Martacşi de Braşov

Că tot deschisesem ieri seria de întâmplări cu martacşi mi-am adus aminte de încă una. Era prin februarie anul trecut…maşina mea avea cam 3 luni şi pe la 2500 de km. Eram prin Bartolomeu după giratoriul cu strada Lungă. Eu pe banda de lângă axul drumului iar în dreapta mea mergea un Logan alb de Martax oarecum paralel cu mine. După câteva minute de mers în pararel văd la un moment dat cu coada ochiului drept un far cum se apropie de maşina mea iar în secunda imediat următoare m-a plesnit. Uşa dreapta faţă praf, arupa dreapta faţă praf, pragul zgâriat bine. Conversaţia cu taximetristul (avea pe la 19 ani cred şi bronzat bine chiar dacă era iarnă încă):
- Ce faci domne, de ce ai tras stânga de volan?
- Păi aveam comandă pe o străduţă la stânga…
- Trecând peste faptul că aici e linie dublă continuă cum vroiai să ajungi acolo? Prin mine?
- Ştiţi…nu v-am văzut…suntem şi noi obosiţi…ne-au micşorat ăştia tarifele…eu sunt în trafic de 14 ore….

Restul conversaţiei nu-l mai redau aici că-i cu bipuri. La biroul detamponări îl cunoşteau ăia deja. Avea permisul suspendat că în urmă cu săptămâni buşise un altul fix în acelaşi loc.

De aia îmi plac mie aşa de mult taximetriştii în special martacşi. Menţionez că am circulat ţi cu d’ăia de ascultau Nirvana în surdină la volan şi Eric Clapton…da’s cam 5 cred în Braşov.

Tagged with  
,

3 thoughts on “Martacşi de Braşov

  1. Anonymous says:

    Am si eu cativa vecinii certati cu legea care sunt soferi la Martax. Unii au fost si la mititica. Nimic grav, doar viol, jaf sau tentativa de omor. Si nu, nu glumesc… Nu vreau sa supar pe nimeni sunt sigur ca sunt foarte multi soferi de la Martax cinstiti care-si fac treaba intr-un mod profesionist.

  2. Dani TUDOR says:

    Hmmm…desigur că or fi câţiva taximetrişti de la Martax în regulă, la fel cum există şi foarte mulţi ciobani la Tod, Ro, Bratax…

  3. Anonymous says:

    Daca il controleaza si pe asta de la Martax ca pe cei de la Iasi ii inchide firma : soferi fara atestate ( deci fara carte de munca )masini fara verificare tehnica , plus ca la peste 50 autorizatii taxi atribuite trebuie sa aiba cel putin o masina speciala pentru transportul persoanelor cu dizabilitati . Pentu toate lucrurile astea trebuie sa-i anuleze autorizatiile , dar la pilele lui din primarie nu se v-a imtimpla niciodata . Si noi suportam mizeriile lui ca politia si primaria nu-si fac treaba