolo… dar |Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul|
Da ştii ce-i distractiv? Că au şi un miliţian culcat pe strada aia, în apropiere de Metrom. Dup-aia e trecere, apoi mai e un dâmb de asfalt şi o seama de gropi care fac inutil ăla.
Noi ne distrăm, maşinile noastre nu prea:))Încep să fiu de acord cu achiziţionarea unui tractor, că tot sunt la ofertă acu':D
Eu îmi iau…treaba voastră…nu ni-l ridică dacă parcă aiurea, nu are cum să ne blocheze roţile…
Din cauza dambului de care aminteşte Ovidiu şi restul gropilor prefer să ocolesc strada Carpaţilor.