Vine vara bine îmi pare/Şi la strand noi vrem mâncare!

sursa: blog.texfm.ro

Cum a început vara, la Brasov si-au deschis porţile si cele câteva stranduri cu rol de podium pentru băieţii de băieţi cu burtoace, cefe groase si 3 ghiuluri pe deshte. Atunci când băieţii ăstia nu ocupa tot podiumul, lângă ei mai au loc şi nişte tinere recent achiziţionate care nu plătesc bilet la intrare. In loc de bilet domnişoarele trebuie să facă dovada unor şlapi argintii sau aurii cu tocuri de minim 10 cm şi un piercing cu prindere in minim 2 găuri executate in buric.

Săptămânile trecute am fost şi eu pe-acolo şi, pana acum, n-am avut unde să mă plâng.

O frumoasă  zi de duminică. In jurul prânzului am ajuns la complexul cu nume paradisiac. La intrare un nene in blugi şi cămaşă imi face semn să parchez aproape în drum pentru că parcarea e plină. Coada de la casa de bilete se intindea pe 3 rânduri şi aproximativ 10 metri. Toată lumea se trezeşte atât de târziu duminica? Imediat găsesc şi motivul: Sâmbătă noaptea coada fusese detaşată in club şi doar acum ajunsese la ştrand.

15 minute mai târziu poposim la un alt ştrand in imediata vecinătate a primului. Nu e coadă la casa de bilete dar încă de la intrare ne frapează orarul afişat. La ora 19.00 ştrandul se inchide. De ce? Plătim intrarea dar primim doar bonul fiscal. – Bilete nu ne daţi? – Ahhh, dar nu aveţi nevoie nici de bonul fiscal. Vi l-am dat totuşi dar nu vă trebuie! Ok! Acum că ne-am liniştit putem intra la relaxare.

Localizăm 2 şezlonguri strategic aşezate mai ferit şi ne aşezăm. Vine chelnerul. – O apă minerală şi un caffe frappe! – Desigur. 15 lei. Vine comanda şi plătim.

Intre timp continuă să intre valuri de lume. Un domn cu pântec voluminos, cercel in ureche, un portofel burduşit in mână şi telefonul foarte strălucitor la vedere. In urma lui apare şi Consânzeană. Miraj! Timpul stă în loc pentru câteva secunde. Boxele tac de uimire. Iarba se inclină cu respect: şlapi argintii cu toc de aproximativ 15 cm, buric suav asezonat cu 3 găuri de la piercing, păr negru ca pana corbului vopsit proaspăt…..O minune! In urma lor alte 5 cupluri cu aceleaşi caracteristici.

Vine chelnerul. Cerem un meniu că ne e foame. Inainte să alegem mâncarea ne uităm de curiozitate şi la sectorul băuturi. Apa minerală şi frappeul deja băute costau de fapt 13 lei şi nu 15 cât ne-a cerut chelnerul. Probabil cei doi lei jmangliţi de chelner au fost pentru iarba suferindă sub tocurile scufundătoare ale cosânzenelor care veneau in valuri.

Lăsăm şezlongurile şi mergem spre terasă. Ceasul arată aproape ora 15.00. Dăm să ne aşezăm la masă. Vine un alt chelner: “Daca vreţi mancare numai dupa ora 16.30!” şi dispare rapid. Domnuuuuu ne-ar fi foame. V-am da nişte bani să ne daţi nişte mancare. Nu-i vreţi? Păi de ce? Am imaginat nişte raspunsuri:
– “Ne-a explodat cuptorul, turistule! Pana la 16.30 om gasi pe cineva sa-l repare”
– “E cald tampitule! N-am chef sa te servesc. Pana pe la 16.30 se mai racoreşte afara”.
– “Bucatarul nostru şi-a luat campii. Ce vrei? Sa gătim noi? Marş d’aici!
Ţi se pare că scrie restaurant la intrare? Aici e ştrand! Marş în apă sau la soare că iţi trece de foame”.

Cu gâtlejurile lungite de foame ne întoarcem la şezlongurile noastre. Mai stăm la soare câteva zeci de minute în speranţa că ne trece foamea. Nu trece. Intrăm în apă poate trece aşa. Nu trece! Drept urmare plecăm spre o terasă unde se serveste mâncare şi între 15.00 şi 16.30 duminica.

E clar acum de ce povestea Băsescu despre nevoia de ospătari a României?

SHAREShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Comments are closed.