Despre rahat. Rahatul de cîine

Vă mai amintiţi de campania iniţiată de mine în urmă cu cîteva luni pe blogul meu? Aia cu rahatul de cîine. Campanie este o exprimare mult prea generoasă şi pompoasă pentru oful meu în legătură cu rahatul de cîine, de care suntem nevoiţi să ne ferim zilnic. Ce am aflat cu ocazia asta? Că peste tot în ţară, Europa şi US & A, rahatul de cîine este o problemă. Deci avem de-a face cu o problemă la scară globală, la care Braşovul nu face excepţie de la regulă. Trăiască globalizarea şi avantajele ei, suntem şi noi în rînd cu lumea!

Oamenii (online vorbind) au primit bine această iniţiativă, unii scriind la rîndul lor despre ea, venind cu idei noi, propunînd chiar că s-ar putea face şi un parteneriat cu autorităţile locale în acest sens. Ok, ştim cu toţii care este întrebarea (nerostită) a autorităţilor atunci cînd mergi cu o propunere de parteneriat: "Bun. Nouă ce ne iese?"(desigur, nu "nouă" în sensul de "nouă, comunităţii", ci "nouă, nouă", adică "lor").

Acum cîteva zile am avut ocazia după ceva timp de la această campanie să culeg cîteva impresii legate de ea de la nişte oameni care habar n-aveau despre, dar care s-au bucurat o vreme de beneficiile ei. Este vorba despre angajaţii unei firme ce are sediul pe strada Postăvarului (în centrul Braşovului) şi care erau contrariaţi de cantitatea imensă de căcat de cîine aflată din metru în metru pe trotuarul acestei străzi. Mi-au spus că în urmă cu ceva vreme "cineva" răspîndea pe trotuar nişte flyere identice cu cel ataşat aici, în colţul din stînga, sus. Şi că atîta vreme cît acel cineva a făcut asta, rahatul de cîine dispăruse. Acum (de vreme ce am încetat să mai poluez trotuarul cu hîrtii biodegradabile sub formă de flyere anti-rahat) trotuarul este iarăşi plin. Ideea este că firma respectivă a decis să se mute de pe strada Postăvarului, printre motive numărîndu-se şi rahatul de cîine din faţa sediului lor.
Una peste alta, am tras concluzia că a funcţionat. Şi că dacă este să schimbi ceva, mai uşor poţi schimba lucrurile prin puterea exemplului şi bun simţ civic. Altfel, putem apela la primărie, care cu siguranţă ne va pune să licităm între noi cetăţenii, dreptul de a curăţa rahatul de pe trotuare. Că tot e la modă să rezolvi orice problemă prin licitaţii, nu?

Scris de: Ionuţ Seliman
Credit foto: google.com cu mici modificări personale
Mai recomandăm să citiţi şi…
No more shit – concluzii.
No more shit
No more shit, Mr. Mayor!!

Comments are closed.